Pe-al nostru steag e scris stagflaţie

Institutul Naţional de Statistică a confirmat zilele trecute, şi la nivel oficial, ceea ce majoritatea cetăţenilor ştiau de luni bune. Recesiunea economică se prelungeşte pe termen nedefinit, iar speranţele sunt tot mai reduse nu pentru o redresare semnificativă, ci doar pentru o stabilizare a tendinţei negative.

Mai mult, asistăm la o contracţie economică pe fondul creşterii accelerate a preţurilor de consum. Fenomenul este cunoscut sub numele de stagflaţie şi reprezintă cel mai teribil monstru dintre cei care populează coşmarurile băncilor centrale.

Speculatorii, seceta, cartofii sau şocurile externe sunt ţapii ispăşitori aduşi în faţa populaţiei, cu fervoarea unui Goebbels, de către propagandiştii băncilor naţionale. Ministrul Instruirii Populare şi Propagandei din Reichul nazist a declarat că "dacă spui o minciună suficient de mare şi o repeţi, oamenii vor ajunge să o creadă", sfătuindu-i pe zeloşii săi urmaşi ce trebuie să facă: "Propaganda trebuie să fie populară, nu atractivă din punct de vedere intelectual. Nu este sarcina propagandei să descopere adevărurile intelectuale".

Cu aproape patru ani în urmă (n.a. articolul "L' de la recesiune" din "BURSA", 09.02.2009) scriam că varianta unei recesiuni sub forma literei "L" este cea mai probabilă pentru România, deoarece "guvernul este hotărât să menţină o structură economică profund dezechilibrată", în condiţiile în care "cheltuielile vor trece fără rezultate, iar datoriile vor rămâne intacte şi fără surse de finanţare".

Datoriile nu au rămas, însă, intacte, ci au crescut foarte mult, pe fondul unor dificultăţi tot mai mari de finanţare şi a contracţiei economice. Conform datelor oficiale şi a celor mai optimiste prognoze privind creşterea economică din 2012, în ultimii patru ani PIB-ul a înregistrat o contracţie de circa 4%, în condiţiile unei creşteri a preţurilor cu 21% (vezi grafic 1), pe fondul unei creşteri a numerarului din circulaţie cu peste 32%.

Excesele monetare ale Băncii Naţionale din ultimii ani se vor vedea tot mai mult în perioada următoare, chiar dacă producătorii au încercat şi încearcă să-şi conserve cota de piaţă prin modificări nu foarte vizibile de preţ, dar foarte vizibile din punct de vedere al calităţii şi al cantităţii.

O tendinţă începută de câtva timp, aceea a reducerii conţinutului produselor pe fondul unei menţineri a preţurilor, pare să se fi accelerat în ultima perioadă.

Oare sondajele lunare ale INS ţin cont de acest fenomen când evaluează dinamica preţurilor?

De exemplu, am observat că săpunul pe care îl cumpărăm dintr-un supermarket şi-a redus masa cu 10%, în condiţiile unei menţineri a preţului. Artificiul reprezintă o creştere cu 11,1% a preţului plătit pentru un gram de săpun.

Bineînţeles că fenomenul s-a extins pentru a cuprinde o gamă foarte largă de produse, iar acesta este motivul pentru care inflaţia simţită la nivelul populaţiei este mult mai mare decât cea oficială.

Erodarea puternică a veniturilor reale ale populaţiei de către această inflaţie ascunsă este doar unul dintre elementele care sapă constant sub fundaţia economică a ţării.

De parcă asta nu ar fi fost de ajuns, programele de guvernare fanteziste ale celor două coaliţii, care încă ne cer cu neruşinare voturile, asigură menţinerea perspectivelor economice negative. Politicile economice şi monetare actuale garantează perpetuarea fenomenului stagflaţionist, deoarece autorităţile ne-au dovedit cu prisosinţă că sunt, la atâţia ani de la declanşarea crizei, incapabile să înţeleagă adevărata sa natură.

Nu trebuie, însă, să ne temem, deoarece FMI este aici cu noi. Prin "sprijinul" său neostenit din ultimii ani, Fondul a reuşit să să "stimuleze" rămânerea României în criză. Miliardele împrumutate nu au stimulat restructurarea economiei, ci doar au susţinut incompetenţa şi corupţia la cel mai înalt nivel al statului.

Când scriam, cu peste doi ani în urmă (n.a. "Singuri pe drumul ieşirii din criză", BURSA, 10.05.2010), că suntem singuri pe drumul ieşirii din criză, aveam în vedere nu doar perspectiva reducerii fondurilor europene, ci şi contracţia severă a pieţelor externe de desfacere. Soluţia propusă atunci este valabilă şi acum: angajarea "pe drumul vechi şi greu, dar bătătorit, al economisirii, care trebuie să conducă la recapitalizarea economiei naţionale".

Oficialii BNR încearcă să ne convingă că o îmbunătăţire a procesului de atragere a fondurilor europene este singura şansă pentru creşterea noastră economică. Din păcate, România nu va ieşi niciodată din recesiune printr-o permanentizare a regimului de represiune financiară promovat de către Banca Naţională.

Un instrument important din arsenalul propagandistic al Băncii Naţionale îl constituie aşa-numitul deficit de cerere din economie, reflectat prin diferenţa dintre PIB-ul actual şi cel potenţial.

Acest "output gap" intră în ecuaţia prin care se stabileşte dobânda de politică monetară, astfel încât inflaţia să se apropie de ţinta anunţată. Cu cât gap-ul este mai mare, cu atât le este mai uşor reprezentanţilor Băncii Naţionale să afirme că inflaţia nu reprezintă nicio ameninţare. Chiar şi o cuantificare aproximativă a deviaţiei PIB faţă de potenţialul său se dovedeşte, însă, iluzorie pentru BNR (vezi grafic 2).

Oare cum este posibilă o creştere a deviaţiei estimate pentru 2013 cu peste un punct procentual, în condiţiile în care diferenţa apare doar după trei luni?

Natura problemei trece, însă, dincolo de precizia estimărilor. Michael Biggs, economist la Deutsche Bank, şi Thomas Mayer, profesor asociat la Centru de Studii Financiare al Universităţii Goethe din Frankfurt, au arătat recent "cum au contribuit băncile centrale la declanşarea crizei financiare". În opinia autorilor, politica monetară bazată pe ţintirea inflaţiei a condus la creşterea excesivă a creditării, ajungându-se la instabilitatea financiară din prezent.

Acum este foarte târziu şi inutil să încercăm estimarea unei deviaţii faţă de un potenţial puternic distorsionat de explozia creditării. Tocmai din această cauză, băncile centrale angajate în ţintirea inflaţiei vor ignora acumularea presiunilor inflaţioniste până când va fi prea târziu.

Suprimarea semnalelor pe care ar trebui să le ofere costurile de finanţare stimulează doar creşterea datoriei publice şi, mult mai grav, împiedică formarea capitalului privat autohton. Fără acest capital nu se poate construi o economie competitivă, iar România va rămâne permanent "prieten al coeziunii europene".

În timp ce sărăcirea populaţiei continuă neabătută, ambasadorii ţărilor "prietene" din UE fac presiuni pentru a nu se amâna intrarea în vigoare a legislaţiei care permite cumpărarea terenurilor agricole de către străini. Noi, fiind o economie de piaţă deschisă, ar trebui să-i asigurăm de bunele noastre intenţii şi să le explicăm de ce nu se poate vinde unua dintre cele mai importante resurse pe "bani" de hârtie şi electronici tipăriţi iresponsabil de către BCE sau alte bănci centrale.

Este inacceptabil ca tot felul de persoane fizice şi juridice, falimentare fără ajutorul statelor de origine, să vină cu hârtii fără valoare în schimbul pământului nostru.

Pe lângă acumularea capitalului autohton, pentru dezvoltarea economică este nevoie şi de energie la preţuri rezonabile, mai ales în poziţia actuală a României. Acest lucru nu mai este posibil, în condiţiile în care se încearcă forţarea atingerii unor ţinte verzi, al căror cost va deveni, în curând, prohibitiv.

Un articol recent din Financial Times arăta că "politica de promovare a energiei verzi ameninţă baza indus-trială a Europei". Semnalul de alarmă este tras de confederaţia industrială germană BDI. "Costurile energiei din Europa şi Germania în particular vor continua să crească, iar aceasta va avea efecte asupra competitivităţii din mai multe sectoare", a declarat directorul executiv al conglomeratului Bayer pentru FT.

În condiţiile în care recesiunea europeană pare să prezinte toate caracteristicile unui declin semnificativ, care este greu de crezut că se va opri anul viitor, conducătorii negociază bugetul Uniunii Europene fără să accepte necesitatea unor reduceri masive a cheltuielilor. Un diplomat european a declarat pentru France 24 că "nu excludem un eşec total al negocierilor", iar un altul, la fel de anonim, a precizat că "este o întâlnire la nivel înalt unde toată lumea va pierde". Având în vedere experienţele nu tocmai fericite ale României de la "integrarea" în UE, este aproape sigur că noi vom ocupa un loc fruntaş pe lista celor mai mari pierderi.

Odată pierdută şi această speranţă a redresării, nu ne mai rămâne decât să refuzăm, prin simpla anulare a votului, "semnarea" unui nou contract social cu actuala "clasă" politică.

Iar apoi trebuie să ne pregătim pentru un nou impact al crizei, care poate fi destul de puternic încât să cureţe "grajdurile lui Augias" de la toate nivelurile statului român.

------------

Notă: Articolul reprezintă punctul de vedere al autorului, nu reflectă sau implică opiniile instituţiei unde acesta îşi desfăşoară activitatea şi nu reprezintă recomandare de investiţie.