O guvernare paralelă. Şi o opoziţie tot paralelă

Savanţii din lumea întreagă afirmă, cu argumentele necesare, că această criză mondială, cauzată de pandemie, va dura ani de zile. Ceea e impune atât statelor, cât şi societăţilor şi persoanelor, să facă eforturile necesare pentru a se adapta acestei situaţiii grave pe termen lung. Să vedem, din această perspectivă, cum răspunde Guvernul român acestei provocări şi cum răspund partidele politice. În acest fel vom înţelege dacă există sau nu un risc serios ca România să devină un stat eşuat.

Guvernul PNL nu are niciun plan pe termen lung. Tot ceea ce face este să se împrumute la greu, golind trezoreriile băncilor din România şi împiedicându-le astfel desigur, printr-o cointeresare la greu, să mai crediteze societăţile comerciale şi persoanele fizice. Este clar că o bancă preferă să împrumute statul pe termen scurt, mediu şi lung cu o dobândă bună şi sigură, şi cu certitudinea că într-o bună zi îşi va recupera banii, decât să se supună riscului de a finanţa afaceri din ce în ce mai nesigure ori persoane fizice care nu se ştie deloc dacă vor mai avea capacitatea să-şi returneze vreodată creditele.

Iar cu banii astfel strânşi într-un ritm ameţitor, Guvernul, în loc să investească în mari lucrări de infrastructură, care vor aduce profituri indirecte sau în domenii care în viitor vor aduce profituri directe şi substanţiale, nu face altceva decât să cârpească gaura din ce în ce mai mare dintre venituri şi cheltuieli.

Executivul Orban nu a produs nimic de natură să schiţeze un program pe termen mediu şi lung adaptat unei pandemii care va dura ani de zile. În ciuda pseudovaccinurilor cu care vom fi injectaţi. Avem în schimb livrat de Guvern şi de PNL un fel de program de supravieţuire a economiei româneşti, care face însă abstracţie atât de pandemie, cât şi de criza economică. Este, în cel mai bun caz, un plan de pace. Numai că noi avem nevoie de un plan de război. Şi, din păcate, singurul semnal în acest sens îl avem de la instituţiile de forţă. Care, cu acceptul tacit şi uneori chiar expres al Guvernuluui, dar şi al opoziţiei, devin din ce în ce mai puternice şi se substituie instituţiilor civile legitime şi constituţionale ale statului. În paranteză fie spus, dar nu mă pot abţine să nu fac această menţiune, iată, Serviciul de Protecţie şi Pază a decis să investească zeci de milioane de lei pentru a achiziţiona drone menite să urmărească coronavirusul din spaţiul aerian.

Principalul partid de opoziţie, PSD a dezbătut, a aprobat şi a publicat recent un program politic care, teoretic, se poate transforma într-un program de guvernare, în eventualitatea puţin probabilă în care acest partid ar putea forma o majoritate parlamentară. Acest program, bun sau rău, este şi el un program de pace. Acesta este viciul fundamental. Nici PSD nu vrea să vadă mai departe de vârful nasului lui Marcel Ciolacu. Nici PSD nu gândeşte şi nu proiectează societatea pe termen mediu şi lung. Nici PSD nu înţelege că atât criza sanitară, cât şi criza economică ce o însoţeşte vor persista ani de zile şi vor lovi cu prioritate statele vulnerabile. La fel ca şi PNL, nici PSD nu înţelege că în perspectivă, pe termen mediu şi lung, un pericol major care ne vulnerabilizează la maximum este deznaţionalizarea. Atât PNL cât şi PSD sunt conştiente de faptul că România s-a predat cu arme şi bagaje centrelor europene de putere din punct de vedere economomic şi Statelor Unite sub aspect geopolitic, cu promisiunea din ce în ce mai văzduhistă că astfel ne vom putea apăra suveranitatea. Cum să-ţi aperi suveranitatea, atâta timp cât experţii militari din lumea întreagă estimează că, în faţa unui atac rusesc de pildă, România nu poate rezista 24 de ore, astfel încât nu va îndeplini prevederile din Tratatul NATO şi, în aceste condiţii, partenerii nu vor fi obligaţi să intervină. Şi care este scutul nostru de apărare pe termen mediu şi lung, în condiţiile în care, rând pe rând, în plan economic şi în planul resurselor de care teoretic dispunem, am cedat întreg terenul de joc multinaţionalelor, în special cele UE?

Fără o politică naţională, nu poate fi conceput sub nicio formă un program pe termen mediu şi lung prin care să ne adaptăm crizei sanitare şi crizei economice, care va dura încă ani de zile.

Nici celelalte partide din frontul PSD sau din frontul anti-PSD nu au elaborat nici măcar schiţe de programe politice adaptate unei crize prelungite. Toate partidele, în frunte cu USR, care în continuare umblă după cai verzi pe pereţi, invocând fantoma statului de drept, se află în aceeaşi situaţie.

Închizând jumătate din şcolile României şi preconizând închiderea şi a celeilalte jumătăţi, Guvernul s-a declarat implicit învins la acest capitol şi a recunoscut, fără să o facă formal, că nu a organizat corespunzător anul şcolar, astfel încât unităţile de învăţământ au devenit focare de pandemie, iar copiii au transmis virusul mai departe în familiile lor, în prezent situaţia fiind scăpată de sub orice control. Nu acelaşi lucru se întâmplă însă în raport cu alegerile locale. Guvernul nu recunoaşte nici în ruptul capului faptul că şi alegerile locale au generat creşterea dramatică a numărului de infectaţi şi de morţi pe care-i consemnăm acum zi de zi. Şi nu recunoaşte Guvernul că este responsabil de această situaţie, pentru că ţine morţiş ca, sfidând orice pericol, să organizeze, cu acordul tacit al PSD, şi alegeri parlamentare la începutul lunii decembrie. După care, Dumnezeu cu mila!