OPINII Instanţele virtuale - o soluţie pentru sistemul de justiţie?

Vă imaginaţi o şedinţă de judecată în care judecătorul se află în Bucureşti, reclamantul şi avocatul său în Berlin, iar partea adversă în Timişoara? Judecătorul porneşte aplicaţia dedicată, declară şedinţa de judecată deschisă, iar instanţa, părţile şi eventualii martori se pot asculta şi vedea reciproc şi pot dezbate cazul, pentru ca la final instanţa să rămână în pronunţare cu privire la soluţie.

Un astfel de scenariu este cu totul plauzibil atunci când vorbim de justiţia viitorului şi ritmul alert în care evoluează tehnologia pe zi ce trece, având în vedere numeroasele avantaje pe care le prezintă, nu doar pentru justiţiabili, dar şi pentru ceilalţi actori ai sis-temului de justiţie, fie că vorbim de magistraţi, avocaţi sau de sistemul auxiliar al instanţelor de judecată.

Considerată încă din cele mai vechi timpuri un loc sacru în care justiţia se înfăptuieşte, sala de judecată îşi des-chide treptat porţile spre noile tehnologii, prin îmbrăţişarea unor tehnici moderne pentru facilitarea accesului la justiţie şi desfăşurarea în bune condiţii a actului de justiţie.

Dacă iniţial aspectele discutate în cadrul şedinţei erau notate doar în caietul grefierului, astăzi, şedinţele de judecată sunt înregistrate audio, iar părţile pot solicita obţinerea înregistrărilor. De asemenea, transmiterea pe cale electronică a documentelor este acum posibilă, unele instanţe având şi portal internet dedicat în acest scop.

Posibilitatea administrării probelor de către avocaţi, inclusiv audierea martorilor, atenuează principiul nemijlocirii care guvernează procesul civil. De asemenea, în procesul penal, administrarea probelor poate avea loc prin mijloace la distanţă, de exemplu, audierea martorilor sau a inculpatului care poate avea loc inclusiv prin videoconferinţă. Pot oare astfel de situaţii să reprezinte primii paşi către implementarea unor instanţe virtuale?

Cum s-ar desfăşura o şedinţă de judecată virtuală?

O şedinţă de judecată virtuală ar presupune ca fiecare dintre părţile unui proces să aibă posibilitatea de a se conecta la o platformă special creată accesibilă prin internet, iar discuţiile purtate de instanţă şi părţi să aibă loc prin videoconferinţă.

Părţile ar avea posibilitatea să încarce documente în platformă în timp real, astfel încât acestea să poată fi primite şi analizate de ceilalţi participanţi chiar în cursul şedinţei. Totodată, prin intermediul funcţiunilor interfeţei, judecătorul ar controla modul de des-făşurare a şedinţei, dând cuvântul părţilor şi ascultându-le în ordinea tradiţională prevăzută de lege, pentru ca în final să declare închise dezbaterile în vederea pronunţării soluţiei.

Desigur, toate aceste facilităţi pot fi adaptate şi îmbunătăţite în urma unor consultări continue cu actorii implicaţi în realizarea actului de justiţie şi nu numai, dar şi prin dialog cu statele care se află în stadii mai avansate pe acest subiect.

• Exemple de bune practici deja adoptate

Primele şedinţe de judecată virtuale deja au avut loc: de exemplu, în China (Hangzhou) se desfăşoară un program pilot în ceea ce priveşte disputele e-Commerce în care şedinţele de judecată propriu-zise se desfăşoară prin videoconferinţă, iar reprezentanţii părţilor au posibilitatea de a fi identificaţi printr-un software de identificare facială. Totodată, părţile au posibilitatea să aleagă în ce măsură doresc ca litigiul lor să fie soluţionat în primă fază online sau offline, iar faza apelului se desfăşoară întotdeauna potrivit metodei tradiţionale, direct în faţa judecătorilor.

De asemenea, în Regatul Unit a avut loc un astfel de proces virtual, într-un dosar de valoare redusă, în care se contesta o taxă de 1.200 lire, părţile fiind extrem de încântate pentru că au putut să evite costuri substanţiale şi să obţină soluţia într-un timp mult mai scurt .

• Compatibilitatea cu dispoziţiile legale naţionale

Se pune întrebarea în ce măsură astfel de mijloace tehnice ale viitorului ar fi compatibile cu specificul procedurii naţionale şi în special cu anumite principii care guvernează procesul civil, precum publicitatea şi nemijlocirea.

Cu privire la publicitate, articolul 127 din Constituţie consacră caracterul public al şedinţelor de judecată. Însă acelaşi text permite stabilirea prin lege a unor atenuări sau chiar excepţii de la principiul publicităţii.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că publicitatea procedurii organelor judiciare menţionate la articolul 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale are drept scop protejarea justiţiabililor împotriva unei justiţii secrete care scapă controlului public. Însă Curtea de la Strasbourg a stabilit totodată că respectiva cerinţă nu trebuie interpretată literal, ci în funcţie de particularităţile procedurii într-o anumită cauză.

Credem că în contextul organizării unor "instanţe virtuale" principiul publicităţii ar putea fi menţinut şi poate chiar lărgit în măsura în care publicul larg ar avea posibilitatea de a urmări şedinţa de judecată cel puţin prin transmisia audio.

De altfel, legiuitorul preconizase deja ca în anumite situaţii judecata să nu mai aibă loc în şedinţă publică. Spre exemplu, procedura în camera de consiliu nu are caracter public şi a fost concepută din motive de celeritate a actului de justiţie, "având în vedere că existenţa sălilor de consiliu şi de judecată vor permite soluţionarea unui număr mare de cauze în acelaşi timp". Cu toate acestea, aplicarea acestei proceduri a fost prorogată şi recent chiar eliminată, din cauza lipsei infrastructurii necesare. În acest context, implementarea şedinţelor de judecată virtuale pentru anumite tipuri de cauze ar putea reprezenta o soluţie eficace pentru compensarea actualelor lipsuri administrative.

Cu privire la principiul nemijlocirii reglementat de articolul 16 din Codul de procedură civilă, acesta veghează ca toate probele să fie administrate direct în faţa judecătorului, care trebuie să poată constata în mod direct, prin propriile mijloace, conţinutul faptic relevant, astfel încât s-ar putea considera că un proces virtual ar încălca această obligaţie. Cu toate acestea, principiul nemijlocirii nu exclude automat administrarea probei prin intermediul videoconferinţei, în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului constatând într-o hotărâre faptul că "participarea reclamantului la judecata în apel prin videoconferinţă nu a plasat apărarea într-o poziţie substanţial dezavantajoasă în raport cu alte părţi din proces şi că interesatul a avut posibilitatea să îşi exercite drepturile şi facultăţile inerente noţiunii de proces echitabil, aşa cum reiese din art. 6 din Convenţie, dispoziţie care nu a fost încălcată".

Mai mult, există situaţii în care legea prevede în mod expres derogări de la principiul nemijlocirii, ca de exemplu în cazul strămutării, în ipoteza admiterii cererii de abţinere/recuzare, cazuri în care probele pot fi menţinute, dar şi în situaţia administrării probelor prin avocaţi în litigiile patrimoniale, aceste excepţii având la bază raţiuni de celeritate şi eficientizare a administrării justiţiei.

Conchidem că nu ar trebui să existe o incompatibilitate între o astfel de procedură de judecată şi principiile fundamentale ale procesului civil.

• Concluzie

Şedinţele de judecată virtuale ar putea asigura o mai mare celeritate a actului de justiţie, costuri mai reduse atât pentru justiţiabili, cât şi pentru instanţe, dar şi un acces mai facil al justiţiabililor la serviciile instanţelor în condiţiile în care tot mai multe persoane folosesc astăzi internetul.

Ca aplicabilitate practică, şedinţele virtuale ar putea fi potrivite, de exemplu, în situaţia judecării în primă instanţă a litigiilor de valoare redusă, a celor cu un grad redus de complexitate sau atunci când părţile îşi dau acordul prealabil pentru o astfel de procedură.

Pe de altă parte, din punct de vedere logistic, nu toate instanţele din Româ-nia ar fi pregătite la acest moment să îmbrăţişeze noua metodă, având în vedere că, din păcate, nici măcar dosarul electronic nu a fost încă implementat la nivelul tuturor regiunilor. Cu toate acestea, implementarea instanţelor virtuale ar reprezenta un real progres pentru justiţia secolului 21 şi, de ce nu, la un moment dat, o inevitabilă realitate.