PENTRU ANUL 2023 Joe Biden doreşte un buget al apărării de peste 770 de miliarde de dolari

G.B
Internaţional / 17 februarie 2022

Joe Biden

Joe Biden

Preşedintele american Joe Biden urmează să ceară Congresului un buget al apărării de peste 770 de miliarde de dolari pentru anul fiscal 2023, care începe din 1 octombrie 2022, potrivit declaraţiilor a trei surse aflate la curent cu negocierile, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Un astfel de buget ar fi superior celui din ultimul an al preşedintelui Donald Trump, de 752,9 miliarde de dolari, însă apropiat de cel de 778 de miliarde din anul fiscal 2022. Totuşi, congresmenii ar putea să-l suplimenteze, cum s-a întâmplat şi cu bugetul apărării acum în vigoare. Negocierile sunt în desfăşurare şi suma finală va fi anunţată în lunile următoare.

Principalele posturi de cheltuieli în bugetul american al apărării privesc salariile, achiziţia de vehicule de luptă şi avioane multirol F-35, finanţarea programelor Departamentului Energiei pentru armele nucleare şi activităţile din sectorul apărării ale altor agenţii americane.

Conform uneia dintre surse, printre principalele priorităţi ale noului buget se numără construcţia de nave militare, dezvoltarea capabilităţilor spaţiale, a sistemelor de alertă pentru atacurile cu rachete şi modernizarea ''triadei'' de rachete balistice, respectiv rachetele cu lansare terestră, de pe submarine şi din bombardiere.

O altă sursă afirmă că modernizarea capabilităţilor nucleare americane este văzută ca un demers obligatoriu care se adaugă planurilor Pentagonului de a continua să investească în activitatea de cercetare şi dezvoltare a armelor destinate unor eventuale confruntări viitoare cu Rusia sau China.

Pentagonul are de asemenea în vedere realizarea de economii prin retragerea unor arme vechi, precum navele de luptă ''Littoral'', a căror operare este costisitoare, sau a avioanelor de atac A-10, care după retragerea din Afganistan nu mai sunt foarte utile, devenind vulnerabile în faţa noilor mijloace luptă antiaeriană.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De ce nu o face Ghinea consultanta de 1,5%?

    Ar fi 10, 5 mld dolari..... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb