Dobânzile overnight, pe termen foarte scurt, au scăzut în şedinţa de tranzacţionare de vineri.
BNR a afişat, în prima parte a zilei, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) de 2,69%,în scădere comparativ cu valoarea de 2,73%, înregistrată în şedinţa precedentă.
Dobânda la depozitele atrase pentru o zi (ROBID) a scăzut, de asemenea, la 2,36%, de la 2,38%.
Indicele ROBOR la trei luni (care reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele) a scăzut la 2,74% faţă de valoarea înregistrată anterior, de 2,75%. ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care sunt calculate dobânzile variabile la creditele în lei.
ROBOR la şase luni, utilizat la calculul dobânzilor pentru credite ipotecare, se afla în stagnare, la 2,88%.