OVIDIU BRÎNZAN, MINISTRUL SĂNĂTĂŢII: Reforma sistemului sanitar a fost continuată

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 19 august 2004

Ministrul Sănătăţii, Ovidiu Brînzan, a apreciat, într-o conferinţă de presă dedicată prezentării bilanţului ministerului pe care îl conduce, pe primele şase luni ale anului 2004, că reforma sistemului sanitar în România a fost continuată, într-un ritm alert, "în pofida faptului că ne aflăm într-un an electoral în care, de obicei, se culeg laurii primilor ani de guvernare", informează Rompres.

Astfel, dintre realizările Ministerului Sănătăţii, Ovidiu Brînzan a menţionat acordarea de medicamente compensate în proporţie de 90% pentru pensionarii cu venituri lunare din pensii/pensii cumulate sub 6.000.000 de lei, organizarea de licitaţii electronice, la nivel naţional, pentru stabilirea preţului pe achiziţie, pentru medicamente, materiale sanitare şi reactivi care urmează să fie achiziţionate de spitale şi achitarea, pe parcursul acestui an, a arieratelor acumulate de spitale pînă în anul 2002, în valoare de 900 de milioane de dolari, arierate care trenau din 1999.

Printre alte realizări ale ministerului, Ovidiu Brînzan a enumerat reducerea preţului la medicamente prin scăderea TVA de la 19% la 9% şi continuarea programului social prin mărirea numărului de medicamente acordate gratuit pensionarilor cu pensii de pînă la 1.400.000 lei, la 254 de denumiri comerciale.

Ovidiu Brînzan consideră foarte important un proiect care a început să fie aplicat prin contractarea unui împrumut de 100 de milioane de euro de la Banca Mondială pentru dotarea maternităţilor din întreaga ţară şi pentru instruirea personalului din aceste unităţi sanitare.

De asemenea, Ovidiu Brînzan s-a declarat mulţumit de faptul că în primele şase luni ale anului s-au constituit noile consilii de administraţie ale spitalelor şi că procesul de ocupare a postului de şef de secţie pentru o perioadă de patru ani, aflat în plină desfăşurare, elimină posibilitatea ca un şef de secţie să rămînă pe viaţă în această funcţie.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că în prima parte a anului s-au pus bazele creării unor centre de permanenţă în mediul rural, au fost achiziţionate două elicoptere pentru Serviciul de Ambulanţă Aeriană şi s-a început achiziţionarea a 100 de ambulanţe pentru dotarea centrelor de permanenţă, proces care va fi finalizat pînă la sfîrşitul anului.

Alţi paşi care au contribuit la continuarea reformei sistemului sanitar au vizat elaborarea Strategiei naţionale pentru serviciile de sănătate, aprobată prin HG 1088/2004, elaborarea unui plan de măsuri pentru reabilitarea spitalelor de psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă şi majorarea alocaţiilor de hrană pentru spitale.

Ovidiu Brînzan a menţionat că ministerul va întreprinde un proiect prin care aparatele de radiologie vor fi reabilitate astfel încît să fie aduse la nivelul celor de ultimă generaţie. Pentru acest proiect sunt alocate, în anul 2004, 50 de miliarde de lei, urmînd ca în anul 2005 suma să se ridice la 300 de miliarde de lei.

Ministrul Sănătăţii a mai precizat că pentru asigurarea unor salarii mai mari rezidenţilor se va constitui o comisie care va analiza, împreună cu reprezentanţii rezidenţilor, aspectele deficitare ale legislaţiei în privinţa definirii statutului de rezident, în vederea eliminării acestor deficienţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb