Pandemia a dublat numărul IMM-urilor care investesc în sănătate

G.U.
Companii #Sănătate / 26 ianuarie 2022

Andreea Minuţă, director executiv al Diviziei de Abonamente REGINA MARIA

Andreea Minuţă, director executiv al Diviziei de Abonamente REGINA MARIA

Într-o perioadă care a accentuat importanţa sănătăţii, companiile, dar şi persoanele fizice au ales să îşi protejeze sănătatea, cu ajutorul abonamentelor medicale. În 2021, segmentul abonamentelor medicale REGINA MARIA a crescut cu 15% în comparaţie cu anul precedent, la fel şi frecvenţa de accesare şi utilizare a serviciilor incluse în pachetele medicale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Ultimii doi ani au dus la un interes mai mare pentru prevenţie, numărul companiilor care au oferit angajaţilor abonamente medicale crescând cu 65%. În prezent, REGINA MARIA gestionează un portofoliu de 7.600 de companii.

Creşterea cea mai importantă este cea a companiilor de tip IMM (mici şi mijlocii) - de peste 2,5 ori mai mare. Doar în ultimul an au intrat în portofoliul Reţelei peste 1.000 de astfel de companii care nu mai oferiseră până atunci beneficii de sănătate angajaţilor.

"Provocările pe care le traversează piaţa muncii în această perioadă sunt majore şi asistăm deja la transformări ale modului în care lucrăm, în care ne raportăm la job şi în care avem grijă de sănătatea angajaţilor noştri. Începem să vedem aceste transformări la clienţii noştri din toate domeniile, care se adaptează rapid noii realităţi şi investesc în pachete medicale mult mai complexe, care oferă acces la o gamă extinsă de medici şi servicii. Un alt subiect extrem de important este cel al bunăstării emoţionale a angajaţilor, devenit o prioritate pentru companii, care investesc tot mai mult în programe de wellbeing şi sănătate mintală. Astfel, abonamentele sunt completate de programe dedicate de consiliere, atât psihologică, cât şi de nutriţie, stress management, igiena somnului, pe care noi le oferim deja prin programul Corporate Sano. Universul abonatului s-a modificat semnificativ în ultimii ani, serviciile s-au diversificat, acoperind cât mai mult din nevoile angajaţilor şi familiilor acestora. Aşa că, tendinţa de creştere a segmentului de abonamente se va accentua pe termen mediu şi lung.", declară Andreea Minuţă, director executiv al Diviziei de Abonamente REGINA MARIA.

Potrivit comunicatului, în prezent, Reţeaua REGINA MARIA gestionează aproximativ 690.000 de abonamente medicale Judeţele cu cei mai mulţi abonaţi sunt Bucureşti, Braşov, Cluj, Timiş, Dolj, Iaşi, Mureş, Constanţa, angajaţi din industrii precum IT&Telecom, Finanţe&Asigurări şi Auto, retail, manufactură. Primele 3 industrii reprezintă aproximativ 46% din întregul portofoliu.

Companiile investesc mai mult în beneficiile de sănătate

În 2021, aproximativ 50% din abonaţii Regina Maria au beneficiat de abonamente care includ o gamă mare de servicii medicale, tendinţă care a debutat în 2020 şi care se va menţine şi în perioada următoare. Preocuparea pentru sănătatea angajaţilor în context pandemic a generat şi o creştere de aproximativ 65% a campaniilor de screening derulate de companii, cu scopul de a depista la timp eventuale afecţiuni, inclusiv oncologice, şi independent de serviciile incluse în abonamente.

La rândul lor, angajaţii au achiziţionat pentru ei şi familiile lor pachete complexe, direct din magazinul online REGINA MARIA - peste 50% din abonamentele achiziţionate sunt de tip premium.

Topul celor mai accesate specialităţi de abonaţi

Conform sursei citate, cele mai accesate specialităţi medicale de către abonaţi în 2021 au fost analizele de laborator, serviciile de obstetrică - ginecologie, radiologie şi imagistică medicală, dermatologie, medicină internă, ORL, pediatrie şi endocrinologie, însumând peste 1,5 milioane de vizite.

Creşterile cele mai mari au fost înregistrate de specialităţi precum ginecologie, dermatologie, endocrinologie, cardiologie, gastroenterologie, neurologie şi alergologie. În plus, numărul de consultaţii de psihologie şi psihoterapie s-a dublat de la începutul pandemiei şi până în prezent, semn că abonaţii au resimţit efectele acesteia nu doar fizic, ci şi psihic.

Cotă de piaţă de 40% în topul celor mai mari companii

În prezent, REGINA MARIA deţine o cotă de piaţă de 40% din topul celor mai mari 1.000 de companii din România. Mai mult, două treimi dintre aceste companii oferă angajaţilor un abonament medical ca beneficiu extrasalarial, cu atât mai mult cu cât acest produs include servicii medicale de prevenţie, dar şi suport în situaţii complexe medical.

Conform studiului EY - "Piaţa abonamentelor medicale: analiza impactului economic şi social în România", în România există peste 1,6 milioane de abonaţi, reprezentând peste 30% din totalul angajaţilor activi din economie. Comparativ, în România numărul abonamentelor este de 4 ori mai mare decât cel al asigurărilor medicale.

Acelaşi raport arată că profitul obţinut din abonamente rămâne în ţară şi este reinvestit în sistemul medical, prin crearea de infrastructură modernă, pregătirea continuă a cadrelor medicale sau construcţia de spitale. Aşadar, abonamentul medical are un dublu rol în sistemul medical: soluţie de prevenţie şi de menţinere a stării de sănătate, şi soluţie de finanţare pentru dezvoltarea sistemului medical.

Abonamentele medicale îi ajută pe angajaţi să afle la timp de eventuale probleme de sănătate şi pun accentul pe importanţa prevenţiei, generând un impact de 776 milioane de euro la nivelul veniturilor pe lanţul valoric.

Abonamentele medicale cuprind până la 90% din investigaţiile anuale recomandate, consultaţii şi investigaţii medicale (laborator, imagistică, radiologie), gratuit sau cu discount, în funcţie de pachetul achiziţionat al angajatului. De asemenea, abonamentele REGINA MARIA includ până la 90% din investigaţiile recomandate pacienţilor care s-au confruntat cu infecţia de COVID-19 - de la consultaţii, analize şi până la imagistică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb