PANICOS DEMETRIADES: "Escaladarea crizei din Ucraina, o ameninţare pentru economia Ciprului"

V.B.
Internaţional / 31 martie 2014

Panicos Demetriades, guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului, a declarat ieri că orice escaladare a crizei din Ucraina reprezintă o ameninţare pentru economia cipriotă, adăugând că se aşteaptă ca economia ţări să revină pe creştere anul viitor, potrivit Reuters.

"Orice adâncire a crizei dintre Moscova şi Occident, după anexarea Crimeei de către Rusia, ar putea afecta redresarea economiei cipriote", a spus Demetriades, în condiţiile în care Rusia are multe legături economice cu Cipru.

Pe 10 martie, Panicos Demetriades (numit în funcţia de guvernator al Băncii Naţionale de către fostul guvern comunist) şi-a anunţat, brusc, demisia din funcţie începând cu data de 10 aprilie, deşi mai avea trei ani până la terminarea mandatului de cinci ani, invocând "în principal motive personale şi familiale".

După lungi negocieri, reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Uniunii Europene (UE) şi ai Băncii Centrale Europene (BCE) au acceptat, anul trecut, să acorde Ciprului un împrumut de 10 miliarde euro, în schimbul unui plan de măsuri economice (creşteri de impozite, privatizări etc.) şi al restructurării drastice a sectorului său financiar. Astfel, Ciprul a devenit a cincea ţară dintre cele 18 ale zonei euro care beneficiază de asistenţă financiară internaţională, după Grecia, Irlanda, Portugalia şi Spania.

Panicos Demetriades susţine că reprezentanţii FMI, UE şi BCE au subestimat rezistenţa economiei Ciprului, unul dintre cele mai mici state ale zonei euro. De asemenea guvernatorul demisionar se aşteaptă ca în acest an să fie ridicate toate restricţii asupra mişcărilor de capital. Anul trecut, în martie, Cipru a luat decizia să impună restricţii asupra mişcărilor de capital, după ce deponenţii băncilor au fost obligaţi să participe cu fondurile proprii la recapitalizarea (bail-in) celei mai mari bănci din ţară, iar a doua mare bancă a fost închisă. Treptat, restricţiile au fost relaxate, retragerile de numerar de la bancomate fiind limitate la 300 euro pe zi.

În schimbul asistenţei financiare, Cipru a acceptat să închidă a doua mare bancă locală, Laiki Bank, şi să impună pierderi deponenţilor la Bank of Cyprus, cea mai mare bancă comercială din ţară. Deciziile au fost adoptate după ce analiza FMI privind sustenabilitatea datoriei a arătat că statul cipriot nu îşi permite o datorie care să depăşească 100% din PIB.

"Dar ulterior datele au arătat că FMI ar fi putut accepta un nivel mai ridicat al datoriei ca procentaj din PIB, care ar fi limitat impunerea de pierderi deponenţilor", a spus Demetriades, adăugând că, dacă FMI ar fi fost de un acord cu un nivel al datoriei de 120% din PIB, atunci ţara ar fi avut la dispoziţie încă 3,6 miliarde euro şi ar fi fost impuse pierderi doar deponenţilor unei bănci, în loc de două.

Este pentru prima dată când guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului este în dezacord cu estimările FMI. Oficialul cipriot susţine că reprezentanţii FMI "au avut dubii" în privinţa estimărilor ori "nu au renunţat la poziţia lor".

"O altfel de abordare ar fi limitat şocul şi pierderea încrederii investitorilor şi ar fi fost mai uşor pentru Cipru să se redreseze. Cu toate acestea, ţara arată semne de redresare", a dat asigurări Panicos Demetriades.

În 2013, PIB-ul Ciprului a scăzut cu 2,3%, mult sub estimarea de 8,7% a FMI, UE şi BCE. Pentru acest an, cele trei instituţii estimează un declin de 4,8%, înainte ca economia să revină pe creştere anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb