PE TRIMESTRUL I, "Oltchim" şi-a redus vertiginos pierderile

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 mai 2011

"Oltchim" şi-a redus vertiginos pierderile
  • document ataşat Grafic Oltchim
    apasă aici pentru a descărca.

    Combinatul a ajuns să funcţioneze la 45% din capacitate, comparativ cu 25%, în primul trimestru din 2010

    Combinatul chimic "Oltchim" Râmnicu Vâlcea (simbol OLT) a reuşit să îşi reducă semnificativ pierderile în primul trimestru al anului, de la 52,8 milioane de lei, cât a raportat în perioada similară a anului trecut, la 2,64 milioane de lei, după ce compania a început să lucreze la capacitate mai mare, potrivit conducerii "Oltchim". Afacerile societăţii aproape s-au dublat, în primul trimes-tru al anului, la 464,6 milioane de lei, iar valoarea producţiei vândute a urcat, de la 231,7 milioane de lei, la 445 milioane de lei.

    Contactat de ziarul BURSA, domnul Constatin Roibu, preşedintele-director general al "Oltchim", ne-a declarat că societatea a funcţionat, în primele trei luni ale anului, la 45% din capacitate, spre deosebire de 25%, în trimestrul întâi din 2010, ceea ce explică reducerea pierderilor şi creşterea producţiei vândute.

    "Afacerile noastre au crescut pentru că am funcţionat cu instalaţiile la un nivel mai ridicat decât în primul trimestru al anului trecut. Acum func-ţionăm la circa 40-45% din capacitate", ne-a declarat domnul Roibu.

    Conducerea "Oltchim" speră că redeschiderea diviziei de petrochimie de la "Arpechim", achiziţionată la finele lui 2009, de la "Petrom", va ajuta societatea să treacă pe profit. Repunerea în funcţiune a petrochimiei este programată să aibă loc în luna iunie, însă este condiţionată, în parte, şi de obţinerea unor credite care să asigure capitalul de lucru necesar. Acesta se ridică la câteva zeci de milioane de euro pe lună. Constantin Roibu ne-a mai spus: "Noi ne-am făcut Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe 2011 luând în calcul punerea în funcţiune a petrochimiei din luna iunie. Ieri (n.r. miercuri) am obţinut respingerea recursului făcut de PCC SE împotriva hotărârii Tribunalului Vâlcea prin care a fost res-pinsă cererea acestui acţionar de constatare a nulităţii hotărârii AGEA din 27 septembrie anul trecut privind contractarea de către Oltchim a unei finanţări în valoare de 100 de milioane de euro. Suntem în discuţii cu diverse bănci ca să luăm credite pentru asigurarea capitalului de lucru. Avem nevoie de 50 de milioane de euro, lunar. Având în vedere că mai este mai puţin de o lună până în iunie, când am programat punerea în funcţiune a Arpechim, estimez că probabil o parte din instalaţii vor fi repornite".

    "Oltchim" a raportat, în primele trei luni ale anului, venituri din exploatare de circa 482 milioane de lei, de peste două ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2010. Cheltuielile din exploatare au crescut, în acelaşi timp, la 485,8 milioane de lei, comparativ cu 265,4 milioane de lei, cât au fost în primele trei luni de anul trecut. Compania a avut venituri financiare de 37,7 milioane de lei, cu 63% mai mari faţă de trimestrul întâi din 2010, dar şi chletuieli financiare de 36,58 milioane de lei, cu 70% mai mari. Cheltuielile privind dobânzile au urcat la 24,7 milioane de lei, de la 16,1 milioane de lei, cât erau la finele lunii martie 2010.

    Conducerea "Oltchim" şi-a bugetat pentru acest an venituri totale de 2,43 miliarde de lei şi un profit brut de 2,1 milioane de lei. Societatea a planificat investiţii totale de 600,5 milioane de lei, din care 188 milioane lei sunt din surse proprii şi restul din credite bancare.

    Guvernul a anunţat, la începutul anului, că a demarat procedurile pentru privatizarea "Oltchim", urmând ca în cursul acestui an să fie achiziţionate serviciile de consultanţă pentru vânzarea companiei. Societatea ar urma să fie lansată la privatizare în prima parte a lui 2012.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    20 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9764
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
    Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb