PENTRU SEMNALAREA CAZURILOR DE CORUPŢIE Ministerul Energiei a pus în funcţiune avertizorul de integritate

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 februarie 2016

Ministerul Energiei a lansat pe site-ul propriu, începând de ieri, o secţiune unde angajaţii din sectorul energetic pot semnala fapte de corupţie, sub protecţia anonimatului.

"Avertizorul de integritate al Ministerului Energiei este funcţional din această dimineaţă (n.r. ieri). Este un proiect la care m-am gândit încă din primele zile la Ministerul Energiei, pentru că un astfel de instrument ne va ajuta să creştem nivelul de integritate, atât la nivelul Ministerului, cât şi al companiilor sub autoritate. Vă îndemn să îl folosiţi atunci când aveţi nevoie şi să vă documentaţi asupra legislaţiei care îl reglementează", a scris ministrul de resort, Victor Grigorescu, pe contul personal de Facebook.

Potrivit site-ului instituţiei, Ministerul Energiei pune la dispoziţia celor care au cunoştinţă despre fapte de corupţie din interiorul sistemului sau al companiilor aflate sub autoritatea ministerului, la care statul este acţionar majoritar, un instrument prin care să le semnaleze, sub protecţia anonimatului. Identitatea furnizorului de informaţii prin intermediul "avertizorului de integritate" rămâne confidenţială atâta timp cât acesta îşi doreşte.

"Există situaţii în care angajaţi din interiorul sistemului deţin informaţii despre fapte de corupţie, dar ezită să le dezvăluie de teama unor consecinţe negative pe care le-ar putea atrage asupra lor", susţin reprezentanţii ministerului.

Cadrul legal de siguranţă pentru funcţionarul public sau personalul contractual care dezvăluie fapte de corupţie din interiorul structurii sau companiei în care este angajat este asigurat de Legea 571/2004, legea avertizorului de integritate.

Astfel, cei care doresc să reclame fapte de corupţie completează, pe site-ul Ministerului Energiei, un chestionar care cuprinde nume, prenume, date de contact, o casetă unde se descrie cazul semnalat şi una unde se pot încărca documente.

"Sesizarea dumneavoastră va fi preluată şi verificată de organismele abilitate din cadrul Ministerului Energiei, acordându-vi-se prezumţia de bună-credinţă. Vă rugăm să completaţi cu atenţie şi responsabilitate câmpurile de mai jos, iar, în cazul în care vi se cere, să puteţi proba faptele de corupţie semnalate", se precizează pe site, potrivit Agerpres.

Ministerul a publicat şi un ghid, care menţionează că avertizorii în interes public beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, până la proba contrară.

"La cererea avertizorului cercetat disciplinar, ca urmare a unui act de avertizare, comisiile de disciplină sau alte organisme similare din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor unităţi au obligaţia de a invita presa şi un reprezentant al sindicatului sau al asociaţiei profesionale. Anunţul se face prin comunicat pe pagina de Internet a autorităţii publice, instituţiei publice sau a unităţii bugetare, cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea şedinţei, sub sancţiunea nulităţii raportului şi a sancţiunii disciplinare aplicate", se mai precizează în ghid.

Totodată, în situaţia în care cel reclamat prin avertizarea în interes public este şef ierarhic, direct sau indirect, ori are atribuţii de control, inspecţie şi evaluare a avertizorului, comisia de disciplină sau alt organism similar va asigura protecţia avertizorului, ascunzându-i identitatea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb