Piaţa de capital între logică şi speranţă

Indicii bursieri, respectiv preţurile acţiunilor, au avut evoluţii mai mult decât spectaculoase, marcate de urcuşuri şi coborâşuri care nu au avut întotdeauna justificare logică. Prin evoluţie logică, personal, înţeleg legarea preţului acţiunilor şi evoluţia acestuia de performanţa economică a emitenţilor şi de perspectivele de dezvoltare sau regres ale poziţiei aces-tora pe piaţa reală, coroborat cu situaţii speciale, cum ar fi cele de preluare, fuziune, concentrarea acţionariatului de la difuz la majoritar etc.

În lipsa acestor cauze speciale, pe o piaţă normală, de regulă preţul acţiunilor are stabilitate în limite decente. Aceasta nu se întâmplă în piaţa de capital românească, dacă nu în totalitatea sa, măcar în ceea ce priveşte acţiunile cele mai lichide.

Într-o evoluţie logică, lichiditatea ridicată este un factor de stabilitate.

Căci aceasta face ca nici vânzările, nici cumpărările semnificative să nu influenţeze piaţa.

În realitate asistăm la mişcări ale preţului acţiunilor care sfidează orice logică. Dacă ne luăm numai după cum au evoluat câteva dintre cele mai importante acţiuni în ceea ce priveşte volumele tranzacţionate, respectiv SIF-uri, BRD SNP, constatăm în ultimele două - trei luni diferenţe care au reprezentat între 25% şi 40%, fie pe creştere, fie pe scădere. BRD a scăzut de la 19,8 lei la 14,5 lei (-26,77%) pentru a creşte apoi la 18,5 lei (+28,28%) şi a se fixa în jur de 17,0-17,5 lei.

Cele cinci SIF-uri au avut diferenţe şi mai spectaculoase, caracterizate inclusiv prin marje zilnice mari între minim şi maxim care au atins uneori limite incredibile de până la 10-14% raportat la valorile de referinţă (preţurile de la închiderea şedinţelor) sau 15-20% între minimul şi maximul zilei.

Pretexte precum scandalurile între administratori sau între administratori (o parte) şi executiv la SIF 5 Oltenia nu justifică aceste marje. S-a dovedit însă că un astfel de pretext, bine mediatizat şi ajutat de manevre specifice de piaţă, determină mişcări, nu numai la emitentul în cauză ci la toată piaţa. Căci aşa cum spune românul, ce are coada calului cu ştampila sfatului? Sau altfel spus, de ce un scandal, care până la urmă s-a aplanat la SIF 5 să determine mişcări de preţ de aceeaşi amplitudine la SIF 1 unde armonia este aproape de perfecţiune, iar rezultatele sunt excelente? Sau de ce mişcările de la SIF-uri care volens-nolens evoluează în tandem mişcă în sus sau în jos colosul BRD care ca instituţie are o stabilitate şi performanţă de invidiat?

Părerea mea este că, deşi ca volum total de investiţii, raportat la portofoliu, investitorii speculativi sunt în minoritate, ca volum efectiv de tranzacţii în piaţă ponderea investiţiilor cu caracter speculativ este majoritară. Şi acest fapt se poate determina pe orice emitent cu lichiditate.

Caracterul preponderent spe-culativ al tranzacţiilor determină aceste evoluţii im-previzibile.

Investitorii de portofoliu, pe termen lung, preferă stabilitatea preţurilor, cu evoluţie pe termen lung pozitivă. Cu alte cuvinte nu are importanţă că într-o zi sau alta preţul a crescut sau a scăzut, important este cum va fi preţul peste un an, doi sau cinci. Pe speculatori îi interesează în primul rând cum va fi preţul mâine, sau cum va fi azi la mijlocul şi la sfârşitul perioadei de tranzacţionare, comparativ cu deschiderea sau cu închiderea de ieri. Pentru a genera instabilitatea, orice metodă este bună, dar mai eficientă şi mai puţin costisitoare se dovedeşte manipularea prin vorbe. Pentru aceasta se folosesc atât mijloacele media (radio, televiziune, ziare) cât şi alte metode mai parşive de manipulare, cum ar fi colportarea de ştiri false sau opinii presupuse a fi ale cunoscătorilor sau pseudo-cunoscătorilor.

O astfel de manipulare care sfidează logica se petrece acum cu acţiunea TLV (Banca Transilvania), care a dovedit, în acest an, una dintre cele mai stabile evoluţii. Speculaţiile se fac în principal pe seama intrării de acţiuni noi, rezultate din majorarea de capital de 65,9%. Se presupune că intrarea efectivă în posesie va determina vânzări masive şi, implicit, o scădere masivă a preţului. Dar unde este logica? De ce investitorii şi-ar vinde acţiunile şi de ce tocmai acum? Căci indiferent dacă un acţionar a avut la data de înregistrare 10.000 acţiuni ori 100.000, 1.000.000 sau 100.000.000 acţiuni, putea până acum, dacă avea nevoie să vândă oricâte dintre cele 6.590, 65.900, 659.000 sau 65.900.000 acţiuni din stoc, mai ales că cel puţin unele dintre acţiunile deţinute pot avea o vechime mai mare de un an şi s-ar plăti un impozit pe profit de 1% şi nu 16%. În plus, orice om cu scaun la cap, dacă doreşte să spunem că vrea să iasă definitiv de pe o astfel de acţiune, aşteaptă momentul cel mai bun. Şi care este aces-ta? Evident, în iarnă sau primăvară, înainte de data de înregistrare. Căci de peste 8 ani de când se tranzacţionează la Bursă, când TLV avea 800 acţionari şi 26,7 milioane acţiuni şi până acum când are peste 26.000 acţionari şi peste 3,7 miliarde acţiuni (după intrarea acţiunilor noi, cam mult aşteptate) preţul cel mai bun pentru vânzare a fost între 15 ianuarie şi 15 mai, cu variaţii de câteva zile în plus sau în minus. Aşteptarea de câteva săptămâni sau luni justifică şansa suplimentară de câştig. Cu alte cuvinte, de ce ar vinde cineva acum acţiuni TLV cu 1,00 leu când poate lua între 1,25 şi 1,4 lei în primăvară? Câştigul potenţial între 25% şi 40% este echivalent dobânzii bancare pe 3-5 ani, la o aşteptare de 4-6 luni.

Orice ar dori să facă cu banii obţinuţi, cu excepţia vânzărilor de necesitate zilnică (completarea pensiei sau salariului), dar care presupun volume nesemnificative, nu poate determina decizii drastice de a vinde la preţ scăzut.

De fapt, asistăm la un război psihologic între deţinătorii de acţiuni şi cei care doresc să (mai) cumpere. Căci aceştia din urmă evident preferă să cumpere la un preţ cât mai mic. Nu este totuna să cumperi cu 0,95 lei, 1,05 lei sau 1,15 lei, deşi pe termen lung indiferent la ce preţ au cumpărat, acţionarii TLV au ieşit în câştig. Atât cei care au cumpărat în iunie 2005 cu 0,66-0,7 lei, cât şi cei care au cumpărat în aprilie-mai 2006 cu 1,4-1,5 lei, acum sunt, teoretic şi practic, în câştig. Numai că primii au un câştig acum de 130,73% într-un an şi patru luni, iar cei din urmă de 6,87% în numai patru luni. La preţul maxim de 1,14 lei înregistrat după data de înregistrare, în urmă cu o lună, câştigul era de 163,03% respectiv 21,83%. Similar, se pot determina marjele de câştig la valoarea maximă presupusă a fi între 1,25 şi 1,4 lei în 2007. Aceste diferenţe enorme se estompează însă dacă vom compara achiziţiile făcute la preţurile maxime şi minime cu încă un an sau doi în urmă, respectiv ianuarie 2004-iunie 2004 sau iaunarie-martie 2003 - mai-iunie 2003.

Revenind la ce dorim şi ce se întâmplă de fapt, aş deveni milionar dacă aş primi câte 10 lei pentru fiecare telefon pe care l-am primit de la cei care mă întreabă când vor intra acţiunile noi, pentru a cumpăra mai ieftin. Pentru buna lor informare, trebuie să ştie că din 1999 până acum o singură dată în 2001 s-a întâmplat că intrarea acţiunilor noi în posesia acţionarilor a produs o scădere a preţului faţă de cel anterior noi-lor intrări. Atunci cineva a mizat pe o scădere şi a aruncat în deschidere câteva milioane de acţiuni (care atunci însemnau tot atâtea procente din capitalul social de 100 miliarde vechi), a deschis la 1.300 lei vechi şi a regretat o viaţă, căci preţul a crescut până la sfârşitul primei zile de tranzacţionare după revenire, cu peste 15% faţă de deschidere şi nu s-a oprit din creştere decât la 2.800 lei în septembrie, când şi-a tras un pic răsuflarea la 2.000 lei şi a crescut la 4.000 lei la data de referinţă din 2002, care atunci corespundea cu data de înregis-trare. În anul următor, probabil fripţi anterior, în ziua când au intrat noile acţiuni, preţul s-a deschis la o valoare cu +10% faţă de cel anterior sus-pendării şi a urmat un trend permanent ascendent.

Aşa că trebuie să apelăm atât la memorie, cât şi la logică, atunci când ne hazardăm în speculaţii.