PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 4,6334 lei

Andreea Cuzub
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 decembrie 2017

Euro s-a depreciat, ieri, faţă de leu, cu 0,88 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,6334 lei/euro.

Schimburile dintre băncile comerciale au avut loc între un minim de 4,6230 lei/euro şi un maxim de 4,6410 lei/euro.

Volumele înregistrate în şedinţa interbancară de ieri au fost "mici spre medii". Într-o analiză realizată de departamentul de specialitate al "Băncii Transilvania" se precizează că încrederea în economie a continuat să se deterioreze în noiembrie, evoluţie determinată de acumularea de incertitudini şi tensiuni, cu impact asupra climatului investiţional. Indicatorul Comisiei Europene a scăzut cu 0.8 puncte lună/lună la 103.8 puncte (minimul din decembrie 2016). Cele mai severe scăderi au fost înregistrate de indicatorii de încredere din comerţul cu amănuntul şi sectorul de servicii, evoluţii care exprimă premise de decelerare pentru dinamica economiei pe termen scurt. Pe pieţele externe, ieri în jurul orei 17:00, un euro era tranzacţionat la 1,1842 dolari, în scădere cu 0,45% faţă de închiderea precedentă, potrivit datelor Bloomberg. Tranzacţiile pe euro/dolar au avut loc ieri, până la acea oră, între un minim de 1.1834 dolari şi un maxim de 1.1888 dolari.

Dolarul american a scăzut în raport cu leul, comparativ cu şedinţa precedentă, cu 0,78 bani, fiind cotat la 3,9110 lei.

Cursul pentru francul elveţian anunţat de BNR s-a depreciat la 3,9743 lei, de la 3,9808 lei, valoare anunţată anterior.

Gramul de aur a fost cotat la 160,1241 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 163,0953 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb