PE 22 APRILIE, 3.000 de fermieri vor protesta în Capitală

C.D.
Companii #Agro-alimentar / 10 aprilie 2010

Fermierii membrii ai Ligii Asociaţiei Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) vor organiza, joi, 22 aprilie, un miting şi un marş de protest în Capitală, din cauza nemulţumirilor acestora faţă de modul în care Guvernul şi Ministerul Agriculturii a abordat problemele sectorului.

Preşedintele LAPAR, Nicolae Sitaru, a precizat că la acţiunile de protest vor lua parte circa 3.000 de fermieri din toate judeţele ţării, aceştia urmând să protesteze, de această dată, fără utilaje agricole.

"Acţiunea de protest a agricultorilor poate fi oprită doar dacă, până la această dată, apare Hotărârea de Guvern privind aplicarea nivelului şi condiţiilor de aplicare a accizei reduse la motorina utilizată în agricultură", a subliniat Sitaru.

Preşedintele LAPAR a mai declarat că singura responsabilitate a acţiunilor de protest aparţine Guvernului: "Responsabilitatea desfăşurării acestei acţiuni de protest vă aparţine, întrucât atât la solicitările noastre în scris, cât şi la întâlnirile de la Ministerul Agriculturii, nu am primit niciun răspuns clar, iar la întâlnirile directe cu conducerea ministerului au fost doar promisiuni imediate care nu au fost respectate".

Mitingul se va desfăşura între orele 10.00 şi 16.00 pe traseul Piaţa Aviatorilor - Guvern - Ministerul Agriculturii - Ministerul de Finanţe - Piaţa Parlamentului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Forumul investitorilor 2025
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6098
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1961
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9344
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.5086

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb