Patronatele, nemulţumite de lipsa de măsuri pentru flexibilizarea pieţei muncii

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 6 martie 2009

Confederaţia Naţională a Patronatului Român (CNPR) critică lipsa de iniţiativă a Ministerului Muncii în privinţa măsurilor necesare pentru flexibilizarea pieţei muncii, în condiţiile actuale de criză.

Patronatele susţin că ministerul nostru de resort este cu un pas în spate, comparativ cu instituţiile similare din alte state membre UE, în privinţa creării de noi locuri de muncă şi a actelor normative necesare pentru adaptarea pieţei muncii la realitatea actuală.

Astfel, CNPR solicită Ministerului Muncii să onoreze de urgenţă angajamentul asumat în cadrul Programului de Măsuri Anticriză, convenit cu partenerii sociali, prin care sunt încurajate societăţile care pe o perioa­dă de 1-3 luni plătesc indemnizaţii salariaţilor lor.

"Constatăm cu regret că Ministerul Muncii nu a promovat textul unei ordonanţe de urgenţă care să considere aceste cheltuieli ca fiind de natură non-salarială, consecinţa directă, şi care devine în fiecare zi o realitate tot mai severă a acestui dezinteres instituţional, fiind creşterea agresivă, zilnică, a numărului şomerilor", a declarat Cristian Pârvan, directorul general executiv al CNPR.

În opinia sa, dacă acest act normativ nu va fi adoptat cât mai curând, în lunile mai - iunie, măsura va deveni practic inutilă.

Printre măsurile solicitate de patronate amintim legalizarea contului de muncă lunar, reducerea TVA pentru activităţi ce necesită utilizarea intensivă a forţei de muncă sau stimularea angajărilor în microfirme.

CNPR mai propune neimpozitarea orelor lucrate suplimentar sau crearea de programe de formare şi susţinere profesională.

Patronatele mai consideră că una din căile realiste de reducere a efectelor crizei economice o constituie stimularea întregii populaţii active apte de muncă, nu numai a celor 7%, procent ce reprezintă, potrivit INSOMAR, angajaţii care sunt dis­puşi să lucreze mai mult pentru un câştig superior.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb