O adiere de prezidenţialism

O coincidenţă stranie, aşa cum se întâmplă uneori în Istorie, a făcut ca la 30 de ani diferenţă să asistăm la derularea aceluiaşi conflict instituţional între prezidenţialist şi guvernamentalism: pe 25 septembrie 1991 Petre Roman, prim ministrul României, era demis în urma celei de a patra mineriade (24-29 septembrie 1991). Şi tot pe 25 septembrie, de data aceasta 2021 ambiţiile guvernamentaliste ale lui Ludovic Orban au fost anulate de intervenţia directă a preşedintelui Iohannis la congresul PNL.

Fără prezenţa preşedintelui Iohannis la congresul PNL - altfel, o prezenţă riscantă, atât din perspectiva epidemiologică, cât şi politică - nu este sigur că Florin Cîţu ar fi reuşit să câştige cu o diferenţă de 20% poziţia de preşedinte de partid. Prezenţa preşedintelui a întărit candidatura prim ministrului, mai ales în faţa acelor delegaţi care erau oscilanţi, dar i-a fragilizat mandatul de şef de partid. Pentru că acum Florin Cîţu pare să fi devenit preşedintele de partid mai ales pentru că a fost investit simbolic de preşedintele României. Ca urmare, spaţiul de manevră a lui Florin Cîţu, atât ca preşedinte de partid cât şi ca prim ministru va fi limitat. Probabil că în acest fel preşedintele Klaus Iohannis speră să-şi refacă influenţa în partid la nivelul dinainte de 2017 când, odată cu alegerea lui Ludovic Orban, autoritatea sa asupra partidului s-a diminuat, cât şi în raport cu guvernul. Dacă în 2017 preşedintele era obligat de contextul politic intern şi internaţional să treacă în defensivă în faţa atacului PSD şi a instituţiilor subordonate lui Liviu Dragnea, acum poate influenţa guvernarea şi speră să poată lăsa o moştenire instituţională celui ce-i va urma la conducerea statului.

Probabil, în viziunea preşedintelui Iohannis partidul ar trebuie să devină un instrument de tracţiune în această direcţie, iar o arhitectură bipartidistă a sistemului de partide ar fi cea mai adecvată pentru a permite realizarea acestor deziderate. Tocmai de aceea USR-Plus, dacă nu se adaptează contextului de după alegerea lui Florin Cîţu preşedinte de partid şi nu capitulează, va fi exclus de la guvernare. În această ecuaţie, PSD devine un partener indirect de guvernare, dar, spre deosebire de perioada 2007-2008, când s-a mai aflat în această situaţie, poziţiile sale sunt mult mai stabile. Nu va mai fi vorba deci de o coaliţie împotriva preşedintelui, ca atunci, ci de o poziţionare favorabilă înaintea scrutinelor din 2024, dar şi o simplificare a sistemului de partide prin eliminarea sau izolarea partidelor anti-sistem.

Dar, dincolo de spectacolul unei competiţii interne distorsionate, PNL iese slăbit din luptele interne. Imaginea lui Florin Cîţu şi a noii conduceri pare compromisă din start, iar posibila - ba chiar probabila - răfuială cu Ludovic Orban şi susţinătorii săi nu va face decât să întărească convingerea publică că PNL a devenit un al doilea PDL: un partid prezidenţial dependent. Ori, un astfel de partid îşi pierde capacitate de adaptare. Exerciţiul puterii nu este suficient pentru a face un partid rezilient. Iar influenţa vechilor pedelişti în tabăra Cîţu, inclusiv în organizarea congresului, întăreşte imaginea de partid predator.

După acest congres, privit de majoritatea comentatorilor ca un eşec al democraţiei interne de partid, ca un regres în privinţa libertăţii de manifestare a opiniilor, PNL nu va avea timp să se refacă, căci cel târziu în 2023 va trebui organizat un nou congres care să stabilească candidatul pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Iar cum, după acest congres, Florin Câţu nu apare a fi un prezidenţiabil, luptele interne vor reizbucni cu şi mai multă vigoare. Şi, având în vedere antecedentele pedeliste, este puţin probabil ca noua structură de putere din partid se va subordona sincer dezideratelor prezidenţiale şi nu se va lăsa implicată în conflictele prilejuite de preluarea succesiuni lui Klaus Iohannis.

Între timp, guvernul Cîţu pare să fi ratat toate ţintele în vederea combaterii eficiente a epidemiei de Covid-19. Şi nu este exclus ca trumpizarea PNL, care s-a accelerat în ultimele luni de campanie internă de partid, să fi atins şi guvernarea. Să fie oare doar organizarea congresului PNL în plin val al patrulea al pandemiei cauza schimbării regulilor privind impunerea restricţiilor? Fără o atmosferă trumpiană indusă de grupul coronascepticilor din partid care a legitimat această asemenea manevră, organizarea fizică a congresului PNL în plin val al patrulea al Pandemiei nu ar fi avut loc. Iar dacă numărul îmbolnăvirilor şi deceselor va creşte în continuare accelerat, guvernul va fi considerat direct responsabil. Iar organizarea unui congres cu 5000 de participanţi, care nu ar fi putut fi realizată dacă nu ar fi fost create ad-hoc excepţii de la cadrul legal, face încă un deserviciu PNL-ului.

În aceste condiţii, doar simpla adiere de prezidenţialism nu va fi suficientă pentru a da guvernării forţa necesară pentru a schimba ceva. Căci slăbirea partidelor sistem, departe de a da un impuls reformei, creează condiţii pentru succesul partidelor şi mişcărilor antisistem.