Papalekas a strâns 144 milioane euro pentru investiţii

V.B.
Companii #Imobiliare / 24 aprilie 2014

O ţintă este sediul UniCredit din Piaţa Presei

Investitorul imobiliar grec Ioannis Papalekas a atras 144 milioane euro de pe bursa de la Londra, bani care vor fi utilizaţi pentru investiţii, potrivit unui comunicat publicat ieri de Globalworth, surse din presă transmiţând că fondurile vor fi folosite inclusiv pentru cumpărarea clădirii de birouri UniCredit HQ din Capitală (Piaţa Presei).

"Din fondurile strânse, circa 79 milioane euro provin dintr-o emisiune de noi acţiuni. În plus, a fost finalizat transferul facilităţii de credit, în valoare de 65 milioane euro, accesată de la UBS către fondurile de investiţii York Capital şi Oak Hill. Această facilitate va fi convertită în acţiuni până la 18 decembrie 2014, ceea ce înseamnă că la capitalul Globalworth se vor adăuga 65 milioane euro", se arată în comunicatul fondului Globalworth, înfiinţat anul trecut de omul de afaceri grec şi listat, în prezent, la bursa din Londra.

Fondurile, în sumă totală de circa 144 milioane euro, vor fi investite parţial pentru dezvoltarea proiectelor deţinute de companie (circa 23 milioane euro), pentru achiziţia şi dezvoltarea de noi proiecte, care fie au fost contractate, fie sunt în stadii avansate de negociere (circa 56 milioane euro) şi pentru plata facilităţii de credit de 65 milioane euro.

Luna trecută, Globalworth a anunţat că vrea să atragă de pe bursă până la 135 milioane euro printr-o emisiune de noi acţiuni. Papalekas declara, la acea dată, că vrea să cumpere de la omul de afaceri Raul Doicescu (proprietarul firmei de construcţii Bog'Art) clădirea de birouri UniCredit HQ din zona Piaţa Presei, în care banca UniCredit Ţiriac are sediul din vara anului 2012. Costul pentru această investiţie era stabilit la 43 milioane euro.

UniCredit HQ, clădire cu 14 etaje şi o suprafaţă construită de 24 mii metri pătraţi (dintre care 14 mii metri pătraţi închiriabili), generează venituri anuale de 3,9 milioane euro şi are o finanţare de 28 milioane euro.

În ultimii ani, Papalekas a mai cumpărat Tower Center, Cathedral Plaza şi City Mall. Domnia sa a mai prezentat o listă cu 10 proiecte pentru care ar fi dispus să plătească circa 130 milioane euro. Investiţiile suplimentare în dezvoltarea proiectelor de birouri de pe anumite terenuri din Bucureşti ar implica fonduri suplimentare de peste 100 milioane euro.

Eli Alroy, Dimitris Raptis şi Ioannis Papalekas, membri în conducerea fondului, s-au numărat printre investitorii care au subscris acţiuni. Astfel, Papalekas rămâne principalul acţionar al fondului, cu 54,3% dintre titluri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb