OPINII Presiunile pe curs vor forţa mâna BNR să majoreze iar dobânzile

Inflaţia pe septembrie a ajuns la 6,3% faţă de luna similară din 2020, în creştere faţă de valoarea de 5,3% consemnată în august. Un salt apreciabil mai ales că, de la începutul anului, majorarea preţurilor este de 5,6%, ceea ce arată o accelerare în forţă în ultimele luni.

Presiunile pe leu pot fi în creştere, în perioada următoare, având în vedere că inflaţia din zona euro, deşi a atins cel mai mare nivel din septembrie 2008, este totuşi la 3,4%, cu mult sub ce se petrece la noi (4,1% în Germania!).

Preţurile energiei şi combustibililor au explodat, dar de aici vine cam jumătate din creşterea preţurilor din România, ceea ce denotă că avem deja fenomenul de transfer la nivelul preţurilor de consum al gonflării preţurilor din energie. Astfel, cu o pondere de 8,7% în coşul inflaţiei, combustibilii cunosc o apreciere de 16,7% în ultimele 12 luni, iar preţurile electricităţii, cu o pondere de 4,6%, au explodat într-o creştere de 24%, iar gazele care contribuie cu 3% în coşul inflaţiei sunt cu 20% mai scumpe acum. Preţurile mărfurilor alimentare sunt, la rândul lor, cu 4,2% mai mari, iar serviciile s-au scumpit cel mai puţin, cu 3,7%, spre deosebire de preţurile produselor nealimentare, unde este inclusă şi energia, care au crescut cu 8,7%.

Cum creşterea preţurilor de producţie, ca urmare a scumpirii energiei, vine cu un anumit decalaj faţă de primele facturi mai mari, sunt toate şansele să avem o inflaţie foarte apropiată de 8-9% la finalul anului, ceea ce nu este o veste tocmai bună pentru debitori.

Asta deoarece BNR nu îşi permite să cheltuiască prea mult din rezerva valutară doar pentru apărarea cursului, iar presiunile pe acesta nu vor întârzia să apară dacă inflaţia din România creşte mai repede decât cea din zona euro.

Între a lăsa leul să se deprecieze mai mult şi a permite dobânzilor să mai crească puţin, BNR ar trebui să fie mai preocupată de soarta leului pentru că dobânzile vin oricum de la minime istorice. Iar, între a alege să uşureze soarta debitorilor cu credite în lei şi soarta serviciului datoriei publice în valută, cred că interesele statului ar prima. Oricum, dacă inflaţia ajunge la peste 8% e greu să păstrezi dobânda de politică monetară sub 2% multă vreme.

Nu este, deci, un moment bun pentru debitori, pentru că dobânzile la credite vor începe să urce, nici pentru investitorii în acţiuni, pentru că într-un climat inflaţionist scăderea cererii e mai pronunţată decât creşterile preţurilor de producţie, iar profturile corporative se diluează, dar ar putea fi pentru investitorii în obligaţiuni la finalul ciclului inflaţionist.

Până atunci, cine are deja titluri de stat în lei cumpărate pe scadenţe mai lungi la dobânzile reduse din prima parte a anului, se poate confrunta cu o scădere a cotaţiilor la bursă (valabil pentru emisiunile Fidelis, listate la BVB, nu şi pentru cele Tezaur, care nu sunt cotate). Când încasezi o dobândă sub 4%, iar inflaţia este de apropiată de 8-9%, puţini ar vrea să cumpere astfel de obligaţiuni de pe bursă la valoarea nominală, solicitând un discount. Vezi, de pildă, emisiunea R2410A, cu maturitatea de trei ani şi scadenţă în 2024 (cupon de 3,75%), care se tranzacţionează deja sub valoarea nominală, între 98-99% din aceasta.