Parlamentarii despre proiectul de buget: un fleac, l-am ciuruit!

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 8 ianuarie 2010

Vlădescu ameninţă cu demisia, dacă Parlamentul va vota măsuri care pot provoca dezechilibre bugetare.

Vlădescu ameninţă cu demisia, dacă Parlamentul va vota măsuri care pot provoca dezechilibre bugetare.

Comisiile parlamentare pentru buget, finanţe şi bănci au centralizat 2.000 de amendamente la proiectul de buget pe anul 2010, a anunţat preşedintele comisiei din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan. "Speranţa noastră este să ne încadrăm în termenul stabilit de Biroul Permanent, astfel încât, pe 11 ianuarie, bugetul să poată fi votat în plenul reunit", a spus Viorel Ştefan.

Peste 2.000 de amendamente depuse

Delegaţia FMI soseşte la Bucureşti pe 26 ianuarie

Acordul dintre România şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu va fi renegociat nici în situaţia în care ţinta de deficit bugetar ar urma să fie depăşită după aprobarea Legii bugetului în Parlament, ne-a declarat Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la FMI.

Declaraţia sa vine în contextul în care mai mulţi membrii ai Guvernului au avertizat că amendamentele depuse în Parlament la proiectul Legii bugetului (n.r. mai ales cele din Comisiile parlamentare de muncă care prevăd majorarea punctului de pensie cu aproape 100 de lei şi scăderea CAS-ului cu 10%) ar pune în pericol deficitul bugetar de 5,9% din PIB convenit cu FMI şi Comisia Europeană şi, implicit acordurile de împrumut.

Tănăsescu ne-a mai precizat că delegaţia FMI, aşteptată de autorităţile noastre luna aceasta pentru evaluarea performanţelor economice, va sosi la Bucureşti la data de 26 ianuarie.

De misiunea de evaluare a FMI depinde acordarea celei de-a treia tranşe din acordul de împrumut, în valoare de 1,5 miliarde euro, şi, posibil, acordarea şi celei de-a patra tranşe, în valoare de 830 milioane de euro.

Cele 2,3 miliarde euro, vitale pentru economie, ar urma, astfel, să le primim în luna februarie, după încheierea misiunii de evaluare a experţilor Fondului.

Banii urmează să fie împărţiţi în două: jumătate vor ajunge la Ministerul Finanţelor Publice pentru finanţarea deficitului bugetar (plata pensiilor, salariilor şi a investiţiilor), iar cealaltă jumătate va consolida rezervele Băncii Naţionale a României, pentru susţinerea cursului valutar.

Vlădescu ar putea demisiona dacă Parlamentul votează măsuri care provoacă dezechilibre bugetare

Ieri, la Parlament, proiectul de buget pe 2010 a ajuns în dezbaterea comisiilor de buget-finanţe. Înainte de începutul şedinţei, ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a dat de înţeles că va demisiona în situaţia în care Parlamentul va vota mărirea pensiilor, scăderea CAS-ului sau alte măsuri care pot provoca dezechilibre bugetare.

"Dacă Parlamentul va vota aceste decizii va fi nevoie ca un alt ministru al Finanţelor să le aplice pentru că eu nu sunt capabil să aplic un alt buget decât cel pe care îl avem acum\", a subliniat Sebastian Vlădescu.

Ministrul Finanţelor a precizat că este anormal ca bugetele să fie dezechilibrate prin legi care nu ţin cont de realitatea economică şi a adăugat că, dacă bugetul va fi aprobat în parametri propuşi de guvern, "vom reuşi să depăşim cu bine anul 2010".

Sebastian Vlădescu s-a declarat "dezamăgit" de buget (n.r. proiectul de buget prevede, printre altele, reducerea numărului de posturi în sectorul bugetar cu circa 100.000), explicând că şi-ar fi dorit, spre exemplu, cheltuieli de capital de 8% din PIB, 1-2% din PIB pentru modernizarea sănătăţii sau majorarea pensiilor în raport cu inflaţia.

Însă, dacă fiecare minister ar fi primit cât şi-ar fi dorit, deficitul bugetar ar fi ajuns la 10-12% din PIB, conform spuselor sale.

Impozit pe averile mari şi îmbunătăţirea colectării din agricultură

Ministrul Sebastian Vlădescu a precizat că, pentru creşterea veniturilor bugetare există posibilitatea introducerii unui impozit pe averile mari.

"Ideea unei taxe pe averile mari este vehiculată şi poate viitorul proiect privind taxarea va include şi un capitol privind impozitarea averilor mari", a spus ministrul.

Totodată, şeful de la Finanţe se gândeşte să îmbunătăţească sistemul de colectare din agricultură, prin calculul impozitului pe terenurile agricole în funcţie de valoarea suprafeţelor şi, totodată, printr-o colectare mai eficientă a dărilor pentru munca şi produsele din sector.

Sebastian Vlădescu a explicat: "Impozitul pe terenul agricol există, dar trebuie colectat şi stabilit, astfel încât să ţină cont de valoarea terenului, să determine coagularea. Este necesară impunerea plăţii impozitului odată cu renta viageră".

Referitor la controversata taxă pe fast-food, Vlădescu a ţinut să precizeze că nu a discutat, momentan, posibilitatea introducerii acesteia.

"Deocamdată nu există o taxă, există o intenţie, nu am discutat-o cu ministrul Sănătăţii, rămâne de văzut, nu există niciun fel de decizie, niciun fel de calculaţie, doar o idee", a arătat Vlădescu.

Nu în ultimul rând, ministrul s-a declarat reticent în privinţa posibilităţii de scădere a taxelor, cu toate că a evidenţiat că acest proces ar putea duce la o creştere a veniturilor bugetare.

Vlădescu a evidenţiat că acest aspect poate genera anumite riscuri "faţă de un sistem care nu e foarte echilibrat", însă a arătat că "o scădere a taxelor ar putea creşte veniturile", menţionând că "este necesară o analiză tehnică în acest sens".

Vlădescu: Ajustările în economie ar trebui făcute prin măsuri nepopulare, nu prin inflaţie

Ajustările în economie ar fi mai bine să se facă prin măsuri nepopulare decât prin inflaţie, a spus ministrul finanţelor, adăugând că va discuta cu reprezentanţii băncii centrale, astfel încât ţinta pentru intrarea României în zona euro să fie atinsă. "Am spus şi repet: inflaţia reprezintă un risc major pentru stabilitatea economică. Dacă nu se iau măsuri, economia se ajustează oricum, iar aceste corecţii se fac prin inflaţie. Eu nu doresc acest lucru. Mai degrabă prefer măsurile nepopulare. Inflaţia pare cea mai simplă soluţie, dar este cea mai periculoasă", a spus Vlădescu.

Pensiile mari, considerate sursă importantă de venituri la Buget

Autorităţile mizează în construcţia bugetului pe 2010 pe faptul că pensiile mari pot aduce încasări importante la Bugetul de Stat, faţă de pensiile mici, iar încasările din impozitul pe veniturile din pensii sunt proiectate să crească, în 2010, cu 136%, faţă de anul 2009, potrivit proiectului de Buget, citat de Agerpres. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a precizat, ieri, că numărul celor cu pensii de peste 10 milioane lei vechi (care se impozitează) creşte în 2010, iar "ieşirile din sistem" sunt mai mari în rândul celor cu pensii mai mici. Potrivit datelor Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), statul cheltuieşte circa un miliard euro cu plata pensiilor speciale, care reprezintă circa unu la sută din Produsul Intern Brut (PIB). Pensiile reprezintă nouă la sută din PIB, din care pensiile speciale - unu la sută din PIB, iar pensiile din sistemul public - opt la sută din PIB. Numărul pensiilor speciale în plată este de aproximativ 230.000, din care circa 170.000 pentru foşti angajaţi din armată şi poliţie, iar cele mai mari pensii în aceste sisteme sunt de 33.000-34.000 lei, potrivit MMFPS. În prezent, sunt 4,9 milioane de salariaţi care contribuie la sistemul de pensii şi 5,7 milioane de pensionari, faţă de 8,5 milioane de salariaţi şi 2,5 milioane de pensionari în 1990.

Sănătatea are nevoie de fonduri suplimentare de două miliarde euro în 2010

Sistemul de sănătate are nevoie de fonduri suplimentare de circa două miliarde euro în 2010, a declarat Sebastian Vlădescu. El a subliniat că 10-15% din fondurile alocate Sănătăţii se irosesc şi s-ar putea economisi anumite sume printr-o mai bună administrare, însă tot există o nevoie care trebuie acoperită. Vlădescu a precizat că a discutat pe această temă cu ministrul Sănătăţii şi cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. "Există o mare nevoie de modernizare a sistemului de sănătate. Restructurarea ar trebui să înceapă cu o scădere a numărului de spitale, cu trecerea unora la autorităţile locale, după care să continue cu translatarea unor venituri şi cu modernizarea sistemului", a mai spus Vlădescu.

Vlădescu: România va atrage fonduri europene substanţiale în anii următori

România va atrage fonduri europene substanţiale în anii următori, aşa cum în 2007 a fost a doua ţară din Uniunea Europeană (UE), după Austria, care a avut toate programele operaţionale aprobate, a declarat Sebastian Vlădescu. "Vom încerca să restructurăm la nivel de agenţii de management şi programe operaţionale ca să depăşim orice potenţială sincopă. Un mare număr de proiecte, inclusiv cu finanţare europeană sunt acum blocate pe proceduri, din cauza modului în care se aplică şi interpretează legea achiziţiilor publice", a spus Vlădescu. În proiectul de buget este prevăzut că România va atrage în 2010 fonduri nerambursabile reprezentând 1,3% din PIB, în timp ce veniturile din impozite şi taxe sunt proiectate la 30% din PIB.

Vlădescu: Bugetul românesc este de stânga, dacă ne uităm la cifre

Bugetul României are caracteristici de stânga, pentru că alocă fonduri pentru cheltuieli salariale în detrimentul investiţiilor, a spus Sebastian Vlădescu. "Deocamdată, bugetul românesc, este, dacă ne uităm strict la cifre, un buget de stânga, este un buget care alocă bani pentru cheltuieli salariale şi sociale în cea mai mare măsură şi are un disponibil foarte redus pentru cheltuieli de investiţii şi pentru politici active în zona ieşirii din criza economică", a spus ministrul Finanţelor în faţa comisiilor reunite de buget, finanţe ale Legislativului. El a precizat, însă, că bugetul este, în proporţie de 90%, unul impus de deficienţele economice cauzate în guvernările din perioada 2001-2008, iar din acest punct de vedere proiectul de buget este unul neutru.

\"Bugetul este neutru, nu este nici de dreapta, nici de stânga, pentru că este 90% impus, nu ai loc de politici, este un buget în care dorim să acoperim cheltuieli obligatorii, care au fost asumate în anii anteriori. Intrăm într-o discuţie pe care nimeni nu vrea să o deschidă vizavi de modul şi raţionalitatea majorărilor de salarii şi pensii în anii 2001-2008. Trecând de acest subiect, este foarte greu să găseşti spaţiu bugetar necesar pentru politici de dreapta sau de stânga", a anunţat Vlădescu. De asemenea, el a evidenţiat lipsa de resurse pentru investiţii, invocând ca soluţie parteneriatele public-private. "În ceea ce priveşte parteneriatul public-privat, să dea Dumnezeu să se semneze mâine primul parteneriat public-privat. Stăm de câteva luni cu un contract negociat, alocat, toată lumea este de acord cu el, dar partenerul străin nu-l semnează. Vrem să facem parteneriate public-private, este una dintre soluţiile cele mai bune pentru finanţare", a mai spus ministrul Finanţelor publice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce gluma buna calendarul realizat de dumneavoastra. Felicitari! m-am distrat copios.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb