Optimism rezervat - sau cum exprimi diplomatic o părere ambiguă

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale s-a aflat la Bucureşti pentru a doua evaluare a acordului stand-by (pe care autorităţile româ-ne îl consideră de tip preventiv pentru că nu au tras sumele puse la dispoziţie de către FMI) şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an. Din cifrele macroeconomice ale primei părţi din 2011 observăm clar o evoluţie pozitivă - desigur, raportată la perioada anterioară care a fost una de minim pentru economia românească a ultimilor ani, o întoarcere la volumele de activitate din anii 2006 - 2007. Mai mult, creşterea economică prognozată de FMI pentru anul în curs (1,5%, undeva la mijloc între estimările optimiste de 2% şi cele pesimiste din jurul lui 1% ale analiştilor) se susţine pe o bază mult mai sănătoasă decât creşterea din consum intern şi creditare excesivă din perioada 2005 - 2008. Totuşi, menţionarea în comunicatul oficial final al anului agricol bun, ca factor cheie în reluarea creşterii economice (alături de exporturi), pare exagerată. Agricultura din Româ-nia, deşi are un potenţial important, nu mai poate constitui motivul principal al creşterii economice şi nicidecum nu face diferenţa dintre recesiune şi avans al economiei.

Cu siguranţă, cel mai mare beneficiu al monitorizării de către FMI este disponibilitatea unor cifre credibile şi urmărite atent pentru indicatorii macroeconomici ai României. În felul acesta, probabilitatea unor derapaje majore între vizitele delegaţiei finanţatorilor noştri este mult redusă.

Aşa cum era şi de aşteptat, evaluarea finală din partea reprezentantului FMI a fost una ambiguă: el a recunoscut paşii făcuţi în sensul celor cerute de FMI (micşorarea deficitului bugetar, reluarea creşterii economice) - normal, cât timp aceşti paşi fac parte din reţeta impusă chiar de organismele internaţionale. În acelaşi timp, Franks a criticat voalat nerealizările acestei perioade (reducerea arieratelor, inflaţia foarte ridicată, absorbţia foarte slabă a fondurilor europene care de altfel a şi generat "economiile" importante pe partea de cheltuieli bugetare), dar mai ales a ţinut să atenţioneze asupra posibilelor derapaje viitoare. Sub masca lui "noi propunem, guvernul decide" se ascund multe. În primul rând, este poziţia istorică a FMI şi a organismelor internaţionale de a nu se amesteca în deciziile politice interne ale ţărilor ajutate, cel puţin la o primă vedere; în realitate, puterea de constrângere financiară a acestor organisme a fost suficient de intensă de multe ori astfel încât "recomandările" FMI au devenit literă de lege în practică. Pe de altă parte însă, dacă "reţeta" FMI dă greş, vina cade pe guvernul ajutat, tocmai pentru că Fondul nu impune, ci doar recomandă... Aşadar, este o poziţie confortabilă pentru Fond, una din care reprezentanţii săi pot să îşi asume succesele, dar să dea vina pe guvernele ajutate, în cazul eşecurilor - motiv pentru care multe oficialităţi din ţările asistate de organismele internaţionale au avut o poziţie agresivă faţă de ajutorul venit de la FMI.

Oficialii români au accentuat ca de fiecare dată aspectele pozitive ale raportului, evidenţiind atingerea obiectivelor macroeconomice stabilite ca pe realizări personale şi au transformat nereuşitele (în dulcele stil politic universal) în motive de a-şi exprima determinarea în continuarea politicilor economice actuale, convenite cu organismele internaţionale. Pe de altă parte, reacţia opoziţiei mi s-a părut foarte anemică. Poate că specialiştii lor pe teme economice sunt deja în concediu, alt-fel nu se explică lipsa de vigoare în a ataca nereuşitele: absorbţia redusă a fondurilor de la UE, arieratele în continuare prea mari, lipsa restructurării efective a sectorului de stat (concedierile şi micşorările salariale au fost doar un pas, care trebuia să fie mai degrabă ultimul decât primul, în restructurarea administraţiei şi serviciilor publice). Liderii opoziţiei s-au mărginit să afirme că vor susţine revenirea la salariile anterioare a angajaţilor din sectorul de stat, pentru a nu pierde teren în faţa puterii pentru alegerile de anul viitor... Mai aproape de o decizie de majorare sau nu a salariilor în companiile de stat vom fi probabil după vizita de la sfârşitul lui octombrie 2011.

Până la urmă, cea mai importantă primejdie pentru perioada următoare este ţinerea sub control a deficitului bugetar prin amânarea (sau chiar tăierea) investiţiilor publice. Un astfel de comportament ar însemna pierderea pe termen lung a competitivităţii României şi iritarea partenerilor noştri din UE, care nu mai au răbdare cu "ţările vulnerabile". Un prim pas a fost făcut deja prin micşorarea cofinanţării necesare de la bugetul de stat pentru atragerea fondurilor europene. O facilitate care, negestionată bine, se poate repede transforma în motiv de tăiere a banilor oferiţi de UE pe motiv de incapacitate de atragere a fondurilor respective.