OPINII Păţania băncilor spaniole anticipează convulsiile dobânzilor negative

Justiţia spaniolă a dat cu contractele în cap băncilor care impuneau ca scăderea dobânzilor să se oprească la un anumit nivel, anticipând soarta unor contracte similare ce ar putea fi încheiate în condiţiile unui Euribor ce tinde să intre în teritoriu negativ.

Mai exact, este vorba de un proces colectiv câştigat de 15.000 de posesori de credite ipotecare împotriva a 101 bănci care fixaseră o clauză abuzivă în contracte prin care dobânda nu putea să scadă sub un anumit nivel, potrivit conso.ro. Cum BCE a preluat în ultima vreme strategia Fed, scăzând dobânzile la minime istorice, până în pragul unor randamente negative, clienţii băncilor au fost prejudiciaţi fiind obligaţi să plătească dobânzi mai mari decât ar fi reprezentat nivelul Euribor plus marja convenită în contracte.

Instanţa a stabilit că respectiva clauză fusese fixată în mod netransparent, clienţii nefiind avertizaţi asupra consecinţelor sale. Băncile vor fi obligate să restituie sumele reţinute abuziv începând din mai 2013, dată la care Curtea Supremă considerase deja că respectivele contracte conţin o clauză cu probleme, iar beneficiari ar putea fi aproximativ 4 milioane de clienţi (inclusiv români cu credite ipotecare contractate în Spania).

Decizia din Spania ar trebui să descurajeze băncile europene care se văd confruntate cu scăderea accelerată a randamentelor şi ar putea fi tentate să-şi fixeze în contracte anumite marje de profit bătute în cuie. Mai exact, la o dobândă negativă, din marja de câteva puncte procentuale fixată peste Euribor se cam alege praful, băncile trebuind să se mulţumescă cu mai puţin, un "mai puţin" cu atât mai diluat cu cât Euriborul intră mai pronunţat în teritoriu negativ. Or, cum BCE pare decisă să arunce mai departe bani din elicopter şi să stimuleze consumul cu orice preţ, chiar şi cu acela al subţierii economisirii până la dispariţie, impunerea pe scară largă a unor clauze contractuale care să conserve un anumit profit pentru bănci este foarte posibilă, fără ca asta să însemne - potrivit justiţiei spaniole - că ar fi şi legală. Cel puţin cât timp băncile nu prezintă clienţilor scenarii transparente din care să rezulte că doar una dintre părţi ar obţine o doză de imunitate la "fluctuaţiile pieţei".

Pornind de la cazul băncilor spaniole, întrebarea care se pune este în ce măsură băncile locale au explicat transprent posesorilor de credite ipotecare că riscă să îşi amaneteze veniturile pe termen lung în cazul în care imobilul ipotecat este executat silit iar suma rezultată nu acoperă soldul împrumutului? Dacă în Spania o prevedere contractuală care arată că dobânda nu poate scădea sub un anumit nivel poate fi considerată netransparentă şi abuzivă, ce s-ar putea spune despre legarea de glie a debitorilor ipotecari din România, de care nici oficiali ai Băncii Centrale nu păreau să fie la curent la un moment dat? E vorba de şeful supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză, care în urmă cu mai bine de doi ani, se contrazicea cu jurnaliştii la un seminar organizat la Sinaia pe tema consecinţelor pe care executarea silită le are asupra debitorilor, potrivit relatărilor unui participant direct. "Nu se poate. E imposibil. Nu cred că... Dacă îmi arătaţi aşa ceva, mănânc hârtia...", spunea Cinteză convins că "odată cu executarea, banca pierde orice drept asupra clientului, orice contract ar avea". Ei bine, nu era chiar aşa, destui au pierdut şi casa şi plătesc în continuare şi rate. Oare cât de clare erau respectivele clauze, cât de transparente au fost băncile româneşti în explicarea lor?