OPINII Statul nu se mai lasă împrumutat de populaţie pe termen mai lung

A trecut fără prea multe comentarii tăierea emisiunii cu scadenţă la 5 ani din lista titlurilor de stat oferite spre subscriere populaţiei în septembrie în cadrul programului Tezaur. Ce raţionament o fi stat la baza respectivei decizii? Cum îmi vine greu să cred că a fost sărită din listă din grabă sau că s-a dorit ceva economie la hârtie, ar rămâne faptul că Finanţele habar nu au ce inflaţie ar putea fi peste 5 ani în România pentru a ajusta randamentul oferit populaţiei. În zona euro s-a ajuns deja la deflaţie în august, poate că unora li s-a părut că o dobândă de 5%, cât era oferită populaţiei la scadenţa la 5 ani în lei, ar fi cam mare.

Cea mai lungă scadenţă oferită populaţiei rămâne, în prezent, cea aferentă titlurilor Fidelis listate la bursă (4 ani, dobânda 4,5%) şi aici avem şi profit potenţial de marcat de cei care ar dori să le vândă deja - marţi erau oferte de cumpărare la 102 lei, deci un profit de peste 1,5% (dacă ţinem cont şi de comisionul brokerului), bun de marcat pentru o deţinere mai mică de o lună.

La fel de puţine comentarii a generat ajustarea ofertei CEC la depozitele pentru populaţie care replicau scadenţele titlurilor de stat. Dacă luni bune s-a mers în tandem cu Trezoreria, iar dobânzile la 1, 2 şi 3 ani erau tot de 3,5%, 4% şi 4,5%, chiar şi după ajustarea uşoară a acestora de către Finanţe CEC-ul s-a simţit dator să pluseze la discount, aşa că acum avem 3,5% doar la un an, ca şi la titlurile de stat din programul Tezaur, în schimb la 2 ani dobânda e 3,75% (4% în oferta Tezaur) iar la 3 ani CEC-ul oferă 3,90% (4,25% la Trezorerie). Cu alte cuvinte, chiar dacă randamentele erau separate oricum de impozitul de 10% pe dobândă (zero la titlurile de stat), banca cu capital de stat s-a simţit datoare să umble puţin la dobânzi, încurajată de lipsa de alternative mai profitabile la concurenţă (doar băncile mici oferă randamente mai bune) pentru cei care caută dobânzi cât mai mari pentru economiile lor.

Morala acestei poveşti este că statul nu este la fel de dispus să plătească dobânzi mai mari pe piaţa internă, precum a fost la un moment dat pe cea externă, când se împrumuta în valută pentru a acoperi golul lăsat de blocarea economiei în pandemie. Se ajunge treptat la fundul sacului, deficitele sunt mari, de la anul se reia şi plata ratelor la bănci, deci consumul va suferi serios, se drămuieşte orice resursă.

Pentru cei care dispun de cash şi nu cred că bursa va sălta de bucurie şi la începutul anului viitor, întrebarea de 100 de puncte este dacă să împrumute totuşi în continuare statul în lei, fie şi cu doar 4,25% dobândă la 3 ani, sau să mizeze pe câştigul obţinut din deprecierea leului după alegeri şi să se refugieze direct pe euro? Nu pot oferi reţeta câştigătoare în acest sens, aşa că cel mai prudent ar fi să-i sfătuiesc pe cei interesaţi să îşi pună ouăle în mai multe coşuri - adică şi lei la dobânzi mai mari şi euro în conturi curente (aici dobânzile la termen nu mai contează, poate doar dacă ţinteşti spre un plus de siguranţă pe care îl oferă un contract semnat cu banca la deschiderea unui depozit la termen).

În niciun caz dolari şi în niciun caz acţiuni la bănci pentru următoarele 6 luni, dacă ţineţi morţiş să va diversificaţi şi în această direcţie (mulţi nu vor face faţă în primă instanţă reluării ratelor la bănci şi împrumuturile neperformante vor creşte). Aproximativ 40% din active în euro, 30-40% în lei cu dobânzi mai mari (pentru a absorbi din eventuala depreciere a leului) şi 20-30% în acţiuni listate (mai puţin bănci, de preferat companiile din zona energiei electrice-producţie şi distribuţie-maşina electrică cucereşte rapid cotă de piaţă în Europa) ar reprezenta un portofoliu echilibrat.