OPINII Banii în capitalismul oligopolist

Recent, Domnul Theodor Stolojan, ex-prim-ministru, ex-ministru al finanţelor, ex-consilier la Banca Mondială, în prezent consilier economic la preşedinţia României, constata ca "nu este admisibil ca într-o economie de piaţă, unde avem cele mai puternice bănci şi unde este competiţie care ar trebui să determine scăderea costurilor tranzacţiilor operaţiunilor economice, să existe o diferenţă atît de mare între dobînda încasată de bănci şi dobînda plătită de bănci. Se menţine parcă bătută în cuie această diferenţă incredibilă pentru o ţară dezvoltată, de aproximativ 13 la sută".

În cele două fraze citate sînt cuprinse mai multe idei, din care numai una mi se pare corectă, adevărată. Aceea că este inadmisibilă diferenţa dintre nivelul dobînzilor pe care băncile îl plătesc cetăţenilor români pentru banii pe care aceştia îi pun la dispoziţia lor (dobînzile pasive) şi nivelul dobînzilor pe care aceleaşi bănci le percep pentru că pun aceiaşi bani la dispoziţia aceloraşi cetăţeni (dobînzile active).

În toţi cei 16 ani de tranziţie, adică toţi anii în care domnul Stolojan a deţinut înaltele funcţii publice menţionate, diferenţa între dobînzile active şi cele pasive nu a coborît, niciodată, sub 10 la sută. Aceasta, în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă de timp, în ţările dezvoltate, care, de regulă, sînt şi democratice, diferenţa în cauză a fost şi continuă să fie de ordinul a 1-2 la sută.

Din această diferenţă, de 1-2%, băncile din ţările dezvoltate, democratice şi prospere îşi acoperă costurile şi fac profituri suficient de mari care-i determină pe proprietari să investeas-că şi să menţină investiţiile în sectorul bancar.

Diferenţa uriaşă dintre preţul plătit de bănci cetăţenilor români pentru banii pe care aceştia îi economisesc şi preţul pe care aceleaşi bănci îl percep aceloraşi cetăţeni pentru folosirea aceloraşi bani a reprezentat şi reprezintă, în continuare, una din marile inginerii financiare puse în funcţiune de guvernanţii români postdecembrişti pentru jefuirea naţiunii române.

Averile uriaşe acumulate de bănci prin intermediul acestei inginerii financiare se regăsesc în miile de palate administrative construite de bănci după 1989, în salariile extravagante ale administratorilor şi în profiturile uriaşe realizate în sectorul serviciilor bancare. Cum substanţa economică nu se evaporă, nu se pierde, ci numai se transformă şi se redistribuie, prin îmbogăţirea necuvenită şi nemeritată a băncilor, au fost sărăciţi, la fel de necuvenit şi nemeritat, cetăţenii României, atît în calitatea lor de proprietari, cît şi în cea de utilizatori ai banilor.

Ingineria financiară a foarfecelui dobînzilor a fost şi este posibilă tocmai pentru că economia construită în România după 1989 nu este una în care "este competiţie". Aici realitatea economică îl contrazice pe economis-tul Stolojan. Nu avem o economie democratică, competitivă, productivă. Avem o economie oligopolistă, mafiotizată, necompetitivă, neperformantă, parazitară, redistributivă.

Sectorul bancar nu face excepţie de la caracteristicile enumerate. Avem un număr foarte mic de bănci (opt, nouă) care au pus stăpînire pe aproape toţi banii aflaţi în circulaţie, bănci care dictează prin înţelegeri, mai mult sau mai puţin făţişe, şi nivelurile dobînzilor pasive şi active, ca şi cine are acces la bani şi ce poate face cu ei.

Avem o bancă centrală care, prin legile şi normele pe care le-a elaborat şi aplicat, în loc să favorizeze democratizarea şi competitivitatea sectorului bancar, a favorizat din plin oligopolizarea acestui sistem. Banca Centrală şi-a adus contribuţia atît la falimentarea nou-născutelor bănci comerciale cu capital privat românesc, cît şi a băncilor populare, care deveniseră un competitor de temut pentru marile oligopoluri bancare.

Cele peste 120 de bănci populare româneşti înfiinţate în baza Legii 109/1996, începuseră să practice diferenţe între dobînzile pasive şi cele active de 1-3%, apropiate celor practicate de semenele lor din ţările dezvoltate, democratice şi prospere. Acesta a fost motivul pentru care, în anul 2000, a fost declanşat războiul mediatic şi legislativ care le-a nimicit, lăsînd, astfel, cîmp liber de dictatură pentru marile grupuri bancare oligopoliste.

În capitalismul oligopolist, aşa cum este cel construit în România postdecembristă, banii nu sînt un simplu mijloc de schimb al mărfurilor. Bancile nu mai sînt simpli intermediari între proprietarii banilor şi utilizatorii acestora. În acest tip de capitalism, banii, capitalul bănesc, ca şi cel financiar, devin instrumente de jefuire a cetăţenilor.