OPINII Doar administratorii sunt de vină pentru dezastrul Romcab?

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 februarie 2017

Doar administratorii sunt de vină pentru dezastrul Romcab?

Ieşirea Morgan Stanley din acţionariatul Romcab (MCAB) s-a făcut cu paşi mici, grosul acţiunilor fiind vândute între 2014 şi 2016 unor investitori persoane fizice. În prezent, pe site-ul companiei tronează un grafic frumos cu free-float-ul MCAB din care rezultă că, pe lângă majoritarul Sadalbari SRL (69%), mai avem doar 2,4% din capital deţinut de persoane juridice, restul fiind în posesia unor investitori mărunţi, persoane fizice (28,5%).

Cele aproape 23 de procente pe care le deţinea, la un moment dat, gigantul Morgan Stanley, la finalul anului 2007, retras complet chiar înainte de apariţia insolvenţei, au fost pasate, în general, micilor investitori, cei atraşi de "PER"-ul (n.r. price earnings ratio) mic al companiei. Şi, dacă vom da o căutare după referinţa "Romcab" prin presa de specialitate, nimic nu suna alarmant în ultima vreme. Ba, totul părea ok, compania avea "multipli tentanţi", ca să citez nişte brokeri ce apăreau prin presă, cu recomandări de investiţii.

Faptul că, în timp ce marele speculator Morgan Stanley vindea pe rupte între 2014-2016 (urmăriţi raportările de la BVB, compania americană apare în zeci de tranzacţii de vânzare, de la câteva sute de acţiuni la câteva mii şi zeci de mii), cei care intrau în companie erau investitorii de buzunar locali n-a părut ciudat.

"Cum de nu apare niciun instituţional care să preia «povara» Morgan Stanley ci doar micii speculatori români pun umărul?" ar fi fost o întrebare tare nimerită atunci... gândim acum cu mintea de pe urmă. Dar cei mai mulţi şi-au lăsat vigilenţa la poarta MCAB, doar era o companie în creştere, cu cifre de afaceri şi profituri care evoluau ascendent de la an la an, nu? De la 650 milioane lei cifra de afaceri, în 2014, la 823 milioane, în 2015, şi 806 milioane, după primele 9 luni din 2016, ce frumos! De la un profit de 15 milioane lei, în 2014, la 42 milioane, în 2015, şi 39 milioane lei, după primele nouă luni din 2016, ce poate fi mai entuziasmant? Asta până să vină duşul rece la raportările rezultatelor preliminate pe 2016, când aflăm că profitul de 39 milioane din septembrie 2016 s-a transformat într-o pierdere de aproape 180 de milioane lei, în numai trei luni. O veste care găseşte compania cu acţiunile în picaj, după solicitarea insolvenţei şi mai multe decontări ratate...

Toţi aceşti mici investitori care s-au grăbit să cumpere când Morgan Stanley îşi făcea disciplinat bagajele, vânzând ordonat să nu stârnească panică, au susţinut chiar creşterea cotaţiilor, de vreme ce preţul acţiunilor s-a apreciat, între 2014 şi 2016, de la 3 lei, la 9 lei (cu un vârf de 10 lei chiar)!

Niciun broker nu s-a găsit să-i tragă de mânecă pe cumpărători şi bănuiesc că n-au luat toţi acţiunile prin conturi de tranzacţionare online... Era atât de greu să remarci că e ceva cam suspect ca o companie cu datorii de 200 milioane euro să aibă o capitalizare mai mică de 20 de milioane euro, de două ori cât profitul pe care oricum nu îl distribuia ca dividende? Sigur, vinovaţii ar trebui căutaţi şi printre auditori, dovadă pirueta greu de înţeles a rezultatelor financiare raportate între noiembrie 2016 şi februarie 2017...

Dar micii investitori nu aveau legătură cu aceştia, interfaţa lor erau brokerii, care n-au rolul să bage doar ordine în piaţă, mai oferă şi ceva consultanţă de investiţii. Sau cel puţin asta pretind, când taxează tranzacţiile cu 0,5-1% din valoarea lor, comision mult peste procentul perceput acestora de BVB, la rândul sau. Or, ce s-a petrecut la Romcab demonstrează că şi brokerii s-au complăcut în poveştile cu zâne, PER-uri şi P/BV-uri, amintindu-ne că brokerul este, în ultima instanţă, un agent de vânzări şi nu un guru al pieţelor financiare, altfel şi-ar câştiga existenţa din speculaţii şi nu din activitatea de intermediere.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. E usor acum. De ce nu ati scris dvs articolul acesta in timp ce se derulau evenimentele de care vorbiti ? 

    1. dar cine au fost auditorii? ASF ce zice?

    administratorii au semnat ptr situatiile financiare, brokerii si actionarii de pe bursa nu au cum sa stie ce se intampla in spatele usilor inchise

    Uitați-vă pe documentul de pe siteul MCAB care arată fluxul de numerar operațional negativ din 2014 și 2015. Firma asta a fost permanent o schemă Ponzi. Poate ideea afacerii a fost că dacă ajunge la o masă critică mare, poate trece pe profit printr-o economie de scară care să îi reducă din costurile unitare prin repartizarea costurilor fixe asupra unei producţii mai mari.

    Nu a mai ajuns acolo. 

    MS vinde de mult nu doar din 2014, dar cantitati mici pentru ca nu a avut cui.

    Din 2008 au incarcat sa inchida orice operatiune in Romania. 

    La ce lichiditate avea MCAB pana in ultimele zile, nu era foarte interesanta pentru nici un fond de investitii.

    Dar mergea de o specula. 

    Ne costa destul de mult ca sa intelegem ca trebuie sa ne amintim in prima instanta de acest fapt. Cu putine exceptii ( notabile! ), regele e descult! Iar in rarele momente cind are o informatie cu adevarat valoroasa, chiar credeti ca o sa puna mina pe telefon ca sa o transmita unui client de retail pentru un comision de 0.5-1%? Sau sa o faca publica intr-un interviu pe bursa.ro? Marea majoritate citeste aceleasi siteuri si aceleasi rapoarte de analiza asa ca deseori detectezi comportamentul de turma si in breasla lor!

    Asa ca brokerii trebuie tratati cu doza de sare necesara. Sunt oameni care vor si trebuie sa vinda si care ne induc ideea ca pot bate piata, ca putem neglija orice idee de eficienta informationala. Unii o fac in mod profesionist, iar altii, din nefericire pentru ei dar si pentru noi, in mod inconstient.

    BCR este unul dintre vinovati.

    A facut in asa fel ca inainte de intrarea in insolventa sa-si asigure intaietate la recuperarea creantelor prin manaria cu garantiile Salbadari.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb