OPINII Pe culmile prostiei, în zbor

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Miscellanea #Sănătate / 27 septembrie 2021

Joi, 23 septembrie, şedinţă cu părinţii la clasa a VII-a. Participă şi profesorul de sport, care anunţa părinţii, printre altele, că ora de educaţie fizică nu mai poate fi făcută în sala de sport din cauza creşterii numărului de cazuri Covid. Iar dacă vremea se strică se va face sportul în clasă. Cu alte cuvinte, copiii pot sta 30 în clasă într-un spaţiu relativ mic, dar nu pot întra tot 30 în sala de sport, într-un spaţiu mult mai mare. Cineva sugerează să se înceapă ora de sport în curtea şcolii chiar dacă e frig şi să se continue în sala de sport pentru a împuşcă doi iepuri, păstrând aparenţele. Nu se poate, avem o secţie de poliţie lângă noi, putem fi amendaţi-răspunde profesorul.

Iniţial, copiii de peste 6 ani urmau să prezinte certificatul verde la intrarea în restaurante sau săli de sport dacă îşi însoţeau părinţii, chiar dacă aceştia din urmă erau vaccinaţi. Apoi autorităţile au intervenit, sesizând absurditatea, copiii se puteau vaccina abia de la 12 ani.

Măsurile de carantină din weekend presupun, în cazul în care ajungem iar acolo, rămânerea în case după ora 8 seara. Mai nou, se propune ca acest lucru să se întâmple cu excepţia vaccinaţilor, care sunt liberi să umble pe străzile pustii, cu majoritatea magazinelor închise, şi după ora 8 seara.

Acestea sunt, însă, doar ultimele mostre de gândire adâncă, strategico-pandemică. Va mai amintiţi cum la începutul isteriei Covid măştile urmau să fie purtate doar de cei bolnavi, celor sănătoşi nefiindu-le recomandate, cum eram sfătuiţi să dezinfectam produsele achiziţionate din hipermarket şi cum era ideal dacă aveam preşul de la intrare spălat cu clor şi ne schimbam hainele la intrarea în casă? Azi bolnavii de Covid se tratează ambulatoriu dacă nu au forme grave, dar am trecut şi prin perioada în care erau culeşi cu izoletele chiar dacă erau asimptomatici. Şi unde sunt bolnavii care să cadă din picioare pe stradă, cum am văzut la televizor în China, în primele zile ale pandemiei?

Am suspendat toate activităţile şi ne-am închis în case în România, la câteva sute de cazuri pe zi în prima stare de urgenţă, iar acum descoperim că se poate trăi aproape normal la câteva mii de cazuri pe zi.

Despre vaccinuri ştiam că e nevoie de câţiva ani de teste pentru a fi aprobată introducerea lor pe piaţă. Apoi, s-a putut brusc, într-un singur an, arzând etapele. În primele zile de la apariţia vaccinurilor ştiam că sunt eficiente în proporţie de peste 90%, apoi (după povestea din Israel) s-a vorbit de sub 60%, apoi de sub 40%. La început era nevoie de o singură doză, acum se vorbeşte de a doua, a treia şi cine mai ştie câte, ca la antigripal, am putea să facem şi anual dacă e cazul. Faptul că la antigripal se foloseşte tehnologia virusului inactivat, iar la Covid se lucrează cu ARN mesager, o tehnologie nouă şi insuficient testată (aprobarea s-a făcut sărind peste etape), nu pare să deranjeze multă lume.

Dacă stai la masă la terasă în aer liber, ar fi ok fără certificat verde. Dacă vrei să mergi la toaletă în interior, ar trebui să ai unul. În acelaşi timp, poţi merge cu autobuzul la orele de vârf, umăr lângă umăr cu alţi călători, dar fără certificat verde.

La un moment dat, ca o măsură de protecţie împotriva infectărilor în creştere, bătrânii erau obligaţi să se înghesuie toţi la magazine în acelaşi interval orar, două ore în timpul dimineţii.

Dar de combaterea pandemiei în lockdown cu imnul pus patriotic din megafoanele maşinilor de poliţie ce credeţi acum? Sau de amenzile cu incredibil de multe zerouri la nepurtarea măştii în starea de urgenţă?

Ce o să credem de toate aceste lucruri peste câţiva ani când lucrurile se vor linişti? Cum ne vom privi în oglindă? Ce le vom spune copiilor? Cum vom explică asta bunicilor care au prins războaie, foamete, cutremure, dezastre în adevăratul înţeles al cuvântului şi nu au tremurat ca piftiile la un soi de gripă mai agresivă, care a afectat 3% din populaţia globului în aproape doi ani şi a răpus mai puţin de 3% din cei infectaţi (de fapt mult mai puţini dacă luăm în calcul şi asimptomaticii)?

Opinia Cititorului ( 18 )

  1. Comparatia cu vaccinul antigripal pare in regula pana la un punct.

    Elvetia a prezentat date de siguranta ale vaccinarii anti-covid. 

    "Mit 4'970 (65,6 %) war der grössere Teil der Meldungen nicht schwerwiegend, 2'601 (34,4 %) Meldungen wurden als schwerwiegend eingestuft.  

    In 145 der schwerwiegenden Fälle sind Personen in unterschiedlichem zeitlichen Abstand zur Impfung gestorben."  

     

     

    Avem deci 7571 raportari din care 2601 sunt serioase. Fata de 2019 si vaccinarea anti-gripa care are 0,006 efecte adverse serioase la mia de doze, in cazul anti-covid, vaccinarea produce 0,255 efecte adverse serioase la mia de doze. 

     

    La nivelul reactiilor adverse serioase, este vorba de vaccinuri anti-covid care sunt de 42,5 ori mai agresive cand este vorba de efecte secundare serioase fata de vaccinul antigripal.

    Analiza din Elveția indică o rata de 1 la 4000 efecte adverse serioase. Vaccinul il luati sigur, în trei doze, deci riscul unui efect advers serios este de 3 la 4000. Este unul dintre cele mai periculoase vaccinuri puse in circulatie. 

    1. Mai periculos decât prostia pe care ți-o etalezi zilnic nu e.

      Tare, analfabetule. Altceva mai stii sa ciripesti? Fuga, du-te dupa scriptul de propaganda, vezi ce mai minti.

      Cum bai idiotule, autoritatile medicale din Elvetia nu stiu ce vorbesc? Sau suferi de un retard?

      Cel cu opinia 1 vine cu cifre verificabile.

      Tu cu ce vii? 

    nu, nici la terase nu te lasa fara certificat. au mintit ca nu introdic restrictii noi , doar facilitati pt cei cu certificat. dar inainte te lasa la terasa la incidenta peste 3, doar in interior nu. deci restrictie noua!

    cel mai oribil e ca folosesc horeca ca instrument de convingere a oamenilor sa se vaccineze. e clar ca la terasa nu e risc, altfel intrrziceau si pana acum cand era peste 3. deci interzic doar ca sa faca lumea sa se vaccineze. e normal ca statul sa lipseasca horeca de venituri pt scopul asta? 

    1. Au intuit ca oamenii sunt usor de mituit. O berica pe un scaun de plastic si gata, pentru asta unii participa de buna voie la un experiment medical si isi injecteaza o toxina in ei.

      Problema fascistilor este ca nu vor forta multa lume doar pe acest criteriu. Si vor merge mai departe. Fara loc in camine, uitati la coada in clinici medicale si policlinici, respinsi de medicii de familie, dati afara din trenuri, hoteluri si toate locurile publice. Nu se vor da inapoi de la nicio masura. Tocmai de aceea trebuie respins orice pas, cat de mic, pe aceasta panta. Ma doare in cot de terasele lor, eu ma tem de fasciscul care se instaureaza. 

       

      Iata istoria fascismului nazist si o paralela cu ce ni se intampla: 

      "1935 

      April 30th: A Nazi decree forbids Jews fr om displaying or carrying the German flag. 

      May 31st: Jews are banned fr om serving in the German armed forces. 

      September 15th: The ‘Nuremberg Laws’ define who is Jewish and withdraw citizenship of German Jews. 

      November 14th: A further decree outlines three different ‘degrees’ of Jews and mischlinges (half-breeds). 

      1937 

      Septembe r 13th: The Nazis encourage German Jews to emigrate, provided they surrender most of their property. 

      1938 

      April 21st: A Nazi decree orders that Jews be gradually extracted fr om German economic life. 

      September 27th: Jewish lawyers are forbidden fr om practising law or conducting business in Germany. 

      October 5th: A decree orders that passports of all German Jews be stamped with a large red ‘J’. 

      November 9th: Beginning of Kristallnacht, a campaign of violence, vandalism and harassment against German Jews. 

      November 15th: The Nazis order that all remaining Jewish schoolchildren are expelled fr om German schools." 

      1939 

      January 30th: In a public speech, Hitler forecasts the “annihilation of the Jewish race in Europe”. 

       

      Sa vedem.... evreilor li s-a interzis sa poarte steagul german. Acum, protestele sunt limitate la 100 persoane, dar pot fi mii la congresul politic al partidului fascist PNL. 

      Nevaccinatii sunt deja dati afara din armata SUA pe motiv de dezonoare pentru ca refuza sa se vaccineze. Casa Alba a confirmat acest lucru "dishonourable disch arge". 

       

      Decrete privind extragerea graduala din viata economica a nevaccinatilor incep sa fie date. Australia este primul exemplu unde premierul anunta o noua economie fara vaccinati. Biden incepe sa ameninte nevaccinatii ca ar pune economia in pericol. 

      Se raspandeste pasaportul verde echivalent cu litera J. Dar aici este o inversare diabolica. Nu mai este stigmat, este "pasaportul libertatii". 

       

      A inceput deja excluderea copiilor nevaccinati din scoli. Ei sunt trimis in online in timp ce copii vaccinati raman in clasa. Cazuri reale din Romania. 

      Kristallnachtul incepe in scoli. Profesorii vaccinisti ii silesc in fiecare zi pe copii sa ridice mana cine este vaccinati si ai carui parinti sunt vaccinati. 

      Va sosi si etapa violenta a represiunii nevaccinatilor. Istoria ne arata ca acolo ne indreptam, pas cu pas, asa cum a facut-o si Hilter. 

      da , ai dreptate , trebuie sa suportam aceste restrictii , altfel vom fi bagati si batuti in beciurile securitatii , nu avem ce face !

      pare ca occidentul se autosubmineaza. e ca si cand cineva vrea sa ne distruga coeziunea cu masurile astea. de observat ca cu cat tara e mai occidentala, cu atat masurile sunt mai dure. cu cat datoria publica e mai mare, cu atat masurile sunt mai dure si se insista mai mult cu vaccinarea. noi , aici, la margine, suntem mai menajati. interesant cum Bulgaria , tara cu cea mai mica datorie publica (maj e si Estonia, dar e micuta) are cele mai putine restrictii din UE si cel mai mic procent de vaccinati. Apoi noi, tot cu datorie mica comparativ cu altii...Alta coincidenta este densitatea populatiei. Noi si bulgarii avem densitate mica. da, si Spania sau Portugalia sau Grecia nu au densitati mari, dar diferenta e ca o mare parte a populatiei e concentrata in centre urbane mari, mai mult decat la noi si bulgari.

      Bulgaria vinde la liber ivermectina in farmacii.

      cu siguranta. din ce in ce mai mult ei ne considera suboameni si, sincer, si eu pe ei. nu are cum sa se termine bine. va fi revenirea la normal, pacea de dupa al doilea razboi mondial a fost anormalul in istoria lumii.

    Avem spitale unde la ora asta doctorii abia mai fac față la câte cazuri sunt.

    Iar bursa tolerează și chiar încurajează șoșonisme care de care mai inepte ale unor debili mentali și răspândaci de genul celui de la 1 și 2.1. 

    1. puber stupid ! stoace-ti cosurile !

      Mai nazistule, comentariile de mai sus pe care le hulesti tu sunt strict (baaai, strict) bazate pe stiinta.

      Pe raportarile oficiale (oligofrenule, stii ce inseamna OFICIAL?) ale Swissmedic, autoritatea medicala pentru supravegherea medicamentelor din minunanta Elvetie in care doar vreo 55% s-au vaccinat. 

      Swissmedic is the national authorisation and supervisory authority for drugs and medical products. The agency ensures that only high-quality, safe and effective medical products are available in Switzerland, thus making an important contribution to the protection of human and animal health. 

      se cheama libertatea cuvantului. uite asa va aratati apucaturile anti-democratice. iar sistemul medical ne serveste pe noi, e jobul lui. nu e jobul nostru sa il protejam, el trebuie sa fie la dispozitia noastra.

      Se cheamă prostie gravă în formă continuată. De fapt papagalii tolerați de reputatul ziar Bursa repetă și ei zvonurile manufacturate în laboratoarele unor structuri informaționale bine puse la punct.

      Sistemul medical trebuie să stea la dispoziția tuturor românilor (unii cu boli cronice pentru care nu există vaccin) și nu la dispoziția unor șoșoci cretini ce refuză vaccinarea și ajung să ocupe toate locurile de la ATI (și personalul medical aferent).  

      Câți oameni vor muri oare deoarece n-au avut acces la o îngrijire medicală adecvată datorită blocării sistemului medical de către șoșoci cretini (scuzați pleonasmul)?  

      Cifrele reci arata ca indiferent daca esti vaccinat sau nu, sub o anumita varsta sansele sa blochezi sistemul medical sunt mici de tot daca ai covid. Iar daca esti si tanar si fara comorbiditati sunt aproape zero. Cu siguranta mai mici decat ale cuiva care e vaccinat dar e si in varsta, si cu comorbiditati. Nu stiu de ce am ajuns sa cerem vaccinare unde nu e nevoie.

      Iar cei care refuza vaccinarea sunt marea majoritate, asa ca o incarcare a sistemului va afecta in primul rand pe nevaccinatii cu alte afectiuni. In plus, unde e sloganul "Spitale, nu catedrale"? ati gasit acum alt tap ispasitor pt problemele sistemului? nevaccinatii?

      Probabil solutia e sa facem jocul de care ziceam intr-un comentariu mai sus: sa ne divizam si mai mult. Inclusiv in doua sisteme medicale, in doua guverne, doua armate etc etc. Sincer, nu mai vreau sa am nimic de a face cu vaccinatii care sustin "cauza". Va urasc din tot sufletul si o sa va evit si daca ma voi vaccina candva. Pe voi, extremistii dintre cei 5 milioane care s-au vaccinat pana acum.  

      ... dau lectii prostilor de elvetieni. Si in general cam oricui altcuiva.

      Mi se pare putin pe dos, dar suntem si noi in frunte la ceva - la rata de NE-vaccinare. 

      Ah, si sa nu uit - la pupat moaste si altele asemenea.

      E bine. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb