PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUNII VIITOARE Romgaz vrea să majoreze producţia de la Caragele la 1.000.000 de metri cubi pe zi

R.R.
Ziarul BURSA #Companii / 29 noiembrie 2018

Romgaz vrea să majoreze producţia de la Caragele la 1.000.000 de metri cubi pe zi

Adrian Volintiru, directorul general al companiei: "Gradul de înlocuire a rezervelor de gaze este de peste 70%, cu premisele ca în 2019 să se apropie de 100%"

Producţia de gaze a Romgaz va cunoaşte o creştere până la finalul acestui an, odată cu sporirea producţiei din zona Caragele, zăcământ care livrează zilnic în sistem 700.000 de metri cubi de gaze, au transmis reprezentanţii Romgaz, ieri, printr-un comunicat. Potrivit aces­tora, tendinţa este una de majorare a producţiei de la Caragele, până la mijlocul lunii decembrie, la 1.000.000 de metri cubi pe zi, odată cu finalizarea şi punerea în funcţiune a colectorului de 16 km.

Producţia de gaze a Romgaz va cunoaşte o creştere până la finalul acestui an, odată cu sporirea producţiei din zona Caragele, zăcământ care livrează zilnic în sistem 700.000 de metri cubi de gaze, au transmis reprezentanţii Romgaz, ieri, printr-un comunicat. Potrivit aces­tora, tendinţa este una de majorare a producţiei de la Caragele, până la mijlocul lunii decembrie, la 1.000.000 de metri cubi pe zi, odată cu finalizarea şi punerea în funcţiune a colectorului de 16 km.

Adrian Volintiru, directorul general al companiei, a declarat: "Tendinţa Romgaz este de a spori producţia de gaze în vederea asigurării unui preţ echitabil pe piaţă pentru consumatorul final. Concomitent, avem în vedere înlocuirea rezervelor consumate cu noi rezerve de gaz. Din fericire aici rezultatele sunt spectaculoase: în acest moment, gradul de înlocuire a rezervelor este de peste 70%, cu premisele ca în 2019 să se apropie de 100%, în condiţiile în care la nivel mondial rata de înlocuire de abia ajunge la 30%".

În funcţie de rezultatul sondelor de cercetare, producţia zilnică estimată poată creşte până la 1.700.000 de metri cubi de gaze pe zi, începând cu anul 2020, mai transmite compania.

Comunicatul notează: "Investiţiile propuse pentru anul următor în zăcământul de la Caragele constau în săparea a 15 sonde şi instalaţii tehnologice de suprafaţă la zece sonde în valoare totală de circa 45 milioane de euro. Viitoarele eforturi de explorare sunt concentrate, în acest moment, pe planificarea şi realizarea forajelor pentru confirmare şi creşterea potenţială a volumului resursei estimate cu investiţii de peste 100 de milioane de euro".

Zilnic, compania livrează în sistem 15 milioane de metri cubi, iar producţia de gaze a crescut, în acest an, peste estimările iniţiale, au mai precizat aceştia.

Conform comunicatului, în primele nouă luni din an, Romgaz a produs circa 4 miliarde de metri cubi de gaze, înregistrandu-se o creştere cu 4,56% a producţiei, faţă de perioada similară a anului trecut şi cu 1,5% faţă de estimările de la începutul anului, iar nivelul producţiei de gaze naturale, înregistrat în trimestrul trei al anului curent, a crescut cu 7% faţă de acelaşi interval din 2017.

La Caragele se află cel mai mare zăcământ onshore de gaze naturale descoperit în ultimii 30 de ani în România, iar rezerva estimată este de circa 6 miliarde de metri cubi.

În mai 2017, Sorin Grindeanu, premierul de la acea vreme, estima exploatarea zăcământului onshore la valori situate între 25 şi 27 de miliarde de metri cubi de gaz, apreciind că producţia de la Caragele ar putea asigura independenţa energetică a ţării noastre pentru o perioadă de doi sau trei ani.

În data de 12 noiembrie 2018, Romgaz a aniversat cinci ani de la listarea la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb