PĂREREA DE SINE, PARTEA I Buni sau răi?

Simona Tofan este psihoterapeut de peste 7 ani, însă lucrează pe proiecte în multe alte domenii, pastrându-şi contactul direct cu mediul de afaceri.

Cu conştiinţa ne confruntăm în fiecare zi, fiecare dintre noi. Şi fiecare ne-o definim aşa cum o înţelegem şi ne-o conturăm înainte de toate prin prisma moralităţii acţiunilor noastre. "Ce este binele?", "Ce este răul?", "Cum putem fi mai buni?", "Ce ne diferenţiază de cei "răi"? - toate acestea sunt întrebări care ne sâcâie doar când evenimentele vieţii ne provoacă într-o manieră mai specială.

Binele şi răul sunt concepte vechi de când lumea, care au făcut obiect de studiu şi cercetare pentru cei mai vestiţi filosofi, începând cu Aristotel şi Platon, dar Etica ocupă un loc important în opera tuturor celor care au reflectat mai îndelung asupra condiţiei umane, fie ei filosofi, artişti, oameni politici, sociologi sau psihologi.

Provocarea mea către voi nu constă în a vă invita la filosofie, ci la înţelegerea binelui şi răului propriei noastre naturi, a propriei noastre vieţi. Este primul pas în autocunoaştere, înainte de a ne aventura şi a pune etichete altora.

Tendinţa este să punem etichete foarte repede, să îi caracterizăm superficial pe ceilalţi, să îi grupăm în "buni", în "răi" sau în alte categorii derivate. Facem acest lucru din obişnuinţă şi ca o consecinţă firească a educaţiei primite în familie. Este mai simplu aşa şi nu ne provoacă cu nimic. Ducem liniştiţi mai departe moştenirea setului de principii sau valori din familie, moştenire încărcată de limitări proprii, de emoţii subiective şi de neaprofundarea experienţelor vieţii. Plus că este mai uşor să stăm în rutina prin care am ajuns să ne definim.

O analiză personală mai aprofundată şi mai ales onestă este o opţiune de viaţă pentru foarte puţini dintre noi. Abordarea de zi cu zi, cea de pe pilot automat, este identificarea grabnică a situaţiilor de viaţă ca bune sau rele, plecând de la datul că noi suntem de partea bună a lucrurilor. Întotdeauna.

Doar că atât aspectele binelui, cât şi cele ale răului se află în noi, cu noi, oriunde suntem sau mergem. Omenescul din noi comportă atât partea bună, cât şi umbra, negativul.

Ştiu din experienţa mea directă cu pacienţii că momentul în care se produce asumarea ambelor aspecte ale sinelui - atât binele, cât şi reversul acestuia - procesul de autocunoaştere poate începe.

Acesta fiind şi momentul în care vom începe să percepem lumea diferit, în toată frumuseţea complexităţii pe care jocul de lumini şi umbre al valorilor i-l aduce. Momentul în care, odată eliberaţi de constrângerea perfecţionismului, ne putem accepta aşa cum suntem, şi începem să vedem şi în ceilalţi acelaşi lucru.

Putem fi buni în anumite momente, dar mai puţini buni în altele. Ne străduim să facem numai lucruri corecte, onorabile, şi în anumite situaţii greşim sau rănim prin acţiunile sau vorbele noastre. Sunt situaţii în care ne ruşinăm de ceea ce simţim sau de ceea ce facem. Şi nu suntem perfecţi, dar putem să trăim cu aceasta.

Iar viaţa se va simplifica mult, în sensul că timpul şi energia alocate susţinerii unei imagini impecabile şi nerealiste va putea fi eliberat şi redirecţionate către învăţare, creştere, evoluţie, performanţă. Şi, nu în ultimul rând, în sensul că vom relaţiona mai bine cu semenii noştri, la fel de imperfecţi ca noi.