OMV Petrom va colabora cu anchetatorii în cazul copilului decedat, după inhalarea de gaze lângă o sondă a companiei

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 ianuarie 2016

OMV Petrom va colabora cu organele de urmărire penală în cazul copilului care a murit în urma inhalării de gaze emanate de o sondă a companiei şi depune toate eforturile pentru identificarea persoanei care a deschis ventilul, au declarat, luni, reprezentanţi ai companiei petroliere.

"Compania a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni din culpă în cazul unui accident regretabil care a avut loc în februarie 2014, lângă o sondă de producţie din Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive de către instanţa de judecată, compania beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi va acţiona în vederea demonstrării nevinovăţiei sale", se arată într-un răspuns al OMV Petrom, citat de Agerpres.

Reprezentanţii OMV Petrom au adăugat că, pe tot parcursul urmăririi penale, compania a colaborat cu organele de urmărire penală, oferind toate informaţiile şi documentele necesare.

"Compania va solicita în continuare şi va depune toate eforturile în vederea identificării persoanei care a deschis ventilul sondei', au adăugat oficialii Petrom.

Compania OMV Petrom a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului General pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, în legătură cu un incident din anul 2014, când un băiat de 9 ani a murit după ce a inhalat gaze emanate de o sondă situată lângă localitatea Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sondă care nu avea un gard de protecţie, potrivit unui comunicat al Parchetului General, remis marţi.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că moartea copilului a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei respiratorii acute survenite în cursul unei intoxicaţii acute, accidentale, cu gaze de sondă, rezultate în atmosferă prin derivaţia din coloana de exploatare a sondei Ariceştii Rahtivani.

Procurorii au stabilit că inhalarea de către copil a gazelor a fost posibilă întrucât locul în care se aflau ventilul şi capătul derivaţiei din coloana de exploatare a sondei nu era împrejmuit şi nici semnalizat în mod corespunzător, aşa cum OMV Petrom ar fi trebuit să procedeze.

Anchetatorii susţin că, prin nerespectarea dispoziţiilor legale şi a normelor şi măsurilor generale de comportament uman adecvate activităţii desfăşurate - prin neîmprejmuirea cu gard a beciului sondei -, OMV Petrom a permis deschiderea ventilului de la derivaţia din coloana de exploatare a sondei (de către o persoană rămasă neidentificată), făcând posibilă pătrunderea copilului în perimetrul ce ar fi trebuit să fie complet închis şi încuiat, fapt ce s-a soldat cu decesul băiatului, ca urmare a inhalării de către acesta a gazelor eliminate în atmosferă.

În opinia procurorilor, SC OMV Petrom SA nu a respectat normele şi măsurile legale privind instalarea unor bariere de protecţie în cazul unor amplasamente nesupravegheate aflate lângă o aşezare umană.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Ploieşti.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, la data de 27 februarie 2014, a fost identificat cadavrul minorului F.M.I., la aproximativ 17 cm de capătul liber al unei conducte ce deriva din coloana de exploatare a unei sonde de extracţie a ţiţeiului aparţinând SC OMV Petrom SA, situată la aproximativ 100 metri de ultima casă a satului Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova, sat în care locuia băiatul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb