OPINII  Chiar n-am învăţat nimic din criză financiară?

Presa a relatat pe larg concluziile unui studiu realizat de economistul-şef BNR, Valentin Lazea ("Intermedierea financiară: probleme şi posibile soluţii") focalizându-se pe segmentul care privea programul Prima Casă. S-a insistat mai ales pe observaţia că acesta a avut un impact social modest (puţine persoane cu venituri reduse au accesat finanţări), pe volum (împrumuturile Prima Casă reprezintă deja 4,5% din PIB) sau pe dificultatea cu care s-ar demara executarea silită a rău-platnicilor având în vedere că statul împarte cu băncile garanţia. Mie cea mai interesantă frază mi s-a părut însă: "Riscurile la adresa stabilităţii financiare, generate de programul «Prima casă», pe lângă caracterul sistemic al acestuia (în prezent acesta reprezintă o treime din creditarea acordată populaţiei), sunt determinate de contribuţia acestuia la creşterea interdependenţelor dintre sectorul bancar şi cel de stat şi a celor dintre ciclul de credit şi cel al preţurilor imobiliare (inclusiv la nivel regional), precum şi de creşterea gradului de îndatorare (valoarea mediană a indicatorului pentru aceste credite era de 47%, octombrie 2016)".

Cu alte cuvinte, deşi aveau în faţă un exemplu recent al consecinţelor supraîndatorării (vezi executările silite după majorarea cursului de schimb euro/leu şi CHF/leu) cei care au accesat programul au crezut că nimic nu li se mai poate întâmpla, în condiţiile în care se vor împrumuta în moneda în care îşi iau salariul. Şi cu ochii la riscurile valutare evitate au pierdut din vedere efectele posibilei majorări a dobânzilor. Pentru că, la marje de 2-3% practicate de bănci şi la un ROBOR în jur de 1%, e suficient să avem o creştere a dobânzilor interbancare în jurului lui 4-5% pentru a dubla costurile cu ratele. Or, dacă mediana îndatorării e deja la 47% din venituri, pe unde vor scoate cămaşa cei care ar trebui să plătească de două ori mai mult? Plus că, în cazul unei recesiuni aduse de creşterea dobânzilor se mai umblă şi la bonusuri şi sporuri - vezi modelul brevetat la precedenta criză - deci avem şi o reducere a veniturilor în lei.

E momentul să ne întrebăm care au fost beneficiile "generoaselor" programe de educaţie financiară demarate după criză de bănci şi însuşi cerberul lor, BNR? Cum de s-au întins oamenii mult peste cele le permitea plapuma veniturilor din nou? Oare nu trebuie schimbat câte ceva, prin părţile esenţiale, la aceste programe care mai mult popularizează instrumente financiare decât să simuleze situaţii concrete de risc din care cursanţii chiar să înveţe ceva? BNR de pildă s-a concentrat mai mult pe educaţia financiară a preşcolarilor (o să fie de mare ajutor informaţiile despre diviziunile leului şi chivernisirea puşculiţei la viitoarea criză...), iar băncile au fost preocupate în programele lor preponderent de modul în care se gestionează bugetul familiei (poate explicabil, debitorii aveau probleme cu plata ratelor după 2008, aşa că era nevoie de raţionalizarea cheltuielilor pentru a mai avea bani de rate). Şi iată consecinţele: un nou segment de populaţie într-o situaţie de risc financiar major, mulţumită inconştienţei statului care a permanentizat un program de sprijin temporar pentru piaţa imobiliară, blocată după 2008, şi a băncilor, care au aruncat iar cu banii în debitori, mulţumite că împart de această dată riscurile cu statul. Cine va plăti acum oalele sparte? Bineînţeles că, din nou, contribuabilii, într-o formă sau alta.

În urmă cu 7 ani, am avut împrumut de la FMI pentru ca BNR să poată debloca rezervele băncilor, poate repetăm figura, doar românii "nu vor plăti niciun leuţ (vorba lui Boc)" la rambursarea acestuia, exceptând evident costurile de rostogolire şi ceva privatizări dorite de instituţiile financiare internaţionale, când dau cu ochii de un buget cu probleme...