Magistraţii Tribunalului Bucureşti au amânat, ieri, pentru 20 august, audierea omului de afaceri Dinu Patriciu, în dosarul Rompetrol, din cauză că avocatul care îl reprezintă pe inculpatul Petrică Grama nu a putut fi prezent în sala de judecată, informează Agerpres.
După terminarea şedinţei de judecată, Dinu Patriciu a spus că ar dori să se termine acest dosar într-o singură zi, el fiind pregătit să se apere de acuzaţiile Parchetului.
De asemenea, Patriciu a mai spus că procurorii au încadrat în mod fals fapte comerciale în fapte penale.
Referitor la discuţia telefonică dintre Sorin Roşca Stănescu şi Traian Băsescu, Dinu Patriciu a declarat că nu poate fi vorba de o intervenţie din partea ziaristului la preşedintele României privind dosarul Rompetrol, existând martori care au asistat la această convorbire, atât "de o parte cât şi de cealaltă", care pot să confirme acest lucru.