OMV se aşteaptă ca livrările prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia la timp

F.D.
Piaţa de Capital / 19 iulie 2022

OMV se aşteaptă ca livrările prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia la timp

OMV se aşteaptă ca livrările din Rusia prin gazoductul Nord Stream 1 să se reia aşa cum era planificat, după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, a anunţat ieri grupul energetic austriac, după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip "forţă majoră" cu privire la livrările de gaze, informează Agerpres.

Într-un comunicat, OMV precizează că nu poate face comentarii în legătură cu comunicarea sa operaţională cu Gazprom, în cadrul relaţiilor lor contractuale, iar un purtător de cuvânt a adăugat că livrările de gaze către OMV încă sunt mai reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelul convenit.

În documentul consultat de Reuters, Gazprom anunţă că nu-şi poate îndeplini obligaţiile contractuale cu privire la furnizarea de gaze naturale din cauza unei "situaţii extraordinare", care nu poate fi controlată de grupul rus. Gazprom adaugă că măsura invocării "forţei majore", o clauză invocată într-o situaţie în care o companie se confruntă cu o situaţie pe care nu o poate controla, este valabilă pentru livrările care au început din data de 14 iunie, "ceea ce scuteşte compania de la plata despăgubirilor pentru orice reduceri ale livrărilor survenite între timp".

Un trader citat de Reuters susţine că scrisoarea are legătură cu livrările de gaze prin conducta Nord Stream 1, o rută importantă pentru aprovizionarea cu gaze a Germaniei şi a altor ţări din Europa Occidentală.

Cel mai probabil, decizia Gazprom va escalada tensiunile dintre Rusia şi Occident pe tema invaziei ruseşti din Ucraina. Uniunea Europeană, care a impus sancţiuni Moscovei, şi-a propus să înceteze să mai utilizeze combustibil fosili ruseşti din 2027, însă, pentru moment, vrea ca livrările de gaze ruseşti să continue până când va putea să găsească alţi furnizori.

Livrările de gaze ruseşti au scăzut de-a lungul tuturor marilor rute de tranzit, inclusiv prin Ucraina şi Belarus, dar şi prin intermediul conductei Nord Stream 1, la care se efectuează în prezent lucrări de mentenanţă

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Afara cu OMV din tara! Nationalizam Petrom.

    1. De ce o vrei nationalizata? Nu este condusa bine de austrieci? Mai iti amintesti cat pierdea pe zi cand a fost vanduta?

      da' chiar! excelenta idee! sa ii dam afara si sa ii readucem pe "ai nostri", romani cu suflet de daci, liberi sa fure si sa puna SNP pe butuci exact cum era inainte de privatizare. tot inainte, tovarasi!

      nu isi aminteste, el inca plange dupa ceausescu, ia vezi cat e factura la casa poporului de unde isi dau pensii speciale chiar hotii care te fura inclusiv pe tine!

      lasa-l in pace e doar un terminat, neaga realitatea, nu iti amintesti anii 90? sau 80? unde ne-a dus politica industrializata sovietica? sa-mi dai si mie un semn de la krivoirog cand ajungi sa-mi zici ce redeventa ia statu? aa nu ia...doar sifoneaza niste bani printr-o firma de paznici. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4657
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3003
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9056
Gram de aur (XAU)Gram de aur368.9924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb