Personalul navigant al Ryanair din Spania plănuieşte greve săptămânale până în ianuarie

V.G.
Companii / 28 iulie 2022

Personalul navigant al Ryanair din Spania plănuieşte greve săptămânale până în ianuarie

Membrii sindicatului spaniol al personalului navigant al Ryanair plănuiesc să facă greve timp de patru zile săptămânal, până în ianuarie, pentru a solicita salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune, a declarat un lider al sindicatului USO, transmite News.ro.

Acţiunea grevistă, care este susţinută şi de grupările sindicale USO şi Sitclpa, va avea loc de luni până joi, în fiecare săptămână, de la 8 august până la 7 ianuarie, se arată în comunicat.

Lucrătorii Ryanair au provocat perturbări pe multe aeroporturi spaniole în cursul lunii iulie, când au organizat greve de câteva zile, în principal în weekend.

Numărul de zboruri anulate a fost limitat în comparaţie cu alte ţări în care şi personalul Ryanair a intrat în grevă, deoarece reglementările spaniole obligă companiile aeriene şi personalul să menţină un serviciu minim.

"Întrucât compania nu a putut să-i asculte pe muncitori, am fost forţaţi să convocăm noi zile de grevă", a declarat Lidia Aransanz, lider al secţiei Ryanair a USO.

Sindicatele cer 22 de zile de concediu şi două luni suplimentare de plată pe an pentru a respecta legislaţia spaniolă, a adăugat ea.

Purtătorii de cuvânt ai Ryanair din Spania nu au fost imediat disponibili pentru comentarii.

Sindicatul a declarat că 11 angajaţi naviganţi din Spania au fost concediaţi în timpul recentelor greve.

Ryanair a transportat 22,3% dintre pasagerii care au călătorit prin aeroporturile spaniole în prima jumătate a anului, potrivit datelor operatorului aeroportuar Aena.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb