Panama Papers: Preşedintele Obama a pus degetul pe rană...

"Panama Papers" deţine capul de afiş în presa mondială, dezvăluind cât de extinse sunt operaţiunile de evaziune fiscală (tax evasion) şi de evitare a plăţii de taxe şi impozite - numită eufemistic "optimizare fiscală" (tax avoidance). Era de notorietate că personagii din medii sociale, economice şi politice din cele mai diverse sunt angrenate în acest joc mondializat prin intermediul paradisurilor fiscale; oameni foarte bogaţi, companii cu nume ilustre, entităţi financiare, capi ai crimei organizate, sportivi faimoşi, potenţaţi din diverse ţări, oameni politici. Fenomenul nu este nou - ai zice că este de când se scrie istoria economică şi politică a lumii, în condiţiile în care unii încearcă să-şi ascundă averile, indiferent de provenienţă, să oculteze zone subterane (incluzând activităţi criminale) în care operează.

O schimbare de atitudine faţă de instituţia secretului bancar a intervenit în 2003, după atacurile teroriste din SUA. Era firesc ca autorităţile americane să reacţioneze şi prin intrarea în forţă în teritoriul aparent prohibit al secretului bancar. Au intervenit criza financiară, accentuarea polarizării veniturilor, erodarea statului social, a clasei mijlocii. Criza financiară şi încordarea teribilă a bugetelor naţionale (datoriile publice au crescut cu 50% din PIB, în medie, în UE după 2009) au forţat guvernele ţărilor dezvoltate să reexamineze regimul de funcţionare a paradisurilor fiscale. Nu întâmplător OCDE (un think tank al ţărilor bogate) a început un demers din acest punct de vedere. În Europa, furia a fost mare când au fost făcute publice, privind eludarea fiscului de către mari corporaţii, cu afaceri de zeci de miliarde anual. Formarea noii Comisii Europene în 2014 se putea împiedica din pricina controversei privind regimul fiscal extrem de lax din Luxemburg şi alte state membre ale UE. Şi Tratatul pentru investiţii şi liber schimb dintre SUA şi UE poate fi îngreunat de chestiunea eludării fiscului de către mari companii.

Sunt cazuri cu rezonanţă în state cu conducere autocrată, cu corupţie mare şi sifonare de bani publici care spun multe. Merită însă atenţie o afirmaţie a preşedintelui american Barack Obama vizavi de Panama Papers. El a spus, între altele, ceea ce cred că esenţializează chestiunea: legislaţia din numeroase ţări, inclusiv în state europene, în SUA, este excesiv de permisivă, are "portiţe" ("loopholes") şi, ceea ce este mai grav, "legalizează" o conduită imorală şi tot mai periculoasă pentru societate - apropos de încordarea bugetelor publice. Aici este o mare hibă legală şi instituţională, care trebuie tratată. Şi mai sunt întrebări tulburătoare: cum, de ce s-a tolerat atât timp această situaţie şi cum s-a ajuns să existe asemenea "portiţe".

Precum dereglementarea sistemului financiar (ce a favorizat marea criză şi ţine economii prinse într-un ghem de neputinţe) nu este rodul unui "referendum popular", are sens să ne întrebăm cum au apărut aceste "portiţe", în folosul cui sunt. Cetăţenii simpli nu îşi plasează averi în paradisuri fiscale. Iar protestul faţă de impozite prea mari este un argument cu relevanţă limitată. Captura politicii publice este făcută de persoane, firme cu acces la putere, la legiuitor. Oare vor fi înlăturate asemenea "portiţe"? Va funcţiona sistemul de controale reciproce insituţionalizate (acolo unde există) pentru a se remedia o situaţie de nejustificat? Aici va fi un test mare pentru bune practici, pentru ceea ce numim etică în afaceri, pentru respect faţă de cetăţeni. Altminteri, cum observă şi colegul Valentin Naumescu (Contributors, 6 aprilie, a.c), aceste dezvăluri vor ajuta forţele radicale, anti-establishment.

Provocările imense cu care se confruntă lumea civilizată obligă la regândirea regimurilor fiscale şi pedepsirea severă a fraudelor.

România are printre cele mai scăzute venituri fiscale în UE - 27-28% din PIB în ultimii ani; are şi cea mai asimetrică distribuţie a venitului naţional -în detrimentul salariaţilor (în jur de 32% din PIB în ultimii ani, faţă de 45-50% în alte state din UE). Suferinţa bugetului public de la noi ilustrează nefericiri mari ale economiei autohtone. Să ne gândim că sănătatea şi educaţia sunt cronic şi masiv subfinanţate, că alte bunuri publice de bază nu au susţinere financiară corespunzătoare. Cu deficite bugetare de 2,9%, în 2016, şi după calcule independente de peste 3,5% în 2017 bugetul public a intrat în derapaj structural - o stare care este mai gravă decât simple politici pro-ciclice. Cu alte cuvinte, pierdem ceea ce s-a agonisit cu mare trudă în ultimii ani. Derapajul structural are în vedere scăderea de venituri permanente şi creşteri de cheltuieli permanente. Şi să ne gândim că nici nu am început să introducem o reformă a salarizării în sectorul bugetar.

Evaziunea fiscală şi evitarea plăţii taxelor şi impozitelor priveşte în România firme mari şi mici, autohtone şi internaţionale (vezi preţuri de transfer/profit shifting şi alte metode). Cei care vor să sprijine democraţia, statul de drept în România, trebuie să fie îngrijoraţi faţă de dimensiunea evaziunii fiscale din România.

Este bine că în UE creşte suportul politic pentru a combate evaziunea şi evitarea plăţilor fiscale. Afirmaţia preşedintelui Obama merge la rădăcina răului. Democraţia slăbeşte dacă unii caută şi reuşesc să fie mai presus de lege, dacă legile sunt făcute în folosul câtorva - şi în detrimentul celor mai mulţi (sunt strâmbe), dacă legile bune nu sunt aplicate, respectate.