Primul lucru pe care îl învaţă un candidat la statutul de ziarist este acela că Titlul vinde articolul, dar tot titlul te şi trădează. Precum în fabula cu ciobanul şi lupul, dacă arunci prea multe pocnitori, cînd des-coperi bomba, nu mai citeşte nimeni.
De aceea, pe cît îmi stă în putinţă, aleg titluri care să semnaleze punctul de interes din conţinut. De aceea m-au trecut fiori cînd am citit un titlu care anunţa că vom putea cumpăra acţiuni cu 28% mai ieftin ca urmare a unui experiment. Primul gînd a fost acela că pentru fiecare cumpărător de acţiuni mai ieftine cores-punde un vînzător care ar trebui să vîndă mai ieftin cu 28%, adică să piardă mai mult decît un sfert din averea sa în ac-ţiuni. Citind apoi articolul m-am lămurit că era vorba des-pre reducerea comisionului plătit de către intermediari (SSIF) către BVB de la 0,25% la 0,18% o perioadă, ca să se vadă dacă va creşte volumul tranzacţiilor la bursă. În fapt această măsură este benefică, dar mai mult pentru intermediari. Cu excepţia primilor 10 - 15 în clasamentul broke-rilor după volumul tranzacţiilor, ceilalţi de abia îşi trag zilele.
Cheltuielile sînt mari. Taxe şi comisioane diverse, dar şi chirii, salarii, telefoane, impozite, depăşesc de trei, patru, sau mai multe ori comisionul plătit la bursă le obligă să majoreze comisioanele cerute clienţilor, iar ridicarea acestora le alungă clienţii. Întrebînd cîţiva cititori care mi-au telefonat, am aflat că plătesc 1% comision pentru portofolii de cîteva sute de milioane, ca şi mine pentru cîteva miliarde. Am făcut imediat o paralelă cu reducerea taxei TVA la medicamente. Fiind consumator permanent a cîtorva astfel de produse, am constatat că acestea s-au redus cu 9% numai cîteva zile, adică atît cît au existat stocuri în galantar.
După ce s-au înnoit stocurile şi s-a făcut o nouă aprovizio-nare, preţul a crescut cu 10 - 15% peste vechiul preţ de ghişeu, înainte de reducerea TVA. Furnizorii crescuseră preţul, cam fără motiv, dacă mă raportez la inflaţie sau la cursul valutar. De aceea cred că măsura de reducere a comisionului BVB va fi puţin sau deloc percepută de către clienţi. În cel mai bun caz, va ajuta la supravieţuirea cîtorva brokeri, la creşterea substanţială a profitului pentru pri-mele case de brokeraj şi poa-te o economie pentru cîţiva clienţi. Dacă reducerea ar fi efectivă pentru fiecare client, indiferent de contractul cu casa de brokeraj, ar fi benefică pentru toată lumea. Dar aşa ceva nu se face. Aşa că bomba se dovedeşte un plici! Asta nu înseamnă că nu sînt de acord cu măsura.
Notă: Domnul Mihai Iordache, colaborator al ziarului "BURSA", este jucător activ pe piaţa valorilor mobiliare. Orice sugestie de investiţie s-ar desprinde din articolele domniei sale trebuie considerată din acest punct de vedere.