OMV Petrom şi-a dublat profitul, în primul trimestru

Ziarul BURSA #Companii / 12 mai 2017

Grupul OMV Petrom a afişat un profit net de 618 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere de peste două ori (114%) comparativ cu rezultatul net raportat în perioada similară a anului trecut, care s-a cifrat la 288 de milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate publicate joi.

Profitul net atribuibil acţionarilor se cifrează la 619 milioane de lei, faţă de 291 milioane de lei în T1 2016, iar profitul net CCA atribuibil acţionarilor (după deducerea profitului net atribuibil interesului minoritar, n.r.) a crescut la 586 milioane lei, de la 330 milioane lei (plus 77%). Profitul pe acţiune a fost de 0,0109 lei, faţă de 0,0051 în perioada similară a anului trecut.

Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 767 milioane lei s-a îmbunătăţit comparativ cu valoarea de 412 milioane lei din T1/16, ca urmare a mediului de piaţă mai favorabil şi a cererii mai bune. Rezultatul din exploatare al Grupului pentru T1/17 s-a majorat până la 798 milioane lei, comparativ cu valoarea de 346 milioane lei din T1/16, în principal datorită veniturilor mai mari din vânzări şi eliminării impozitului pe construcţii speciale începând cu anul 2017.

Rezultatul financiar net s-a deteriorat de la o pierdere de 3 milioane lei în T1/16 la o pierdere de 56 milioane lei în T1/17, deoarece valoarea din T1/16 a fost influenţată de rezultatul pozitiv obţinut în urma recursului formulat de societate împotriva constatărilor controlului fiscal la sucursala din Kazahstan.

"Prin urmare, profitul înainte de impozitare din T1/17 de 742 milioane lei a fost semnificativ mai bun comparativ cu cel de 343 milioane lei înregistrat în T1/16. Impozitul pe profit a fost în sumă de 124 milioane lei, în timp ce rata efectivă a impozitului pe profit a fost de 17% in T1/17 (T1/16: 16%)", precizează compania, potrivit Agerpres.

Grupul OMV Petrom a înregistrat vânzări de 4,653 miliarde de lei, în creştere cu 27% faţă de perioada ianuarie - martie 2016, pe fondul preţurilor semnificativ mai ridicate la ţiţei şi al volumelor mai mari ale vânzărilor de gaze naturale şi electricitate, care au contrabalansat reducerea uşoară a cantităţilor de produse petroliere vândute şi scăderea preţurilor la gaze naturale.

Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 69% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas au reprezentat 28%, iar cele din Upstream 2% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu către terţi).

Pe de altă parte, investiţiile grupului s-au redus cu 54%, la 353 milioane de lei, influenţate în principal de reducerea investiţiilor în perimetrul neptun Deep şi de finalizarea unor proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în 2016.

"În trimestrul I din 2017, am reuşit să fructificăm condiţiile de piaţă mai bune printr-o performanţă operaţională şi financiară solidă. Am înregistrat un flux de trezorerie din activităţi de exploatare substanţial îmbunătăţit, de 1,3 miliarde lei, care, coroborat cu reducerea investiţiilor, a condus la obţinerea unui flux de trezorerie extins de 646 milioane lei. Preţurile crescute ale ţiţeiului şi cererea mai mare de produse petroliere aferentă vânzărilor cu amănuntul, împreună cu disciplina continuă privind costurile, s-au reflectat într-un rezultat din exploatare CCA excluzând elementele speciale de 767 milioane lei, aproape jumătate din cifra aferentă întregului an 2016. În Upstream, am continuat reducerea costurilor de producţie, iar scăderea producţiei a fost în linie cu estimarea pentru întregul an 2017, datorită contribuţiei proiectului Lebada Est NAG. Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale din Downstream a crescut cu 3% faţă de T1/16, ca urmare a îmbunătăţirii performanţei generale, gestionării stricte a costurilor, şi susţinut de marjele solide de rafinare. Rezultatul din exploatare în T1/17 a fost susţinut, de asemenea, de măsurile de relaxare fiscală din România, în particular de eliminarea impozitului pe construcţii speciale, începând cu ianuarie 2017", a declarat Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom.

Grupul austriac OMV este acţionarul majoritar al Petrom, cu o participaţie de 51,01%, în timp ce Ministerul Economiei deţine un pachet de 20,64% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea 20,11%.

OMV Petrom: Cererea naţională de gaze naturale a crescut cu 18% în primele trei luni, ca urmare a temperaturilor scăzute

Cererea naţională de gaze naturale a crescut cu circa 18% în primele trei luni ale acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a temperaturilor mai scăzute, iar gazele de import au avut o pondere mai mare în totalul surselor disponibile, arată reprezentanţii grupului OMV Petrom în raportul privind rezultatele companiei pe primul trimestru.

Conform estimărilor OMV Petrom, volumul vânzărilor de gaze naturale ale OMV Petrom a crescut cu 11%, susţinut şi de consumul semnificativ mai mare al centralei electrice Brazi. De altfel, până la sfârşitul T1/17, OMV Petrom vânduse toate gazele disponibile în depozitele subterane, la fel ca în T1/16.

Pe pieţele centralizate din România, preţul gazelor naturale a variat între 61 lei/MWh şi 90 lei/MWh pentru volumele de gaze contractate în T1/17 şi livrate în T1/17 (0,2 TWh) şi în T2/17 (2,9 TWh).

Conform datelor disponibile din partea operatorului de sistem, citate în raport, producţia naţională brută de electricitate a crescut cu 13% comparativ cu acelaşi trimestru din 2016, iar cererea naţională de electricitate a crescut cu 10%. Exporturile nete au urcat cu 81%.

"Deşi jumătate din capacitatea centralei electrice Brazi a fost indisponibilă ca urmare a defecţiunii unui transformator în octombrie 2016, centrala a generat o producţie netă de electricitate cu 81% mai mare în T1/17, datorită vânzărilor mai mari la termen (forward). Parcul eolian Dorobanţu a generat o producţie netă de electricitate cu 23% mai mare şi a primit 45.000 de certificate verzi, jumătate dintre ele fiind eligibile pentru vânzare dupa 1 ianuarie 2018", se menţionează în raportul OMV Petrom.

Pe partea de Upstream (activitatea de explorare, dezvoltare şi producţie), producţia de ţiţei şi condensat în România a fost de 6,27 milioane bep (baril echivalent petrol, n.r.), cu 6% mai mică decât în T1/16 din cauza declinului natural şi a impactului vremii nefavorabile.

Producţia de gaze naturale în România s-a redus cu 1%, la 8,41 milioane bep (T1/16: 8,50 mil bep) din cauza declinului natural şi a impactului activităţilor de construcţie la Totea Deep, care au fost compensate parţial de producţia din proiectul offshore Lebada Est NAG de comprimare a gazelor.

Costurile de producţie exprimate în dolari/bep au scăzut cu 14% la 10,50 USD/bep, în timp ce exprimate în RON/bep s-au redus la 44,60 RON/bep, cu 11% sub nivelul din T1/16.

Grupul OMV Petrom a afişat un profit net de 618 milioane de lei în primul trimestru din acest an, în creştere de peste două ori (114%) comparativ cu rezultatul net raportat în perioada similară a anului trecut, care s-a cifrat la 288 de milioane de lei, potrivit rezultatelor financiare consolidate publicate joi.

Grupul OMV Petrom estimează investiţii de 800 milioane de euro în acest an, în creştere cu 40%

Grupul OMV Petrom estimează investiţii de 800 milioane de euro în acest an, în creştere cu aproximativ 40% faţă de 2016, din care aproximativ 85% vor fi orientate către proiectele din Upstream, se arată în raportul privind rezultatele financiare ale companiei pe primul trimestru.

"Investiţiile au scăzut la valoarea de 353 milioane lei (T1/16: 769 mil lei) în primul trimestru din acest an, influenţate în principal de reducerea investiţiilor în perimetrul Neptun Deep şi de finalizarea unor proiecte de redezvoltare a zăcămintelor în 2016. Investiţiile din Upstream au fost în valoare de 324 milioane lei în T1/17, comparativ cu 710 milioane lei în T1/16. Investiţiile din Downstream au atins nivelul de 29 milioane lei (T1/16: 59 mil lei), din care 28 milioane lei în Downstream Oil (T1/16: 58 milioane lei). Investiţiile din segmentul Corporativ şi Altele au fost în suma de 1 milioane lei (T1/16: 1 mil lei)", arată compania.

Pentru anul în curs compania estimează un declin al producţiei medii zilnice de până la 3% faţă de anul anterior şi finalizarea transferului celor 19 zăcăminte marginale până la jumătatea anului. De asemenea, OMV Petrom intenţionează să iniţieze vânzarea altor zăcăminte.

Pe partea de producţie şi dezvoltare, estimările arată că vor fi efectuate 1.000 de lucrări de reparaţii capitale şi urmează să fie forate aproximativ 70 de sonde noi.

Centrala electrică Brazi, momentan indisponibilă, ar putea relua operaţiunile în cel de-al treilea trimestru.

Pe de altă parte, până la finele anului, grupul OMV Petrom intenţionează să finalizeze vânzarea parcului eolian Dorobanţu.

"În 2017, principalele incertitudini care pot influenţa rezultatele companiei rămân cele legate de riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile, riscurile operaţionale, precum şi riscul politic şi de reglementare. Riscul de preţ al mărfurilor tranzacţionabile este monitorizat în mod constant şi, atunci când este cazul, se iau măsuri de protecţie (de exemplu încheierea de contracte de acoperire împotriva riscurilor). În privinţa riscului politic şi de reglementare, compania se află în dialog constant cu autorităţile române pe subiecte relevante pentru industrie", precizează compania.

Potrivit estimărilor companiei, cererea de gaze naturale din România va fi relativ similară cu cea din 2016, cu presiune pe marje şi concurenţă crescute. Şi cererea de energie va fi relativ stabilă faţă de anul precedent, cu marje în medie pozitive.

"Estimăm că marjele de rafinare se vor menţine la un nivel similar comparativ cu anul precedent; după o evoluţie bună în T1/17, se aşteaptă ca marjele de rafinare să evolueze descrescător pentru restul anului; preţurile mai reduse ale produselor petroliere, ca efect al măsurilor de relaxare fiscală în România, vor continua să susţină cererea de piaţă", se mai arată în raportul citat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. CONSILIUL CONCURENTEI CE FACE.? ASTIA ISI BAT JOC DE ROMANIA.

    CARBURANTII SUNT PRINTRE CEI MAIVSCUMPI DIN EUROPA.

    ZONELE CU CELE MAI MARI CONSUMURI AU PRETURILE CELE MAI MARI. POMPELE SCHKMBA PRETURILE SI DE 3 ORI PE ZI. 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb