OPINII False probleme şi soluţii bugetare

Guvernanţii noştri, ca şi analiştii economici angajaţi în serviciul acestora, continuă să-şi exhibe "profunda" lor preocupare faţă de bugetul de stat, faţă de modul în care statul preia o bună parte din veniturile create de către cetăţenii săi pe care le cheltuieşte pentru propria sa funcţionare, în aceasta incluzîndu-se exercitarea autorităţii statale şi furnizarea de servicii publice către cei de la care provin veniturile, către cetă-ţeni.

În ultima vreme, preocuparea domnilor guvernanţi se concentrează asupra mărimii veniturilor bugetare, mai exact asupra insuficienţei acestora. În acest sens, se aduce ca argument constatarea că ponderea veniturilor bugetare în valoarea totală a PIB-ului creat de români ar fi una dintre cele mai scăzute din Europa. Aici s-ar afla, vezi Doamne, cauza calităţii execrabile a serviciilor oferite de statul român cetăţenilor săi, a sistemului de pensii şi de sănătate, care grăbesc moartea a milioane de români, a sis-temului de educaţie, care generează, în masă, drogaţi şi criminali, bolnavi psihic.

Concluzia la care se ajunge, implacabil, cu o astfel de logică, nu poate fi alta decît aceea a necesităţii majorării veniturilor bugetare, prin creşterea taxelor şi impozitelor, fie prin sporirea nivelului celor existente, fie prin inventarea de noi taxe şi impozite.

Mi-aş permite să atrag atenţia domnilor guvernanţi, dar şi a cititorilor mei direct afectaţi de nivelul taxelor şi impozitelor, asupra cîtorva aspecte strîns legate de subiectul în cauză, dar deloc luate în considerare de către domnii guvernanţi în show-urile lor mediatice.

Conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS), statul român preia de la cetăţenii săi, prin sistemul de taxe şi impozite, circa 30% din avuţia creată de aceştia, adică din PIB.

Trebuie observat, în primul rînd, că acest 30% se aplică la valoarea PIB-ului creat astăzi, în anul 2006, care este aproape egală cu aceea pe care aceiaşi cetăţeni români o produceau şi cu aproape două decenii în urmă, în anii 1988-1989. Dacă în aceste ultime două decenii am fi aplicat o politică economică şi financiară normală, astăzi, în anul 2006, ar fi trebuit să producem un PIB egal cu cel puţin 160 miliarde euro, nu cu 80 de miliarde. Aceasta ar fi însemnat, la aceeaşi pondere de 30% a veniturilor bugetare în PIB, pensii de două ori mai mari decât cele de care se "bucură" românii astăzi, de două ori mai mulţi bani pentru sănătate, de două ori mai mulţi bani pentru educaţie.

Să reţinem, în al doilea rînd, că la ponderea de 30% a veniturilor bugetare în PIB se ajunge datorită umflării artificiale a valorii PIB-ului de către INS, gata, în orice moment şi în orice domeniu, să "producă" cifre pe placul guvernanţilor. Nu este locul, aici, pentru detalii, însă două cifre mi se par cît se poate de revelatoare. Anuarele statistice ale României, publicate în ultimii ani, arată că aproape un sfert din veniturile realizate de către cetăţenii ţării sînt reprezentate de aşa-zisele venituri agricole de autoconsum, rezultate din activitatea agricolă şi consumate direct în gospodăriile ţărăneşti, fără a fi comercializate pe piaţă, fără a fi "măsurate" în unităţi monetare. Valoarea lor este "evaluată", "apreciată" prin metode statistice "specifice", uşor de manipulat. Apoi, o altă cifră statistică ce sare în ochi este reprezentată de ponderea tranzacţiilor imobiliare şi a altor servicii prestate întreprinderilor - aici incluzîndu-se şi salariile şi profiturile firmelor de bodyguarzi - în totalul PIB-ului, care a ajuns la aproape 20%. Dacă o ţinem tot aşa, foarte curînd jumătate din PIB-ul românesc va fi realizat de bodyguarzi.

Ca urmare a faptului că avem o economie oligarhică şi nu una concurenţială, PIB-ul nostru este "umflat". O bună parte din "veniturile" "băgate" în el nu sînt măsurate cu "cîntarul" pieţei, nu sînt reale. Asta în timp ce veniturile bugetare sînt reale şi exact măsurate. Dacă PIB-ul ar fi măsurat corect, pe piaţa concurenţială, raportul dintre veniturile bugetare şi valoarea PIB-ului ar fi de 40-50% şi nu de 30%, cât ne "serveşte" INS.

În al treilea rînd, veniturile bugetare sînt mai mici decît ar putea fi, din cauza deteriorării aberante a raportului dintre salarii şi profituri, respectiv dintre salarii şi PIB. Ponderea salariilor în PIB a scăzut de la 38% în 1990 la 13-14% în anii 2004- 2005. Or, componente importante ale veniturilor bugetului consolidat, cum sunt contribuţiile pentru asigurări sociale şi contribuţiile pentru asigurări de sănătate, se cal-culează numai asupra salariilor, nu şi asupra profiturilor.

În sfîrşit, dar nu şi cel mai puţin important aspect al politicii bugetare aproape complet scăpat din vedere de către guvernanţi îl reprezintă modul în care sînt cheltuite veniturile bugetare. Cheltuim din ce în ce mai mult pentru întreţinerea aparatului de stat - preşedinţie, parlament, guvern, servicii de informaţii etc. - şi din ce în ce mai puţin pentru servicii furnizate cetăţenilor - pensii, educaţie, sănătate. Cheltuim din e în ce mai mult pentru plata dobînzilor şi pentru rambursarea datoriei externe şi din ce în ce mai puţin pentru dezvoltarea capitalului naţional şi a muncii naţionale.