Patru membri din Consiliul de Administraţie al Tarom au fost schimbaţi

Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 8 mai 2014

Patru din cei şase membri ai Consiliului de Administraţie (CA) din cadrul companiei Tarom au fost schimbaţi în ultima Adunare Generală a Acţionarilor (AGA), singurii care au rămas în funcţie fiind Dante Stein, fost consilier al premierului Ponta şi actual preşedinte al CA Tarom, şi Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Tarom, din data de 6 mai, din CA-ul companiei aeriene mai fac parte Iulian Matache (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Gabriel Dumitraşcu (directorul Direcţiei de Privatizări din Departamentul pentru Energie), Radu Mihai Fleanţă (pilot Tarom), Toma-Dorin Cîmpeanu (fost secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională) şi Dan Valeriu Andrei (fost director în cadrul Ministerului Transporturilor, pe segmentul aviaţiei).

Membrii CA care au fost înlocuiţi sunt Manuel Donescu, Florin Luca, Constantin Sebeşanu şi Ovidiu-Petrişor Artopolescu, potrivit unor surse citate de Mediafax.

Un alt membru CA al Tarom, Bogdan Speteanu, a renunţat la această poziţie în urmă cu o lună şi jumătate.

În luna noimbrie a anului trecut au fost revocaţi din CA Tarom Dan Pascariu, Valentin Macec, Ciprian Lăduncă, Marius Ghenea şi Dumitru Prunariu, în contextul conflictului dintre membrii acestei structuri de conducere şi CEO-ul companiei, Christian Edouard Heinzmann.

Dan Pascariu a declarat, în luna februarie a acestui an, că membrii CA schimbaţi în noiembrie au decis să acţioneze în instanţă compania pentru revocarea fără justă cauză, solicitând drepturile aferente contractului de mandat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Opriti hotia generalizata si politizata! Cautati activele vandute in ultimii 15 ani, atat cele fizice cat si cele intelectuale. Luati urma hotilor si confiscati-le averile. Micsorati taxele si incurajati investitiile mici si mijlocii. Nu mai acordati credit ofiterilor de servicii secrete mascati in oameni de afaceri si politicieni, deoarece si-au pierdut simtul realitatii si habar n-au pe ce lume traiesc si pe cine trebuie sa serveasca! Atat!

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb