Piaţa autohtonă a soluţiilor pentru gestiunea resurselor întreprinderilor (ERP) va înregistra o scădere de 20% în 2009, comparativ cu 2008, la 97,9 milioane euro, din cauza crizei economice şi financiare, precum şi a instabilităţii politice, se arată în studiul realizat de Pierre Audoin Consultants.
"Începând din al treilea trimestru al lui 2008, criza financiară şi economică, într-o combinaţie total nefastă cu instabilitatea politică şi refuzul României de a accepta şi contracara efectele locale, cheltuielile din IT au fost reduse treptat, ajungându-se în unele cazuri până la doar 70-75% din bugetele prevăzute în anul anterior", a declarat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul general pentru Europa de Est al Pierre Audoin Consultants (PAC), Eugen Schwab-Chesaru.
Consultanţii PAC consideră că o scădere de 25% a vânzărilor de licenţe noi este de aşteptat pentru întreg anul, până la un nivel de 27 milioane de euro. În acelaşi timp, serviciile de implementare şi training au suferit un declin de aproape 20%, până la sub 55 milioane de euro în acest an, fiind uşor avantajate faţă de dinamica licenţe prin inerţia proiectelor demarate anterior declanşării crizei.
Conform PAC, la nivelul acestui an piaţa ERP pentru sectorul industrial este aşteptată să scadă cu peste 30%, cu peste 20% în comerţ şi peste 15% în utilităţi.
"Piaţa ERP din România suferă acut de o lipsă a proiectelor guvernamentale care să vizeze implementarea soluţiilor profesioniste pentru o mai corectă gestiune a fondurilor publice, o previzionare bugetară adecvată şi creşterea transparenţei. Pornind de la premiza unei aşezări pe scena politică românească şi punerea în practică a unei strategii naţionale coerente şi concrete de utilizare a soluţiilor informatice în aparatul administrativ, PAC prognozează o creştere a pieţei ERP pentru sectorul public, în special guvernamental, de la mai puţin de 13 milioane de euro în 2008, la aproape 35 milioane de euro în 2013", a mai precizat Schwab-Chesaru.
Pentru anul viitor, consultanţii PAC prevăd o creştere a pieţei ERP, puternic influenţată de sectorul public, cu aproape 10%.
Pierre Audoin Consultants (PAC) este un grup internaţional cu o istorie de peste 30 de ani, fondat în 1976 la Paris.
Prin birourile deschise în ultimii 20 de ani la Munchen, Londra, New York şi Bucureşti, PAC oferă analiză de piaţă şi consultanţă pentru companiile din industria de soft şi servicii informatice din 21 de ţări.
De 10 ani, PAC are un birou regional la Bucureşti, echipa de consultanţi din România fiind responsabilă de regiunea Europa Centrală şi de Est (Cehia, Polonia, România, Rusia, Slovacia, Ungaria). Cele mai importante studii PAC în România sunt SITSI (Software and IT Services Industry) şi ERP România.