Pelicanul sau babiţa?

Urmuz, inventatorul absurdului ca fenomen literar, îşi termina celebra fabulă Cronicari cu morala din titlu: pelicanul sau babiţa? Şi, ce pare mai absurd astăzi decât să crezi că poate fi compatibilizată politica cu morala. Cele două par a fi de la natură diferite. Şi totuşi... André Malraux, scriitor tentat de politică, spunea în romanul său Speranţa că deşi se crede că nu se poate face politică cu morală, devine din ce în ce mai clar că nu se mai poate nici fără. Şi asta se întâmpla prin 1937, puţin după ce economiile se dezmorţiseră după "marea criză", dar, ca efect al fricii şi nesiguranţei, în politică dictaturile făceau regula. Iar dictatorii îşi justificau puterea prin discursuri morale. A urmat, ca efect al instalării totalitarismelor, cea mai feroce perioadă din istoria şi aşa zbuciumată a Europei. Niciodată într-un timp atât de scurt nu s-au săvârşit crime mai cumplite. Căci morala fusese anulată chiar cu ajutorul discursurilor morale şi înlocuită cu "politica pură", cea care există "dincolo de bine şi de rău" .

După ce a trecut urgia, politica nu s-a transformat. Deşi au existat încercări de moralizare a politicii "pentru ca aşa ceva să nu se mai repete", lucrurile au revenit la "normal". Şi politica a continuat să rămână imorală, ori, în cel mai bun caz amorală. Iar consecinţele se văd: politica fără morală, obligată la o improvizaţie continuă, nu poate oferi soluţii. Ea devine principala problemă a epocii noastre. Şi asta pentru că morala a fost privită ca un fel de domeniu excentric pe care niciun individ pragmatic nu avea de ce să îl confunde cu ceva atât de serios şi lucrativ precum politica. Totul părea să se învârtească în jurul unui cuvânt care trebuia să lămurească totul: capitalism. Doar aşa, prin atingerea minunată a capitalismului, Cenuşăreasa a devenit prinţesă. Doar aşa au putut deveni simboluri ale reuşitei sociale Gigi Becali sau Irinel Columbeanu. Iar arestarea primului nu schimbă situaţia.

Un cuvânt nu poate însă să îşi depăşească statutul lexical devenind un fel matrice a societăţii fără să bulverseze întreaga organizare socială. El poate inspira o ideologie sau o teorie dar, confruntat cu realitatea, revine la starea sa iniţială. Şi cel mai simplu este de a fi înlocuit cu alt un concept mai clar. Însă astăzi politicienii - de exemplu Nicolas Sarkozy, pe care nimeni nu l-ar putea acuza de stângism - îşi construiesc discursul politic denunţând caracterul amoral "de la natură" al capitalismului pentru că se complac în eroare. Dacă e evident că scopul capitalismului este de a face bani, iar "legea" sa este profitul, nu rezultă de nicăieri că acesta ar putea fi şi moralizat, că i s-ar putea impune reguli de trans­parenţă care să îl transforme radical.

Dar capitalismul nu avea datele unui proiect de societate. Dacă putea fi în unele cazuri o oportunitate pentru indivizi, nu avea în schimb forţa de a deveni o soluţie pentru întreaga societate. Ţelurile sale nu se pot transforma nici într-o politică, nici într-o morală. Iar criza actuală o dovedeşte odată în plus. Acest aşa zis model de societate nu dă nici un sens comunităţii ca întreg, nu indică nicio direcţie generală. Şi nici nu îşi propunea aceas­ta. A fost mandatat cu un obiectiv pe care nu aspira să îl aibă. Îmbogăţirea poate fi un scop individual, dar nu şi unul general. Căci e imposibil ca toţi să fie bogaţi. Ceea ce nu înseamnă în nici un caz abandonarea economiei de piaţă, ci adaptarea acesteia la context. De unde şi nevoia unei construcţii politice diferite - adaptată unei ere în care revoluţiile tehnologice le înlocuiesc pe cele politice determinând ample schimbări sociale şi economice - care să asigure mai multă democraţie. Dar asta ar însemna şi compatibilizarea moralei cu politica. Aşa că, pelicanul sau babiţa?