Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a înregistrat, în primele trei luni ale acestui an, un profit brut de aproximativ 21,5 milioane lei, de 2,7 ori mai mare faţă de cel aferent primului trimestru din 2013 şi a raportat o majorare de 7% a veniturilor, potrivit unui comunicat al CNAB.
"Creşterea (veniturilor - n.r.) s-a datorat în primul rând veniturilor din exploatare, susţinute de creşterea de trafic pe aeroporturile companiei. În trimestrul I 2014, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian a depăşit 1,5 milioane de pasageri, atingând nivelul record de 1.566.992 pasageri, cu 4,5% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, creându-se astfel premisele atingerii pragului de 8 milioane de pasageri în întreg anul 2014", se menţionează în comunicatul citat.
Potrivit acestuia, contrar trendului înregistrat pe majoritatea aeroporturilor europene importante, s-a înregistrat, pentru prima dată în ultimii ani, şi o creştere a numărului de mişcări aeronave (decolări şi aterizări).
Astfel, în luna martie 2014, numărul mişcărilor de aeronave a fost de 7.643, cu aproximativ 1,8% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut.
În anul 2013, cele două aeroporturi ale Capitalei - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa-Aurel Vlaicu - au fost tranzitate de 7.649.503 de pasageri, numărul de mişcări de aeronave ridicându-se la 95.984.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.