OPINII Prima clonă românească: un criminal!

Nu pot depune altă probă decât cuvântul de onoare că nu am avut nicio îndoială că crima săvârşită de Adrian Iovan va deveni episodul-pilot într-un lung serial autohton. Recunosc, nu mi-am imaginat însă că va trebui să treacă doar atât de puţină vreme până când aveam să fim puşi din nou în situaţia de-a contempla un semen de-al nostru, care îşi dă jos cu deplină seninătate masca ce-i conferea un aer de normalitate şi ne dezvăluie chipul hâd al sceleratului, pentru care o viaţă omenească nu costă mai mult decât câteva parale, atât cât aruncă pe alicele cu care o curmă. De unde siguranţa cu care ştiam ce avea să urmeze? Chiar din gura celor care s-au declarat oricând gata să repete gestul lui Iovan. Una din televiziunile care ne-a delectat până la saţietate de "crima din Primăverii" s-a adresat câtorva oameni recunoscuţi pentru averile pe care le-au strâns şi i-au întrebat ce cred despre felul în care a procedat Iovan şi ce ar face ei într-o situaţie asemănătoare. Toţi şi-au declarat susţinerea pentru modul în care bravul aviator a aplicat legea pe loc şi toţi ne-au dat asigurări că, dacă ar fi şi ei călcaţi de "bagabonţi", n-ar ezita o clipă să-i facă sită. Nici unul dintre ei, şi nici măcar sublima noastră Justiţie, proaspătă ca o târfă de port, n-a fost şocat de faptul că focul tras asupra hoţului nu viza rănirea, imobilizarea acestuia, pentru a fi predat şi judecat de cei în drept, ci direct uciderea lui!

Ceea ce în cazul originar beneficiază, totuşi, de anumite circumstanţe atenuante, capătă proporţii de-a dreptul halucinante în crima comisă de Alexandru Rădulescu, pe malul lacului dâmboviţean Văcăreşti. Articolele care se ocupă de caz relevă, de la o zi la alta, tot felul de grave încălcări ale legii, care, fiecare în sine, pentru un om de rând, ar fi fost arhi-suficiente să-l trimită din prima clipă în arestul preventiv. Ceea ce depăşeşte orice imaginaţie şi îl înscrie pe liderul sindicatului de fotbalişti în galeria marilor criminali este felul în care acesta a fost în stare să tragă cu arma în capul unui om. Da, sigur că da, Alexandru Rădulescu are acasă un act prin care a devenit proprietarul tuturor peştilor din lacul respectiv; da, câţiva oameni au îndrăznit într-o zi de caniculă să intre în apă şi să perturbe liniştea peştilor concesionaţi lui Alexandru Rădulescu; da, fiul acestuia le-a cerut să iasă imediat din apă şi oamenii au mai stat pe gânduri: da! da! da! Dar când proprietarul Alexandru Rădulescu a ajuns pe malul apei în care înotau peştii lui, oamenii ieşiseră de mult din lac, iar unul dintre ei era deja în maşină, gata să plece de la locul unde se consumaseră până atunci atâtea patimi. Nu ştiu dacă Alexandru Rădulescu ştia cine este Constantin Rădulescu, absolvent de teologie, înscris la masterat, şi, de fapt, nu are nicio importanţă. Singurul lucru în faţa căruia orice minte omenească sănătoasă se blochează şi nu-l poate cuprinde este încercarea de a descoperi raţiunea care poate împinge pe cineva să pună puşca la capul unui om şi să-i zboare creierii, pentru că nefericitul a ieşit cu câţiva stropi de apă pe corp din gârla lui! Ar fi putut să-i facă zob parbrizul, luneta, toate geamurile laterale! Ar fi putut să-i tragă în cele patru cauciucuri de la maşină şi să-l imobilizeze până când toată Poliţia din ţară şi toţi procurorii ar fi dat buzna acolo şi ar fi pus mâna pe răufăcător! Ar fi putut să-l scoată din maşină, sub ameninţarea armei, şi să-l calce în picioare! Nu, pentru Alexandru Rădulescu o singură pedeapsă trebuia aplicată: MOARTEA, orice altă sancţiune fiind cu totul insuficientă. Moartea pentru cel care a pângărit proprietatea lui Alexandru Rădulescu! O asemenea gândire nu mai ţine de regnul uman. În anii din urmă, mai în toate colţurile lumii, s-au purtat dispute înflăcărate despre clonare, cu argumente dintre cele mai pertinente atât din partea adversarilor, dar şi a susţinătorilor clonării. Moralitatea în faţa Creatorului şi degenerscenţa au fost două dintre subiectele predilecte ale celor dintâi. Şi totuşi, dintr-o ţară sau alta, s-au răspândit veşti despre primele exemplare clonate: oi, capre, cai. În România, ca întotdeauna când e vorba de rău, s-au ars şi de data asta etapele şi ne putem mândri azi că s-a reuşit clonarea primului criminal: Alexandru Rădulescu. Exemplarul este desăvârşit, dar, ca la orice început, mai sunt mici lucruri de retuşat. De exemplu, capacitatea de a se debarasa de ticuri, de felul lui: "Puşca s-a descărcat singură!". Nu e un capăt de ţară şi nu e greu, cu apărători de calibru celor care s-au angajat deja să lupte întru salvarea neprihănirii proprie-tarului Alexandru Rădulescu. Întrebarea care nu-mi dă linişte e, de acum, una de ru-tină: pe când un nou exemplar? Să trebuiască să aşteptăm mai întâi achitarea geambaşului peste fotbalişti?