OCDE: Economia zonei euro dă semne uşoare de îmbunătăţire

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 13 martie 2012

Situaţia economică din zona euro dă semne uşoare de îmbunătăţire, potrivit celui mai recent raport lunar al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), citat de Reuters, conform Mediafax.

Un indicator al OCDE care anticipează schimbări ale trendului activităţii economice a crescut în ianuarie pentru zona euro şi a devenit pozitiv pentru Marea Britanie. Indicele a urcat cu 0,2 puncte procentuale în zona euro şi cu 0,1 puncte în Marea Britanie.

În SUA şi Japonia, aşteptările privind evoluţia economică au continuat să se îmbunătăţească, cu avansuri de 0,7 şi 0,5 puncte procentuale în ianuarie, a anunţat OCDE.

"Statele Unite şi Japonia continuă să susţină situaţia la nivel general, însă semnale pozitive mai puternice încep să apară în toate marile economii OCDE şi în zona euro pe ansamblu", potrivit unui comunicat al organizaţiei.

În Brazilia şi China, perspectivele s-au înrăutăţit în continuare, cu un declin al indicelui de 0,2 puncte procentuale, respectiv 0,6 puncte procentuale.

La nivelul OCDE, care include peste 30 de ţări industrilizate, indicatorul a urcat în ianuarie pentru a treia lună consecutiv, iar creşterea de 0,4 puncte procentuale este mai mare faţă de lunile precedente.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9724
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5865
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2949
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9815
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.9201

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb