Preşedintele PNL, Ludovic Orban, le-a spus liderilor liberali, parlamentarilor şi europarlamentarilor reuniţi astăzi la Neptun, că un domeniu prioritar din punct de vedere legislativ pentru partid în noua sesiune parlamentară este sistemul de educaţie, a cărui principală problemă, în opinia sa, este neracordarea la piaţa muncii şi la realităţile sociale şi economice.
Orban a afirmat, citat de News.ro: "Din păcate, la ora actuală, sistemul de educaţie se confruntă cu o gravă criză, iar această criză nu este numai proasta salarizare a profesorilor şi a cadrelor didactice. Principala problemă pe care o avem este neracordarea sistemului de educaţie cu realităţile din economie şi societate, cu piaţa muncii. Faptul că de pe băncile şcolilor nu ies tineri care să fie pregătiţi să facă faţă competiţiei de pe piaţa muncii. Am creat fabrici de diplome în care cei care absolvă, într-o proporţie de peste 50%, nu-şi găsesc loc de muncă în disciplina pe care au absolvit-o. În ultimii 15 ani am distrus complet învăţământul profesional, în România nu mai există meseriaşi".
El a explicat că o mare parte din investiţiile care ar putea să vină în ţară sunt ţinute la graniţă din cauza lipsei mâinii de lucru calificate. Liderul PNL dă vina pe fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, şi pe universitarii grupaţi în jurul ei care, spune el, au distrus învăţământul profesional "astfel încât să aibă carne de tun pentru facultăţile create pe bandă rulantă după Revoluţie numai pentru a genera o falsă formă de educare la nivel superior".
Ludovic Orban a conchis: "Pentru noi, învăţământul dual care este soluţia care deja funcţionează în România fără să ai o legislaţie aferentă, este cea mai bună soluţie pentru a relansa învăţământul profesional, pentru a putea realiza înzestrarea liceelor tehnologice şi a şcolilor profesionale sau a şcolilor de arte şi meserii care există în România. Altfel, vă spun de acum, nu vom putea sigura mâna de lucru necesară care este suportul pentru dezvoltarea economică şi care este mijlocul prin care putem să atragem investiţiile în România".