În numărul trecut al acestei rubrici remarcam măiestria de care dă dovadă domnul Preşedinte Traian Băsescu în găsirea de modalităţi prin care să-şi ţină în priză electoratul. Remarcam excelenta sa idee de a constitui comisii prezidenţiale pe care le pune "să facă rapoarte", adică să-i ofere muniţia cu care să tragă în toate părţile. Şi în Parlament. Şi în Guvern. Şi în electorat.
Au ţipat unii şi alţii că structurile statului nostru actual sunt înţesate cu securişti şi nomenclaturişti comunişti. Domnul Preşedinte l-a chemat pe marele expert în ale comunismului, cunoscut sub numele de Vladimir Tismăneanu, l-a făcut preşedinte de comisie prezidenţială şi a obţinut raportul prin care comunismul a putut fi condamnat, definitiv şi irevocabil, ca fiind un regim criminal. Domnul Tismăneanu si-a primit onorariul, raportul a fost prezentat Parlamentului, acesta l-a primit cu manifestări asemănătoare celor declanşate de piesele lui Caragiale la unele categorii de spectatori.
Înainte şi după prezentarea lui în Parlament, pe durata a mai multor săptămâni, raportul Tismăneanu, prin intermediul massmedia, ne-a fost prezentat ca fiind un moment crucial al vieţuirii noastre pe această planetă. După care s-a întors de unde a venit: în biblioteca domnului Tismăneanu. Securiştii şi nomenclaturiştii au rămas la locurile lor. În aparatele de partide şi de stat. Bine ghiftuiţi cu salarii şi capitaluri din "privatizări".
De câteva săptămâni, o altă stafie bântuie prin massmedia românească. Este raportul "emanat" de comisia prezidenţială constituită să ne spună cum este învăţământul nostru actual. Comisia, formată din 12 profesori universitari şi cercetători, conduşi de un fost ministru al educaţiei, a "diagnosticat" şi ne-a adus la cunoştinţă că actualul nostru învăţământ este "nerelevant, ineficient, inechitabil şi de slabă calitate". Ceea ce ştiam bine şi de mult timp. Comisia a propus şi soluţia ieşirii din impas: crearea unui pact naţional pentru educaţie. A propus pactul si a plecat acasă. Noi am rămas cu aceleaşi şcoli dărăpănate şi aceiaşi dascăli plătiţi cu salarii de mizerie.
Va urma, cu mare probabilitate, o comisie prezidenţială şi un raport asupra sistemului de sănătate publică. Şi acest serviciu public este cât se poate de "relevant" pentru economia şi societatea românească postcomunistă. Este, sigur, ineficient şi inechitabil. Poate că, în plus, noua comisie va ajunge la concluzia că sistemul de sănătate publică este, ca şi comunismul, de-a dreptul, criminal. În România, din lipsă de medicamente şi îngrijire medicală, în ultimele două decenii, au murit, cu zile, sute de mii de bătrâni şi de noi născuţi.
Următoarea comisie prezidenţială o să propună şi ea crearea unui pact naţional pentru apărarea sănătăţii poporului. Va urma spectacolul mediatic, cu sau fără actul din Parlament. După care, vom rămâne tot fără medicamente, cu tot mai puţini medici şi personal sanitar, cei mai mulţi şi mai buni urmând să plece în ţări mai... calde, unde sunt mai bine plătiţi.
Domnului Preşedinte îi stau la dispoziţie multe sectoare şi instituţii ale statului care pot deveni obiecte ale muncii comisiilor prezidenţiale. Comisii care îi pot ticlui rapoarte şi soluţii de genul pacte naţionale, forumuri, convenţii, simpozioane, etc. Suficient de multe pentru a-i permite să ne reţină mereu atenţia, pe sticlă, între întâlnirile trimestriale la care urmează să-l vedem, pe viu, în Piaţa Universităţii.
Eu păstrez, în continuare, speranţa că, înainte de încheierea acestui prim mandat al său la Cotroceni, domnul Traian Băsescu va înţelege nu numai că structurile statului ,al cărui şef este, sunt ineficiente şi inechitabile, ci şi că ele sunt aşa cum sunt deoarece economia românească este una ineficientă şi inechitabilă. Că nu poate funcţiona un stat democratic, eficient şi echitabil, bazat pe o economie oligarhică, neproductivă şi parazitară. Această economie oligarhică îşi are rădăcinile în structura relaţiilor de proprietate create prin "privatizarea" postdecembristă.
Dacă domnul Traian Băsescu vrea într-adevăr să conducă un stat democratic, eficient şi echitabil, atunci trebuie să înceapă construcţia de la temelie, de la relaţiile de proprietate asupra capitalului. Numai democratizarea acestor relaţii va face posibilă funcţionarea unei economii democratice şi a unui stat democratic.