Dividendele sunt adesea trecute cu vederea, dar reprezintă cel puţin 1/3 din randamentele acţiunilor pe termen lung (a se vedea graficul), echivalentul a unui adaos de +170% pentru S&P 500 în ultimii 20 de ani, subliniind puterea de compunere a reinvestirii câştigurilor acumulate (dividendele dumneavoastră cumpără mai multe acţiuni, ceea ce creşte următorul dividend şi aşa mai departe). Dividendele şi răscumpărările de acţiuni îşi revin după criză, stimulând randamentele. Indicele US Dividend Aristocrats este de +22% în acest an şi indicele răscumpărarii de acţiuni (Buyback Index) este de +21%, depăşind S&P 500.
TENDINŢE DE RECUPERARE: Se estimează că dividendele la nivel mondial vor creşte cu +8% în acest an, până la 1.400 de miliarde de dolari, pe măsură ce profiturile care stau la baza dividendelor se redresează (+35% faţă de anul precedent) iar restricţiile de reglementare din sectorul financiar se atenuează. Acest lucru se compară cu o scădere de 14% anul trecut, în condiţiile în care jumătate dintre companiile din afara SUA au redus plăţile de dividende. Cele mai afectate sectoare, precum cele de consum discreţionar, energie, bănci, înregistrează acum cea mai mare redresare.
ROLUL RĂSCUMPĂRĂRILOR: Doar 14% dintre companiile americane au redus dividendele anul trecut, mult mai puţin decât în restul lumii. Acest lucru se explică prin răscumpărările de acţiuni. Companiile americane sunt singurele la nivel mondial care folosesc răscumpărările pentru a returna indirect capital acţionarilor. Pe măsură ce companiile răscumpără şi anulează acţiuni, investitorii deţin o parte mai mare din companie. Răscumpărările sunt la fel de mari ca şi dividendele, dar au fost reduse rapid anul trecut pentru a proteja dividendele. În prezent, acestea îşi revin, ajungând la un nivel anualizat de peste 700 de miliarde de dolari (+40% faţă de anul precedent), ceea ce reprezintă un sprijin important pentru piaţă, în condiţiile în care companiile sunt, din punct de vedere istoric, cei mai mari cumpărători de acţiuni americane.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.06.2021, 15:09)
Acum dam opinii si de la eToro .
2. pe termen lung (a se vedea graficul)
(mesaj trimis de mihai în data de 19.06.2021, 05:42)
pare ca ati omis sa inserati graficul alaturi de articol