PÂNĂ LA RELUAREA PLĂŢILOR DE CĂTRE CE, Guvernul alocă 600 milioane euro pentru proiecte europene

Ziarul BURSA #Politică / 5 august 2011

Executivul a decis recent să înceteze temporar să mai trimită facturi la decontare la Comisia Europeană.

Executivul a decis recent să înceteze temporar să mai trimită facturi la decontare la Comisia Europeană.

Guvernul a decis să aloce o sumă totală de 600 milioa-ne euro, sub forma unui împrumut din veniturile obţinute din privatizare şi păstrate în trezorerie, pentru a permite mai multor ministere să finanţeze în continuare proiectele europene, până la reluarea plăţilor de către Comisia Europeană.

Decizia a fost luată în şedinţa specială de ieri a Guvernului, având ca temă stadiul absorbţiei fondurilor europene.

Executivul a decis recent să înceteze temporar să mai trimită facturi la decontare la Comisia Europeană.

Fondurile sunt repartizate ordonatorilor principali de credite cu rol de autoritate de management, respectiv Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (980, 1 milioane lei), Secretariatului General al Guvernului (19,4 milioane lei), Ministerului Economiei (246,4 milioane lei), Ministerului Muncii (405,6 milioane lei), Ministerului Mediului (333 milioane lei), Ministerului Administraţiei şi Internelor (45, 1 milioane lei), Ministerului Transporturilor (280,5 milioane lei).

Ordonanţa privind rectificarea bugetară, aprobată miercuri de Guvern, prevede de altfel că Ministerul Finanţelor va împrumuta autorităţile de management, pe parcursul anului, cu până la 2,2 miliarde lei, din bani obţinuţi din privatizare şi păstraţi la Trezorerie, pentru stimularea gradului de absorbţie a fondurilor alocate programelor operaţionale.

Pentru stabilirea sumei exacte de împrumut, autorităţile de management trebuie să transmită Ministerului Finanţelor un grafic de solicitări de fonduri defalcat pe luni.

"Suma alocată temporar se restituie de ordonatorii principali de credite cu rol de Autoritate de management din sumele rambursate de Comisia Europeană. În acest sens, autorităţile de management au obligaţia să transmită Ministerului Finanţelor, până la 30 septembrie 2011, declaraţiile de cheltuieli eligibile. În cazul în care se constată că declaraţiile conţin cheltuieli neeligibile, reconstituirea veniturilor din privatizare se asigură din bugetul de stat, prin bugetele autorităţilor de management", se arată în ordonanţă.

Banii împrumutaţi autorităţilor de management trebuie restituiţi integral până la 30 decembrie 2011, în caz contrar Ministerul Finanţelor urmând să calculeze dobânda la suma rămasă de restituit, de la 1 ianuarie 2012 până la data rambursării integrale, prin aplicarea unei dobânzi situată la nivelul ratei de politică monetară practicată de Banca Naţională a României plus un punct procentual.

Dobânda va reprezenta venit al bugetului Trezoreriei statului şi va fi achitată de autorităţile de management din bugetele proprii.

ANRMAP va verifica actele licitaţiilor înainte de lansare, pentru a evita contractele "cu dedicaţie"

Autoritatea Naţională de Reglementare şi Monitorizare a Achiziţiilor Publice (ANRMAP) va avea drept de verificare prealabilă a anunţului de participare la licitaţie, înainte de începerea procedurii de atribuire, anunţ care nu va putea fi publicat fără obţinerea acordului ANRMAP.

Decizia a fost luată în şedinţa specială de joi a Guvernului, având ca temă stadiul absorbţiei fondurilor europene.

"Practic, autorităţile contractante vor trimite documentaţia de atribuire pentru a fi verificată de ANRMAP înainte de a publica anunţul şi astfel se va controla dacă dosarele nu sunt pregătite cumva spre a fi atribuite < cu dedicaţie >", au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.

Funcţia de verificare a documentaţiilor de atribuire va fi aplicată pentru contractele de achiziţie publică a căror valoare estimată este mai mare decât echivalentul în lei a 15.000 euro, reprezentând pragul de la care există obligativitatea aplicării unei proceduri de achiziţie publică.

Pentru aplicarea noului sistem, organigrama ANRMAP a fost suplimentată cu 50 posturi.

Rambursările plătite României de Comisia Europeană pentru proiectele cu fonduri comunitare însumau 658 milioane de euro la finalul lunii iulie, reprezentând circa 3% din totalul disponibil, la scurt timp după ce Guvernul a decis să nu mai transmită la Bruxelles cereri de rambursare fără verificări.

Datele au fost anunţate, ieri, de şeful Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS), Cătălin Vătafu, potrivit Mediafax.

Potrivit domniei sale, autorităţile estimează la acest moment că plăţile către beneficiari, care includ rambursările efective şi prefinanţările pentru proiecte europene, vor însuma la nivelul acestui an circa 2,5-3 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb