OPINII Un epitaf

E limpede că, dintre toţi şefii partidelor care s-au prins în coaliţia anti-Băsescu, nota ce-i va reveni lui Mircea Geoană, în eventualitatea unui eşec în tentativa de demitere a preşedintelui Băsescu, va fi cea mai consistentă.

Călin Popescu Tăriceanu a abandonat ireversibil electoratul liberal din momentul în care a bătut palma pe faţă cu PSD, partid împotriva căruia PNL a luptat încă din primele zile ale lui "90, şi practic nu se mai poate vorbi, în ceea ce-l priveşte, de viitor politic; Voiculescu şi C. V. Tudor, până la un proxim moment al adevărului (care se va consuma odată cu viitoarele alegeri), controlează cu maximă autoritate partidele în fruntea cărora se află; Marko Bela a obosit în eterna poziţie de şpagat în care a evoluat de aproape 16 ani şi a plasat UDMR alături de PRM, într-o postură neverosimilă care, practic, îi anulează pe viitor orice posibilă participare într-o coaliţie alături de PD (vezi declaraţia răspicată a vicepreşedintelui Ioan Oltean) sau PLD. Dar, indiferent de cât de meschine le-au fost calculele sau cât de precară le este poziţia exprimată constant de sondajele de opinie, fiecare dintre cei mai sus invocaţi se pot scuza, într-o ultimă instanţă, prin situaţia de avarie în care au ajuns şi de nevoia disperată de a apela chiar şi la o soluţie extremă. Prin felul în care a luat pe cont propriu întreaga conjuraţie şi s-a plasat în fruntea ei, a modului în care a răstălmăcit adevăruri limpezi ca lumina zilei şi a patronat impardonabil încălcarea legilor, Mircea Geoană şi, datorită lui, PSD nu au acces la nicio circumstanţă atenuantă.

Mircea Geoană a ajuns în fruntea partidului după pierderea guvernării, nu şi a alegerilor, ca soluţia mai puţin rea din cele care se ofereau atunci. Marcat psihologic de eşecul în cursa prezidenţială, dar, poate, şi cu un sentiment de gratitudine faţă de cel căruia îi datora mult, Adrian Năstase - fostul preşedinte al partidului, a renunţat să-şi depună candidatura pentru un nou mandat, lupta rămânând să se dea între Ion Iliescu, făuritorul PSD, şi veşnic-promiţătorul Mircea Geoană. Victoria actualului preşedinte s-a datorat, cum bine se ştie, mai puţin strălucirii programului cu care a venit în faţa Congresului, cât mai ales trădărilor şi anvergurii jocurilor de culise şi, până la urmă, speranţei că noul ales va reuşi să împlinească măcar o parte din seducătoarele promisiuni. Reformarea partidului, credibilizarea lui, eliminarea tuturor acelora care au ajuns să fie percepuţi ca simboluri ale corupţiei şi ale abuzurilor fără de sfârşit: casta "baronilor locali", au fost liniile de forţă ale Programului Geoană. Vorbele au rămas pe hârtie; retorica golită de orice conţinut a devenit o notă definitorie a preşedintelui PSD; zvonurile privind spulberarea oricăror speranţe în grupul celor care au trudit pentru Mircea Geoană şi au facilitat accesul lui în fruntea PSD au început să se audă tot mai des şi mai insistent. Neputinţa organică de-a se angaja şi finaliza acţiuni de anvergură a depăşit curând proba incapacităţii de restructurare a propriului partid şi s-a prelins în centrul scenei politice, unde principalul partid de opoziţie a strălucit doi ani de zile prin absenţă, permiţând coaliţiei din Palatul Victoria să guverneze practic fără opoziţie. Verdictul neiertător al sondajelor de opinie, care au surprins ca o constantă picajul în care Geoană a angajat PSD, a făcut ca rumoarea din interiorul partidului să devină tot mai perceptibilă şi zvonurile privind o posibilă vacantare a postului de preşedinte să circule tot mai insistent. Pe fondul unei realităţi îndeobşte potrivnică, dihonia din interiorul Alianţei D.A. şi dintre Palatele Cotroceni şi Victoria s-a dovedit providenţială. Nu şi foarte limpede pentru Geoană, care, intuind rostul unui posibil profit de tras, s-a grăbit prin a începe cu anunţul unei iminente moţiuni de cenzură, sancţiune pentru toate abuzurile şi neîmplinirile primului-ministru, urmată de declanşarea procedurilor pentru suspendarea preşedintelui ţării. Interesele transpartinice şi, până la urmă, identificarea preşedintelui Băsescu drept inamicul public numărul 1 al tuturor "băieţilor deştepţi" din România, indiferent de averile agonisite şi de domeniile controlate, au făcut ca peste noapte ideea moţiunii să se piardă în neagra uitare şi Mircea Geoană să ajungă să decreteze că prioritatea absolută a devenit operaţiunea de eliminare din viaţa politică a lui Traian Băsescu. Ce i-a surprins absolut pe toţi analiştii şi comentatorii, din ţară sau din afara ei, a fost riscul asumat cu o infinită inconştienţă al unei asemenea întreprinderi, de cel care o lansează, câtă vreme sprijinul popular de care se bucură preşedintele este o realitate pe care nu poţi s-o ignori, decât în măsura în care eşti grav bântuit de irepresabile porniri suicidiare. Ce l-a împins pe preşedintele PSD într-o asemenea aventură este o chestiune asupra căreia e greu să te pronunţi cu titlul de certitudine. Te poţi gândi la o anume lipsă de profunzime a gândirii politice la care Geoană are acces, aşa cum a mai fost ea probată în numeroase situaţii şi pe care Ion Iliescu a fixat-o într-o formulare referenţială; sau la panica sub care caută cu orice preţ "marea lovitură", care să readucă electoratul în jurul unui PSD căruia i-a promis atât de mult şi căruia i-a dat atât de puţin; dar nu m-aş grăbi să elimin din calcul nici "sfaturile de bine" pe care i le-au dat prietenii, de factura unui Hrebenciuc, care sunt oricând gata să ridice o cupă cu otravă... în sănătatea ta. Fapt e că Mircea Geoană a ajuns astăzi, în sfârşit, să realizeze miza la care se joacă partida în care a intrat. De aici agitaţia tot mai vizibilă pe care nu o mai poate ascunde; formulările nefericite scăpate de sub control şi care pot da lesne naştere la interpretări dezastruoase (de la incinerarea "deşeului toxic" Traian Băsescu la incinerările practicate în cadrul "Soluţiei Finale" nu este decât un pas...); glumiţele de un gust mai mult decât îndoielnic; asigurările stridente că referendumul e ca şi adjudecat şi că noua funcţie a lui Traian Băsescu e cea de "amintire". Dacă, pe parcursul anilor, timpul i-ar fi permis lui Geoană să citească măcar câteva din piesele domnului Shakespeare, ar fi avut posibilitatea să afle că o amintire născută din micimea sufletului omenesc poate fi la fel de aducătoare de moarte ca şi pumnalul cel mai bine ascuţit.

Cel puţin teoretic, până la sfârşitul numărării participanţilor şi a voturilor exprimate, orice rezultat este posibil. Un lucru este însă sigur. Reconfirmat preşedinte al României sau demis ca urmare a încălcării grave a Constituţiei de către 322 de parlamentari români, ziua de 19 mai relansează spectaculos cariera politică a lui Traian Băsescu.

În ceea ce-l priveşte pe Mircea Geoană, o înfrângere în 19 mai marchează sigur data de la care va începe scurta şi implacabilă agonie politică a celui despre care se va scrie că: "Prin jocul orb al întâmplării, a fost pentru o vreme preşedinte al PSD". Un epitaf pe cât de neiertător, pe atât de crud.