Obligaţiunile italiene, spaniole şi portugheze scad puternic din cauza temerilor din piaţă

Ziarul BURSA #Internaţional / 12 iulie 2011

Obligaţiunile italiene, spaniole şi portugheze au scăzut puternic, luni, iar randamentul obligaţiunilor germane a atins minimul ultimelor şapte luni, din cauza riscurilor de extindere a crizei datoriilor suverane din Grecia în economii mai mari, trans-mite Reuters, potrivit Mediafax.

Spread-urile cerute de investitori pentru a păstra obligaţiuni italiene, spaniole şi portugheze, faţă de obligaţiunile germane, au atins niveluri record de la înfiinţarea euro.

Banca Centrală Europeană (BCE) vrea să dubleze un fond de urgenţă la 1.500 miliarde de euro pentru a putea acoperi efectul unei crize a datoriilor în Italia, a relatat duminică publicaţia germană Die Welt, citând membri în conducerea instituţiei.

Financial Times a relatat totodată că liderii europeni sunt pregătiţi să accepte un faliment controlat al Greciei, în cazul anumitor obligaţii financiare.

"Există o reticenţă pronunţată faţă de asumarea riscurilor. Piaţa este îngrijorată. Asistăm la un cerc vicios, în care randamentele cresc din cauza contagiunii, iar apoi investitorii din piaţă sunt îngrijoraţi din cauza costurilor mari de finanţare", a declarat Michael Leister, analist la banca WestLB în Londra.

Randamentul obligaţiunilor italiene pe termen de zece ani a crescut pentru a şasea şedinţă consecutiv, cu 0,13 puncte procentuale, la 5,4%. Spreadul faţă de obligaţiunile germane a avansat la 2,68%.

Randamentul obligaţiunilor spaniole pe zece ani a urcat cu 0,13 punc-te, la 5,81%, iar spreadul faţă de obligaţiunile germane a atins un maxim de 3,07%.

În cazul Portugaliei, randamentul obligaţiunilor pe zece ani a avansat cu 0,43 puncte, la 13,36%, iar spreadul a ajuns la 10,65%.

Randamentul obligaţiunilor germane pe zece ani a coborât cu 0,08 puncte, la 2,75%, cel mai redus nivel atins de la începutul lui decembrie 2010.

Italia este cea mai mare piaţă de obligaţiuni din zona euro, cu titluri în circulaţie de 1.800 miliarde de euro la sfârşitul lui decembrie, comparativ cu 1.100 miliarde de euro în cazul obligaţiunilor germane.

Guvernul italian urmează să emită obligaţiuni cu maturitate în 2016, 2017, 2023 şi 2026, pe 14 iulie.

Valoa-rea emisiunilor nu a fost anunţată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb