OPINII Sărbători de coşmar cu victime şi pagube materiale

DAN NICOLAIE
Ziarul BURSA #Editorial / 5 mai 2011

Un număr uriaş de ştiri negative a invadat spaţiul public în ultimele două săptămâni, în care au existat două mari sărbători, una laică şi alta religioasă. În fiecare zi sunt făcute publice relatări şi imagini legate de fapte greu de explicat, care produc pagube materiale şi fac victime.

O scurtă enumerare demonstrează că fenomenul este unul scăpat de sub control şi ar trebui monitorizat cu mai multă atenţie de autorităţi, în caz contrar în curând va putea fi pus semnul egal între sărbătoare şi pericol.

- În pădurea Comana, din judeţul Giurgiu, o petrecere organizată în a doua zi de Paşte s-a terminat cu răniţi după ce două grupuri de tineri s-au bătut din cauza unui lăutar care a refuzat să "cânte şi la altă masă".

- Un preot şi mai mulţi enoriaşi au fost loviţi de 4 huligani în noaptea de Înviere în localitatea Crânguri din judeţul Dâmboviţa. Explicaţia e simplă, agresorii vroiau să fie primii care să primească Lumina.

- Nenumărate conflicte, din fericire de mai mică amploare, au avut loc la Cernica, loc care e înecat de gunoaie la fiecare sfârşit de săptămâ-nă sau sărbătoare mai importantă.

- Întreaga Austrie a fost consternată de luptele dintre două familii de români, peste 40 de persoane. Aflate într-un parc din Viena, cele două grupuri au avut un conflict spontan, în care armele albe au fost folosite pe post de argumente.

- Numeroase persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, după îmbulzeala produsă la slujba de canonizare a Sfântului Irodion, des-făşurată la Mânăstirea Lainici. Uitând de scopul vizitei lor, oamenii s-au îmbrâncit dorind să ajungă cât mai rapid în Altarul Bisericii.

- Toate televiziunile au prezentat imagini şocante cu un grup de peste 10 persoane care băteau cu bestialitate un tânăr pe o terasă din Mamaia. Tot de 1 mai, dinspre Vama Veche au venit imagini cu tineri care se încăierau, atacau reporteri, făceau sex în public sau se aflau în pragul comei alcoolice.

Astăzi este sărbătorită "Ziua Bărbatului". Iniţiativa unui producător de bere a prins destul de bine la public şi în majoritatea oraşelor ţării vor avea loc manifestări şi adunări publice, bine stropite cu băutura menţionată mai sus. Combinaţia pare explozivă, o adevărată binecuvântare pentru producătorii ştirilor din jurul orei 17.00. Violenţa scăpată de sub control a unor huligani a reuşit să îndepărteze, într-un timp destul de scurt, iubitorii de sport de stadioane. Fenomenul pare să se fi translatat către sărbătorile care, în mod normal, scot un număr mare de oameni din case. Este posibil ca popu-laţia paşnică să înceapă să ocolească locurile destinate relaxării pentru că devin periculoase.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Explicatia :cetateanul nu se implica pentru ca e singur si nu are sprijinul atitudinii civice iar organele de ordine sunt prezente dar nu actioneaza sub diverse motive. Ordinea publica incepe sa dispara ca fapta .

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb