Pambuccian: "România ar putea intra în incapacitate de plată"

A.G.R.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 21 mai 2009

Pambuccian: "România ar putea intra în incapacitate de plată"

Nu trăim o criză, ci un conglomerat de depresii economice interconectate, care marchează sfârşitul sis­temului socialist, a spus ieri Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor a Camerei Deputaţilor, prezent la reuniunea "Industria IT&C - stare de fapt şi perspective", organizată de Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS).

Varujan Pambuccian a apreciat că vor trece 5-6 ani până să treacă aceas­tă "încrengătură de depresii economice", care marchează, în opinia deputatului expert în IT, citat de Agerpres, "sfârşitul sistemului socialist care a început acum 70 de ani, prin celebrul new deal al lui Roosevelt. Socialismul a fost o orânduire care a avut două viteze. Prima, pe care am trăit-o anterior, viteza a cincea, este cea care se termină prin revoluţii. Cea de-a doua, cea începută în anii "40, este viteza întâi şi acum trăim sfârşitul socialismului monetarist. Sper că acest sistem nu va fi schimbat cu o dictatură, izvorâtă din dorinţa maselor de a fi protejate de stat".

În ceea ce priveşte evoluţia crizei, Pambuccian este convins că nu va urma nimic bun, pentru că "în următoarele trei trimestre România ar putea intra în incapacitate de plată, pentru că nu vor mai fi bani la buget, iar contribuabilii nu vor mai avea bani cu care să plătească taxele".

Varianta propusă de membrul Comisiei de IT de la Camera Deputaţilor, care consideră că nici Fondurile Europene nu vor mai fi la fel de abundente şi de prompte în a fi alocate, pentru că Europa va fi şi ea în aceeaşi criză, ar fi fost creşterea TVA la 25% şi eliminarea impozitelor pe salariu şi a celui pe profit, iar plata TVA să se facă la încasare, nu la facturare. "Numai aşa se poate evita ca firmele din România să-şi mute sediul social în Bulgaria sau Ungaria, ceea ce diminuează din nou veniturile statului român", a subliniat Pambuccian.

Având în vedere condiţiile specifice crizei, Varujan Pambuccian i-a îndemnat pe patronii firmelor de IT să se orienteze către comerţul on-line, dat fiind că jumătate din populaţia României are acces la internet, dar să evite să îşi facă apoi magazine, pentru că din cauza cheltuielilor implicate de acestea, riscă să dea faliment. O altă sursă de venit în timpul crizei poate fi publicitatea on-line, consideră Pambuccian.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb