PATRICIU, ACUZAT PE BAZA UNUI ARTICOL DINTR-O HOTĂRÎRE DE GUVERN DIN 1993 Cuvinte de trei milioane de dolari bucata

• Dinu Patriciu în "afacerea Libia": Rompetrol nu are de dat nici un ban statului, dimpotrivă, statul trebuie să ne înapoieze echivalentul a 18,2 milioane de mărci germane

Nu-i lesne limpezirea de care lucruri pare să fie vinovat Dinu Patriciu şi de care nu pare vinovat, cînd se îmbulzes catîtea acuzaţii.

La rîndul lor, acuzaţiile vizează operaţiuni complexe, fiecare. Iar aceasta, privind "afacerea libiană", se întinde într-adevăr, cum a spus-o Patriciu, pe mai bine de 25 de ani, traversează regimul comunist, tranzitoriu şi capitalist, fiind guvernată conform legilor timpului.

Şi nu este doar greu să-i dai de capăt, nu-i greu numai să o explici, ci mai este greu şi să o citeşti. Şi lung, îţi ia mult timp.

De aceea, voi simplifica: toată controversa, tot scandalul în "afacerea libiană" provin din articolul al treilea al Hotărîrii lui Văcăroiu din 1993, care stabileşte că se varsă la stat tot ce primeşte Rompetrol de la Repsol (vezi textul alăturat: "Scurtă descriere a afacerii Rompetrol în Libia").

Avocaţii lui Dinu Patriciu susţin, în esenţă, că asta-i o scăpare de picior a lui Văcăroiu care nu băgase de seamă că se petrecuse Revoluţia de la 1989. Ba, chiar, că o astfel de hotărîre ar fi fost nelegală chiar şi înainte de Revoluţie, căci nici atunci statul nu îşi însuşea banii rezultaţi dintr-un contract al unei societăţi de stat, direct de la partenerul ei. Ci treceau mai întîi prin conturile societăţii.

Dar, dincolo de forma greşită a articolului, avocaţii susţin că prevederea din acest articol trei este:

" - lipsită de obiect economic, în condiţiile în care fondurile acordate de banca de comerţ exterior deţinută de stat au fost rambursate, bunurile aflate în patrimoniul întreprinderii de comerţ exterior rămîn în patrimoniul Rompetrol SA iar acţiunile Rompetrol SA au fost privatizate de stat la un preţ stabilit prin negociere;

- lipsită de sens economic, în condiţiile în care cheltuielile de dezvoltare exigibile şi garanţia pentru lucrările desfăşurate sînt achitate de Rompetrol SA;

- profund ilegală şi neconstituţională, constînd într-o naţionalizare a unui bun mobil".

Adevărul este că, în 1993, cînd Văcăroiu semna Hotărîrea, "Rompetrol" era societate de stat. Integral.

Aşa că mare gafă n-a făcut, că ce mi-i să ia statul banii de la societatea sa, ce mi-i să-i ia direct de la partenerul societăţii.

Şi de fapt, nici nu-i clar că i-ar fi vrut direct. Oricum, tot banii ăia erau. Şi nu avea mare relevanţă dacă, de fapt, banii nu se cuveneau statului, ci lui Rompetrol, pentru că Rompetrol era al statului.

Dar, la vreo trei ani după ce Rompetrol a vărsat statului prima tranşă primită de la Repsol, Patriciu începe, prin 1998, să cumpere acţiuni Rompetrol (aici e o discuţie dacă avea voie să o facă, pentru că privatizarea înteprinderii - începută în 1994 - se realizase prin MEBO, catre salariaţi, iar legea interzicea tranzacţionarea acţiunilor altfel decît între salariaţi, pînă ce nu erau achitate toate, integral, către FPS).

Dar Patriciu a reuşit să colecteze cam 30% din Rompetrol şi ulterior, printr-o majorare de capital, să se cocoaţe la 70%.

Or, în această situaţie, nu mai era indiferent cine îşi însuşea banii de la Repsol... Pentru că Patriciu şi statul sînt entităţi diferite, care dau banilor utilizări în consecinţă.

De aceea Patriciu a remis finanţelor scrisoarea din decembrie 1999 şi le-a cerut înapoi banii pe care-i plătise Rompetrol, cu indiferenţă, în 1995, pe cînd era de stat.

Ovidiu Buduşan, avocat al lui Patriciu, susţine că Ministerul Finanţelor nu le-a răspuns niciodată la scrisoare. Şi a rămas ca-n tren. Dar, în nici un caz, nu se poate spune astăzi că această manevră a lui Patriciu ar fi fost descoperită de organele de anchetă şi că Patriciu ar fi acţionat minuţios şi obscur, camuflîndu-şi "grupul infracţional" pe care l-a organizat. Atitudinea finanţelor a fost de profundă indiferenţă (să fi fost şi ăştia cumpăraţi de Patriciu?, nu-i exclus!). Dacă i-ar fi durut de banii de la Repsol, atunci l-ar fi convocat la o discuţie, eventual ar fi deschis un litigiu. Nimic.

Şi adevărul este că, după cum ne-a spus avocatul Ovidiu Buduşan, Patriciu abia aşteaptă un litigiu judecat de vreo instanţă, în care să arate că, în calitate de proprietar al Rompetrol, este stăpîn atît pe datorii, cît şi pe venituri. Că Rompetrol a rambursat creditele primite pentru "afacerea Libia". Că datoriile nu i s-au şters. Şi atunci de ce să-i şteargă veniturile?!

Ovidiu Buduşan explică cum nu a putut acţiona împotriva hotărîrii lui Văcăroiu: "În 1993, cînd a fost emisă Hotărîrea, Dinu Patriciu nu era acţionar în Rompetrol şi deci nu aveam calitate procesuală (şi nici interes) să ne opunem. În schimb, cînd Dinu Patriciu a dobîndit calitate procesuală devenind acţionar al Rompetrol, trecuse demult termenul legal de contestare a Hotărîrii".

Poate că Patriciu va fi agăţat pe vreunul din numeroasele capete de acuzare. Dar, în "afacerea Libia", slabe speranţe. Doar dacă documentele pe care ni le-a pus la dispoziţie ar fi false, ori incomplete.

Sau, cine ştie, va fi judecat că nu a respectat o Hotărîre de Guvern, chiar dacă ar fi neconstituţională şi condamnat pe principiul că unde nu-i lege nu-i tocmeală.

Doar că nu-i lege...